Am intrat ieri pe blogul Potecuței și mi-a plăcut așa de mult cum a povestit ea despre gusturile și mirosurile copilăriei încât am zis să primesc și eu o leapșa că și așa nu am mai luat una de mult timp. Și asta mai ales că, pe blogul meu, de când e el pe lume, n-am vorbit nici măcar o dată despre rețete de mâncare. De fructele preferate am mai vorbit în treacăt sau în poezii când am scris despre nucile în haină verde, adică nucile alea fragede ce abia s-au copt și pe care le poți mânca doar după ce te înverzești bine pe mâini.

La fel cum îmi plac smochinele la nebunie că smochine am mâncat pentru prima dată în curtea unei persoane extrem de dragi și care nu mai este printre noi. Ea avea un smochin în curte ale cărui fructe le ținea doar pentru mine.

Să nu mă mai abat prea mult și să răspund întrebărilor din leapșa Potecuței. Să începem!

1. Când bunica/mama gătea, treaba mea era să… stau pe lângă ea, făcând ce era nevoie, gen să tai un morcov, să curăț masa sau să spăl vase. În niciun caz nu mă interesa să aflu rețeta. Deloc! Eram la nivelul de naivitate la care credeam că eu nu voi fi nevoită să gătesc. Nu zilnic! 🙂 🙂

2. Mirosul care mă duce direct în bucătăria bunicii/mamei este

Multe sunt, prea multe. Din bucătăria mamei: mirosul de sarmale, de piftie, mirosul tortului cu mere și frișcă, dar cel mai pregnant e cel al fripturii de pui aruncată în mujdei de usturoi care, la rându-i, conținea și roșiile coapte pe grătar aruncate acolo după ce au fost decojite. Delicios!

Din bucătăria bunicii, desigur era mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, al cepei verzi pe care o mâncam în timp ce mâncam ciorba acră de găină, de cocoș sau de ce-o mai fi fost, gustul roșiilor mari, asimetrice și cărnoase cum numai în Bărăgan se făceau abia la final de iulie.

3. Gustul care face cu mine acelaşi lucru

Sunt multe: gustul smochinelor, gustul socatei, de usturoi (fie că era în mujdei, în pifitie sau în ostropel), gustul acru al murăturilor ce nu erau verzi, ci erau așa puțin spre roșie coaptă, al pepenelui murat de la bunica mea, al strugurilor negri cu coaja groasă, al salatei de vinete…

4. Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai… 

carne la grătar … adică vezi răspunsul de la Întrebrea 2. 

5. Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca… 

Corcodușe crude. Am încercat, dar recunosc că nici ele, nici caisele crude sau alt fruct, nu mă mai atrag și nu le-aș mai putea mânca acum. Copilăria e doar una…

6. Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să… 

învăț ocupând toată masa, dar chiar toată. Îmi aduceam DEX-ul, mi-l deschideam plus alte cărți și caiete și ocupam tot până ce li se făcea foame celorlalți mebri ai familiei așa că mutam apoi catrafusele pe dulap, pe frigider, pe două scaune sau puneam pe toate câte ceva. Eram dezastru total și totuși dezordinea mea era ordonată. Doar în capul meu ce-i drept, dar era. Acum e și mai grav 🙂 .

7. Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei

liniștea aceea de după tăierea porcului când bunica mea prăjea carnea proaspătă, făcea mămăligă și scotea murături felurite sau făcea o salată de varză murată și ne puneam pe vorbit… despre amintirile ei, despre orice. Râdeam cu toții la masă și mai mult de atât chiar nu mi-aș fi putut dori în acele clipe ale copilăriei… Mă opresc din scris că deja îmi plouă în gură și n-am varză murată prin casă… 🙁

Mi-a făcut plăcere să citesc cât de șturlubatică era Potecuța în copilărie, la fel cum m-am bucurat să-mi amintesc de unele gusturi și mirosuri ce mă vor însoți mereu.

La voi cum? Sau vreți să preluați leapșa de la Potecuță și să detaliați? 🙂