L-a văzut cineva pe mai?
Aș fi putut jura că e aici, pe undeva. Mai că l-am zărit de dimineață când m-am trezit mai buimacă decât mă culcasem.
Nu era el, nu-i așa? S-a dus și acest mai! Mai repede decât aș fi vrut, mai discret decât mi-aș fi imaginat!
De ce s-o fi grăbit? Ce dacă mai stătea și el puțin cu mine? Îi plângeau copiii acasă de foame? Să-i mai fi simțit și eu bucuria și mângâierea caldă. Bucuria de început și mângâierea caldă de final. A micuțului mai, zis și Florar.
Dar… dacă m-aș fi născut în mai? Cum ar fi fost? Sunt sigură că tot Florina m-ar fi chemat, ba numele meu s-ar fi potrivit chiar mai bine. Și, grăbită de-aș fi fost, să mă nasc așa mai pe la început, tot cornițe ca acum aș fi avut. Poate mai tocite puțin, ca de primăvară.
Mi-e dor de mai.
Dacă-l vedeți cumva, să-i mai spuneți doar atât vă rog: să nu mai alerge atât!
Și să-i mai transmiteți că, din dragoste pentru el, o să mă prefac în acest iunie care a năvălit peste noi, că mai al meu n-a plecat. Și lui o să-i cer pe un ton copilăresc: mai… stai cu mine!
Semnat: eu, azi 3 iunie.
Foarte mult mi-a plăcut joaca asta cu sensurile! Aş mai fi vrut! 🙂
Te felicit!
Ce mă bucur! Mulțumesc mult! 🙂
Ce frumos! Tare mi-a plăcut ce ai scris!
Așa am simțit că parcă prea a plecat repede domnul mai 🙂
Mai că m-am întristat că s-a terminat şi mai şi mai că nu aş fi vrut să se termine acest minunat articol! O joacă frumoasă şi care taaaare mi-a mai plăcut!
Cred că și voi aveți o influență asupra poeziilor ăstora așa spontane că asta așa a fost, am corectat apoi puțin după ce o publicasem deja. Mulțumesc mult, Aurora! 🙂