Am avut săptămâna asta două zile foarte ciudate.

Prima zi

A fost cea în care am zis că nu intru deloc pe internet. Deloc. Absolut pentru nimic. Doar seara. Și am respectat acest lucru până la ora 22.00, când mi-am verificat telefonul.

Ce am făcut în această zi de care vorbesc? Curățenie! Asta am făcut: am lăsat scrisul deoparte, deși a fost extrem de greu, am luat mătura, aspiratorul, cârpa de praf și m-am pus pe treabă. Așa cum cititorii care mă știu de ceva luni/ani și-au dat deja seama, sunt o persoană meticuloasă care poate face munci repetitive pentru că am o oarecare experiență, m-a călit viața. În plus, și la răbdare, capitol la care, copil fiind, n-aș fi crezut că voi excela vreodată, am început să stau din ce în ce mai bine.

Așa că am purces încă de la prima oră a dimineții, mi-am făcut curaj și am răsturnat toate cutiile cu Lego Duplo ale copiilor. Aaaa, mai mult de atât, am răsturnat și cutia cu Lego mici, de alea, știți voi, minuscule. Și le-am luat la mână, am scos praful din ele, am aspirat apoi bine după această operațiune etc. La finalul zilei, deși mai aveam destule alte lucruri de făcut, măcar am știut că jucăriile, toate adică, au fost sortate, aerisite, și locurile cel mai greu accesibile, curățate. Plus toate hainele aranjate. Apoi, ca munca să nu fi fost în zadar, m-am asigurat că am pus capace să nu mai intre praful, mama lui de praf. A fost o zi bună, una în care m-am simțit extrem de mulțumită de mine.

A doua zi

Următoarea zi însă n-a mai fost așa bună. Mi-am început-o citind știri triste care mi-au tăiat randamentul și m-au făcut să văd foarte negativ totul. Să fiu anxioasă, chiar. Dacă ar fi fost să pun pe foaie ce cred că am realizat în această a doua zi, răspunsul ar fi fost acesta: foarte puțin din tot ce mi-am propus. 

Concluzii:

  • Prima dintre ele este că, dacă-mi pun ceva în minte, reușesc, oricât de greu ar fi lucrul ăla. Trebuie doar să muncesc, iar cu munca sunt destul de obișnuită având în vedere că prima dată am muncit (remunerat) la 16 ani, 10 ore pe zi inclusiv în weekend. N-a fost decât o lună, dar am învățat multe în luna aceea, înclusiv să calc hăinuțe de bebeluși și de copii mici, lucru pe care nu-l fac pentru copiii mei. 🙂
  • Alt lucru învățat e că TREBUIE să încep ziua cu lucruri pozitive, în niciun caz deschizând telefonul. Nu. Ci mai bine, citesc o rugăciune de dimineață, așa cum zic mereu, dar uit. Sau privesc natura de pe geam. Și o floare din ghiveci, să vezi dacă a mai crescut, ajută să privești. Trebuie să realizăm noi, oamenii, că avem nevoie să vedem mereu partea bună a lucrurilor. Chiar sunt multe lucruri frumoase de care te poți bucura zilnic. Și ele sunt gratis.
  • La fel de important este să am agenda lângă mine unde să-mi fi scris de cu seară ce aș vrea să fac în ziua respectivă.
  • Și o altă idee, și cea mai importantă: să nu încep ziua învinovățindu-mă aiurea pentru ce a mers prost cu o zi în urmă, o săptămână sau ani. Autoculpabilizarea nu face bine, ci ne scade stima de sine, și asta-i rău de tot. Că apoi scade motivația, interesul, de nu mai ai chef de nimic. Deci, încercați să nu vă învinovățiți, ci să vă iubiți pe voi mai mult. Fiți cel mai bun prieten al vostru! Doar moartea e ireversibilă, așa că, atâta timp cât suntem vii, o putem lua mereu de la capăt. 

Asta am avut de spus, e 27 mai, să nu uităm! Mai țineți minte ce făcea Vulpița ștrengărița pe o vreme ca asta? 🙂

Sursa foto: arhiva personală!

5 1 vote
Article Rating