O poveste specială, „Povestea mea” – Michelle Obama

Cartea biografică a Michellei Obama am citit-o prin martie și am citit-o cu sete, adică mi-a luat doar o săptămână s-o termin (6 zile, de fapt).

Când am în mână o carte biografică de așa greutate (asta chiar a fost grea la propriu, numărând peste 600 de pagini) e de parcă aș ține un diamant pentru că știu că omul acela, persoana care a scris-o, a pus în paginile ei mult suflet, multă emoție, poate el/ea însuși/însăși a plâns rememorând anumite întâmplări când trebuia să le așterne și, mai ales, să le dezvăluie public, așa că acord mereu mult respect cărților biografice pe care le-au scris înșiși autorii.

„Povestea mea” începe în copilăria fetiței preșcolare Michelle, crescută într-un cartier obișnuit și provenind dintr-o familie de culoare, cu un frate mai mare, o mamă casnică și multe rude și se termină cu finalul celui de-al doilea mandat de președinte al soțului ei, Barack Obama. Impresia generală pe care mi-a dat-o cartea a fost una de prețuire a originilor, a familiei, a valorilor; de dorință continuă de autodepășire; de muncă până la epuizare, multă muncă…

M-am simțit extrem de norocoasă după ce am terminat-o de citit pentru că mi-am dat seama că nu este doar o lecție de istorie a Statelor Unite ale Americii, cât mai ales este vorba despre conturarea unui profil psihologic (realizat de cea care îl cunoaște cel mai bine și cel mai sincer) al celui care a fost al 44-lea Preșendinte al SUA și primul președinte de culoare, deși Barack este și pe jumătate alb, mama lui fiind o americancă albă. Cuvintele pe care Michelle le folosește pentru a-și descrie soțul mi se par foarte romantice, iar dragostea lor e atât de puternică încât atunci când am ajuns la pagina în care cei doi protagoniști se cunosc, dragostea plutea deja în aer. Eu am avut impresia că mă uit la un film romantic american când a început povestea lor de iubire, atât de duios și de autentic mi s-a părut.

Ca în orice carte bună și bine scrisă, și asta e plină de umor autentic, cel puțin eu așa am perceput anumite paragarafe. De exemplu, cel mai amuzant mi s-a părut cum tânărul și carismaticul, Barack Hussein Obama, a intrat în viața atât de organizată a „ambițioasei”, „analiticei” (cum ea însăși se descrie) și conștiincioasei Michelle pentru care cariera era totul și cum a reușit s-o facă să-și reconsidere modul în care privește profesia, viața și scopul ei pe acest pământ. Despre ordinea din biroul ei vs. ordinea din „vizuina”  lui, acolo va trebui să descoperiți singuri 🙂 .

După ce în 1992 s-au căsătorit, deci practic atunci când ea avea 28 de ani și el 31 de ani, Michelle începe să se descrie ca fiind „o femeie de familie”  ca, mai apoi, să aibă cugetări de genul: „Voiam să trăiesc în stilul femeii de carieră independente și, în același timp, gravitam spre normalitatea stabilizatoare, cu sacrificiu de sine și aparent banală de a fi soție și mamă”.

Lucrurile se tot complică pentru cei 2 tineri îndrăgostiți și căsătoriți acum, Barack intră în politică și eu, nefiind mai deloc pasionată de acest subiect, pot spune că am citit totuși cu interes descrierile făcute de doamna Obama în ceea ce privește statutul ei de soție de politician și apoi statutul ei de primă-doamnă și de culoare, pe deasupra, cu tot ce a presupus acest lucru. Vă las pe voi să descoperiți la ce mă refer…

Familia este și va rămâne mereu cea care-i asigură echilibrul Michellei, dar cel mai important și mai trist mi se pare un alt aspect si anume faptul că, atunci când a devenit pentru prima dată Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack era orfan de ambii părinți, din păcate, nici mama și nici tatăl lui nu mai erau în viață pentru a putea sărbători o victorie atât de răsunătoare, nici măcar bunica lui preferată, de care a fost foarte atașat, nu mai trăia.

Barack, provenit dintr-o mamă albă, americană și un tată de culoare, kenyan, părinți ce s-au despărțit când el era foarte mic, a găsit în ambițioasa, loiala și familista Michelle exact ce avea nevoie pentru a putea să devină ce și-a pus în gând. Ea, soția lui, este și va fi jumătatea lui perfectă și eu cred că, înainte de a fi orice altceva, Povestea mea este o carte de dragoste, poate cea mai romantică pe care am citit-o vreodată.

Închei prin a spune că unele lucruri trebuie să se întâmple pur și simplu și cred că nu este deloc o coincidență faptul că prima fiică a cuplului s-a născut exact pe 4 iulie, de ziua națională a Statelor Unite. Eu, așa cum am scris și în articolul meu legat de citatul Maicii Tereza, cred că Barack Obama va rămâne cel mai carismatic președinte al SUA, asta pe lângă inteligență, integritate și multe alte calități care-i pot fi pe drept atribuite.