Copiii mei se ceartă de la o vreme așa des și pe orice că mai am puțin și-mi caut altă meserie că văd că asta de mamă e prea solicitantă. Și, cum eu lucrez nu 4 ore, nu 8 ore, ci non-stop, e din ce în ce mai greu să rezist luptelor din casa mea, sau cel puțin perioada asta o fi așa, nu știu, dar sper să iasă soarele mai repede.
Într-una din zilele în care eram la masă cu toții și eu eram concentrată nici nu mai știu pe ce anume, mă trezesc cum fiică-mea mai că se aruncă de pe scaunul ei peste scaunul meu ca să ajungă la frate-său pentru a-i lua jucăria (cred că băiețelul venise cu un LEGO, ceva…). Am tresărit imediat ce mi-am dat seama cât de ușor se poate dezechilibra într-un asemenea moment și am pus-o imediat la locul ei nu certând-o, nu țipând la ea, ci explicându-i așa:
-Mami, tu mai știi ce se întâmplă cu animăluțele din Pădurea noastră când apar conflictele?
-Nu, mami, la ce te referi, zice ea.
-Păi, mă refer: ele își rezolvă singure problemele sau apelează la cineva să le ajute, cineva mai înțelept care are răspunsurile la problemele lor?
-Aaaa, da, mami, se duc la Tribunalul Pădurii și acolo se rezolva treaba.
-Așa e, sau vine Tribunalul la ele cum e în povestea cu Vulpița, nu-i așa?
-Da, mami, când Bufnița a plecat acasă la Vulpe…
-Exact, ai văzut ce-a făcut Omida când Greierașul i-a greșit pantofiorii? Nu s-a dus să se certe cu el, ci a apelat la cele două judecătoare să-i rezolve problema, mai ții minte?
Și tot așa din vorbă în vorbă i-am făcut să înțeleagă faptul că trebuie să apeleze la noi, la părinți, când au nevoie să-și rezolve conflictele și se ceartă pe jucării și, mai ales, i-am explicat fiică-mii, că ea este mai mare, faptul că la școala, dacă va fi supărată de vreun coleg, e important să meargă la învățătoare și nu să se ia la harță cu respectivul.
Vă mai aduceți aminte de faza din autobuz cu omida cătrănită? Iată cum Tribunalul Pădurii rezolvă un alt caz din familia noastră.
Cât or fi înțeles, nu știu, dar important este să perseverez ca să știe cum să facă față provocărilor ce-i așteaptă, iar în privința poveștilor, îmi dau seama cât de mult mă ajut de ce am scris și cât de mult îndrăgesc copiii mei personajele create pentru ei.
P.S.1: Nu vă imaginați acum că sunt arbitru și intervin chiar în toate conflictele lor, dar în bucătărie unde e gresie pe jos, chiar încerc să evit orice confruntare.
P.S. 2: Voi reveni curând cu vești despre cartea mea de povești.
Sursa foto: poze din cartea mea de povești.
La voi cum e?
Ce frumoasă e lumea asta în care îţi aduci copiii! Prin poveşti se învaţă cel mai uşor.
Multă baftă cu cartea!
Îți mulțumesc mult de tot, și eu sper să fie disponibilă pentru toți copiii până se încheie 2019 🙂 Te anunț, promit 🙂