Am intrat ieri pe blogul Potecuței și mi-a plăcut așa de mult cum a povestit ea despre gusturile și mirosurile copilăriei încât am zis să primesc și eu o leapșa că și așa nu am mai luat una de mult timp. Și asta mai ales că, pe blogul meu, de când e el pe lume, n-am vorbit nici măcar o dată despre rețete de mâncare. De fructele preferate am mai vorbit în treacăt sau în poezii când am scris despre nucile în haină verde, adică nucile alea fragede ce abia s-au copt și pe care le poți mânca doar după ce te înverzești bine pe mâini.

La fel cum îmi plac smochinele la nebunie că smochine am mâncat pentru prima dată în curtea unei persoane extrem de dragi și care nu mai este printre noi. Ea avea un smochin în curte ale cărui fructe le ținea doar pentru mine.

Să nu mă mai abat prea mult și să răspund întrebărilor din leapșa Potecuței. Să începem!
1. Când bunica/mama gătea, treaba mea era să… stau pe lângă ea, făcând ce era nevoie, gen să tai un morcov, să curăț masa sau să spăl vase. În niciun caz nu mă interesa să aflu rețeta. Deloc! Eram la nivelul de naivitate la care credeam că eu nu voi fi nevoită să gătesc. Nu zilnic! 🙂 🙂
2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii/mamei este…
Multe sunt, prea multe. Din bucătăria mamei: mirosul de sarmale, de piftie, mirosul tortului cu mere și frișcă, dar cel mai pregnant e cel al fripturii de pui aruncată în mujdei de usturoi care, la rându-i, conținea și roșiile coapte pe grătar aruncate acolo după ce au fost decojite. Delicios!
Din bucătăria bunicii, desigur era mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, al cepei verzi pe care o mâncam în timp ce mâncam ciorba acră de găină, de cocoș sau de ce-o mai fi fost, gustul roșiilor mari, asimetrice și cărnoase cum numai în Bărăgan se făceau abia la final de iulie.
3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru…
Sunt multe: gustul smochinelor, gustul socatei, de usturoi (fie că era în mujdei, în pifitie sau în ostropel), gustul acru al murăturilor ce nu erau verzi, ci erau așa puțin spre roșie coaptă, al pepenelui murat de la bunica mea, al strugurilor negri cu coaja groasă, al salatei de vinete…
4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai…
carne la grătar … adică vezi răspunsul de la Întrebrea 2.
5. Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca…
Corcodușe crude. Am încercat, dar recunosc că nici ele, nici caisele crude sau alt fruct, nu mă mai atrag și nu le-aș mai putea mânca acum. Copilăria e doar una…
6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să…
învăț ocupând toată masa, dar chiar toată. Îmi aduceam DEX-ul, mi-l deschideam plus alte cărți și caiete și ocupam tot până ce li se făcea foame celorlalți mebri ai familiei așa că mutam apoi catrafusele pe dulap, pe frigider, pe două scaune sau puneam pe toate câte ceva. Eram dezastru total și totuși dezordinea mea era ordonată. Doar în capul meu ce-i drept, dar era. Acum e și mai grav 🙂 .
7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei…
liniștea aceea de după tăierea porcului când bunica mea prăjea carnea proaspătă, făcea mămăligă și scotea murături felurite sau făcea o salată de varză murată și ne puneam pe vorbit… despre amintirile ei, despre orice. Râdeam cu toții la masă și mai mult de atât chiar nu mi-aș fi putut dori în acele clipe ale copilăriei… Mă opresc din scris că deja îmi plouă în gură și n-am varză murată prin casă… 🙁
Mi-a făcut plăcere să citesc cât de șturlubatică era Potecuța în copilărie, la fel cum m-am bucurat să-mi amintesc de unele gusturi și mirosuri ce mă vor însoți mereu.
La voi cum? Sau vreți să preluați leapșa de la Potecuță și să detaliați? 🙂
Îţi mulţumesc, mult, mult, Florina! Ce amintiri frumoase şi gustoase! Uite că prima ta poză mi-a amintit de nucile verzi pe care le mâncam cu pâine de casă. Le curăţa bunicul meu şi mâncam cu o poftă nebună. Combinaţia asta era ceva de vis. Mi-ai făcut poftă cu atâtea şi atâtea bunătaţi. Te invit cu drag la o piftie. Eu le zic răci. 😉 Şi eu îmi făceam temele în bucătărie, cum am zis. De învăţat, de multe ori preferam prin toată casă, trebuia să merg cât învăţam. Da, făceam ture din dormitor pe hol, bolborosind 😀 Mulţumesc încă o… Read more »
Eu îți mulțumesc că tare m-am mai distrat amintindu-mi de vremurile alea așa de liniștite. Cu praf, cu soare și cu spălat la lighean, dar liniștite. Păi da, citind răspunsul tău cu învățatul în bucătărie, mi-am amintit că așa era și la mine 🙂
Mi-era dor și drag să mai pun un link spre tine. Da, răcituri am văzut și eu că se numeau în alte zone. Și de scovergi știam și eu că-mi făcea mama: uneori simple și noi le umpleam cu gem și alte ori cu brânză în interior.
Te îmbrățișez 🙂
p.s.: și da, cu pâine știu de nucile noi cu pâine, ce vremuri mă Potecuță mă… 🙂
Eu imi amintesc de prăjitura cu mere a bunicii, de clatitele bunicii mele vitrege, de parfait-ul de cacao al mamei si de dobosul pe care il primeam uneori la sfarsit de saptamana la gradinita, cu caramel pe deasupra, ca acum nu se mai gaseste cu caramel. Si imi amintesc cum mancam lămâile ca merele, ceea ce n-as mai face acum.
Or fi fost timpuri mai linistite, dar eu mă simt mai liniștită acum, adult fiind, decat pe atunci.
Cum e dobosul că n-am mâncat niciodată?
Ce bine că ești mai liniștită acum, chiar e super bine.
Cu mai multe foi si crema de cacao(cu unt bineinteles) intre ele si cu glazura de caramel. Imi facea mama de ziua mea, dar cu frișcă deasupra si punea invariabil, în ciuda rugamintilir mele, ness in crema ca cica sa dea gust. Acum imi fac eu, de aniversările mele, asa cum scrie la carte. La cofetării in Romania nu mai găsești din cel original.
Mulțumesc mult, sună tare bine. Eu n-am făcut, mama știu că-mi făcea o prăjitură cu multe foi, aaa, da și parcă avea tot crema neagră (fără ness, ha=ha, deși eu adoram ness-ul în copilărie) și o mâncam peste mai multe zile că cică să se înmoaie foile 🙂
Poți s-o pui pe blogul tău rețeta când mai faci 🙂
N-are rost, ca Silvia Jurcovan o explica f bine in cartea ei. De altfel, eu cand caut o reteta, ma uit intai in Jurcovan, stiu ca nu da gres. Doar dacă nu o gasesc caut pe internet, nu prea am încredere în bloguri, ca nu de putine ori am ratat ce am facut dupa retete de acolo. Mai ales blogurile specializate pe retete: cand toata ziua scoti cate o reteta noua, cred ca te duce la mediocritate. Parerea mea.
Îți mulțumesc mult de recomandare, nu o știam pe doamna asta 🙂
Motivele pentru care nu preiau leapşa le-am tot scris după ce le-am citit pe ale lor. Drăguțe răspunsuri şi două musai să le bag în seamă! Masa plină cu cărți şi caiete! Exact aşa am făcut şi eu, dar nici azi nu-s mai brează. Dacă scriu, îmi întind tot ce ține de scris, de la cuttere, creioane muuulte, foi, caiete….la dicționar şi laptop. Dacă desenez e şi mai „rău”… M-ai rupt în două cu varza acră lângă carne prăjită de porc. După ce se tăia porcul, se prăjea carne, cârnați şi cartaboşi. Mămăliga tăiată cu ață îm felii groase. Varza… Read more »
Așa e, deja îmi lasă gura apă, bunătătți de la bunicii noștri, și de cârnați… avea ea o rețetă, mamă, mamă 🙂 Te îmbrățișez și-ți mulțumesc pentru vizită, Aurora! 🙂
Frumoasă și sensibilă postare.
Mulțumesc!
Buna, Florina! Am vrut să recuperez pe sărite ce-o pierdut și te-am găsit în amintiri culinare. Ce pofta mi-ai făcut! De la nuci cu sare și pâine calda, la iarna car ariilor bunicii. Uff ce amintiri dragi! O toamna lina sa ai! ?
Ce mă bucur c-ai revenit, bine că ești sănătoasă, că suntem, de fapt 🙂 Să fie lină!