„Bucuriile și capcanele lecturii – O călătorie în lumea cărților”, Mircea Gheorghe

Am citit cartea „Bucuriile și capcanele lecturii – O călătorie în lumea cărților” pentru că inițial m-a atras titlul. Mi-a dat impresia, fără măcar să știu ceva despre carte, că va fi genul acela de operă în care voi găsi răspunsuri la multe dintre întrebările mele legate de pasiunea pentru scris. Chiar mă bucur nespus că scriitorul Mircea Gheorghe, autorul cărții, a avut o așa idee genială. 

Înainte de a povesti mai multe despre operă, o să vă spun câteva lucruri despre domnia sa. Astfel, domnul Mircea Gheorghe este scriitor, jurnalist și traducător, autor al mai multor cărți. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română din Bucureşti în anul 1966, dar şi un masterat în Biblioteconomie şi Ştiinţele Informaţiei, la Université de Montréal în 1995. Din 1990 locuiește în Canada.

Cartea de față cuprinde 35 de capitole în care sunt tratate cele mai interesante teme posibile cu privire la interesele pe care le-ar avea cititorii, dar și scriitorii. Așa cum sugerează a doua partea a titlului – „O călătorie în lumea cărților”, cititorul exact asta va găsi. De la prima până la ultima filă, cartea reprezintă un tot unitar, există o armonie desăvârșită între formă și fond. Recunosc cu mare plăcere că, ajunsă la final, am răsfoit puțin și titlurile din Bibliografie, deloc puține, doar-doar să nu mă despart așa de repede de carte. Am simțit la finalul ultimului rând exact senzația aia când mănânci cu poftă prăjitura preferată care ai vrea să nu se mai termine.

Cartea debutează cu niște citate foarte inspirat alese, unul dintre preferatele mele fiind: „Totul în lume există ca să ajungă într‐o carte”. (Mallarmé) 

Atenția la detalii pe care scriitorul a acordat-o cărții de față se poate observa pe de o parte din faptul că fiecare capitol este tratat interdisciplinar, nefiind vorba doar despre literatură, ci și de alte domenii culturale, de psihologie, de date statistice, istorice etc. și pe de altă parte, de informațiile extrem de prețioase despre situarea în timp a apariției tiparului, despre aproximarea cărților pe care un cititor le poate citi fizic în decursul unei vieti, sau ritmul cu care o persoană poate citi o carte, excepțiile având și ele locul lor.

Unul dintre capitolele de pe la începutul cărții, numit „Vorba zboară, scrisul zace” m-a făcut să fiu extrem de curioasă. Îmi era clar că nu a fost ales întâmplător și abia așteptam să văd ce capcană ascunde, că, da, așa e cartea, ca un joc, în care după ce treci de capcane, ajungi la bucuria de a câștiga. Noi toți suntem obișnuiți cu aforismul latinesc „vorba zboară, cele scrise rămân” (verba volant, scripta manet). „Scrisul zace” însă e o sintagmă pe care eu am auzit-o pentru prima dată aici, în această carte. Dacă analizăm puțin putem cădea în „capcana” de a crede că e posibil ca verbele „a rămâne” și a „a zace” să fie sinonime, nu? Că doar amândoua „stau pe loc”. După ce citim însă opinia documentată a scriitorului, vedem exact la ce se referea Socrate. Și astfel, iată cum, capcana în care căzuserăm inițial se transformă într-o bucurie nespusă, iar noi trecem la nivelul următor al jocului, curioși de ce mai urmează. Vă invit să descoperiți citind cartea una dintre concepțiile extrem de interesante ale marelui filozof. Nu dezvălui mai mult.

Mai este de menționat faptul că domnul Mircea Gheorghe s-a născut într-o perioadă extrem de tulbure, și anume în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Modul, în care domnia sa vede evoluția literaturii după atâtea decenii de studiu și de experiență de viață, este foarte important pentru aceia dintre noi, care ne-am născut în vremuri de pace.

Despre „literatura majoră” și „paraliteratură” am avut o plăcere deosebită să înțeleg foarte bine diferențele. În cadrul acestui capitol, citind printre rânduri, mi-am răspuns singură la întrebarea de ce sunt cărți valoroase care nu se bucură de o promovare cum ar merita și de un public mai larg și sunt cărți care au mii de like-uri pe rețelele sociale? Da, diferența este dată de gusturi și de nivelul de educație. Este un capitol extrem de interesant acesta. Este important să menționez faptul că punctul de vedere al domnului Mircea Gheorghe este unul foarte echilibrat. Domnia sa înțelege ambele tabere, și cititorii mai cultivați cu anumite pretenții, și cu o înțelegere mai profundă a ceee ce citesc, dar îi înțelege și pe cei care consumă paraliteratură. Am mai observat, de asemenea, că scriitorul acordă un respect și o atenție foarte mare cititorului. Exact precum un avocat iscusit, am avut impresia că domnia sa apără un pic mai mult cititorul decât scriitorul și asta pentru că, pe parcursul cărții se vorbește de mai multe ori despre drepturile cititorilor. Solemnitatea cu care pronunță „drepturile cititorilor” cred că este măgulitoare pentru oricine îi citește cartea. Care sunt ele, aflați citind.

Dintr-o carte așa densă încât, ca cititor, ai impresia că scriitorul și-a propus să trateze exhaustiv temele pe care titlul cărții le sugerează, nu putea să lipsească, desigur, partea de umor. El e prezent în titlul a 3 capitole chiar, și prin celebra „O scrisoare pierdută”, care este, desigur, reprezentativă. Astfel, „comicul” pe lângă faptul că poate fi de situație, de limbaj, cel legat de personaje și așa mai departe, poate fi și „traductibil” sau „intraductibil”.  La fel cum, același „comic” poate produce hohote de râs sau pot fi cazuri când „umorul este satiric și dureros, fiindcă se raportează la fragilitatea morală a omului, în condiții de represiune”. Cititorul va descoperi singur despre ce operă literară este vorba. „Curată emoție”, ca să păstrez registrul lui Caragiale, a fost să citesc aceste capitole.

Dar, pentru că nu-l lasă nici pe scriitor deoparte, în carte apare sintagma „cimitirul cărților”, care pe mine m-a dus imediat cu gândul la toți marii oameni de cultură (că ei n-au fost doar scriitori, ci au fost deopotrivă sculptori, pictori, muzicieni etc.) care au murit săraci, neputând să facă practic din scris un mod de a se întreține. Și asta e cu atât mai trist cu cât oamenii aceia aveau talentul în sânge, ei pur și simplu erau născuți pentru a scrie, picta, compune etc. M-am lăsat pradă melancoliei și pentru o clipă am empatizat cu toate acele valori care nu doar că nu și-au putut satisface nevoi elementare cu banii pe care ar fi putut să-i câștige din scris, dar mai grav este că ei nu au putut să-și satisfacă pe parcursul vieții acele nevoi ale omului superior, precum nevoia de prestigiu. Numai când ne gândim la viața marelui Eminescu, simțim un gol în stomac.

Capitolele dedicate lui Marcel Proust m-au bucurat nespus. M-am lăsat purtată prin lumea lui fără să mă opun deloc emoțiilor și parcă, pentru o clipă, am revăzut mâinile îmbătrânite ale profesoarei mele de franceză din liceu care ne povestea cu atâta patos de cum își înmuia mare scriitor francez madlena în ceaiul de tei. Au trecut peste două decenii de atunci și eu n-am putut mânca nici măcar o singură brioșă sau să beau și eu un singur ceai de tei fără a mă gândi măcar o clipă la Proust. Atât de mult mi-a plăcut și-mi place mirosul ceaiului de tei, încât le-am dedicat și copiilor mei o poveste, inventând Aleea Teilor Înfloriți. Cam asta fac cărțile bune, asta a făcut și domnul Mircea Gheorghe: m-a invitat să călătoresc prin lumea minunată a literaturii franceze. Și, la un moment dat, așa cum era normal, pentru că spațiul dedicat lui Proust a fost generos, mi-au dat lacrimile. Am fost vitează însă și nu le-am dat drumul să cadă până ce, o pagină mai încolo am văzut numele lui Martin Eden, personajul meu masculin preferat din toate cărțile pe care le voi citi vreodată. Este o opinie pe care mi-o mențin de peste 2 decenii de când am citit cartea prima oară. Am mai recitit-o de vreo 2-3 ori, iar anul trecut am reușit să văd și filmul, e vorba despre o producție italienească, iar actorul principal mi se pare foarte-foarte bine ales. Vi-l recomand.

La finalul lecturii m-am simțit așa de îmbogățită sufletește încât vă spun sincer că e genul de carte pe care o voi recomanda și copiilor mei la vârsta necesară. 

„Bucuriile și capcanele lecturii – O călătorie în lumea cărților” îți transmite acea joie de vivre (bucurie de a trăi), de care spun francezii. Cartea este actuală, extrem de bine documentată, capitolele se succed lin, iar empatia autorului extrem de ridicată. Se simte din plin că e o carte scrisă cu sufletul, iar iubirea domniei sale pentru cărți, pentru lectură, emană căldură din fiecare pagină. Legat de empatie, domnului Mircea Gheorghe i se potrivește de minune a doua parte a unuia dintre citatele lui Mark Twain: „Stai deoparte de oamenii care îți micșorează ambiția. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să simți că și tu poți deveni mare”. Da, partea aceea cu „oamenii cu adevărat mari te fac să simți că și tu poți deveni mare” am dedus-o din experimentul, extrem de sugestiv ales, pe care Socrate îl face cu sclavul său. Cititorul va descoperi singur când va ajunge la capitolul cu pricina.

La un moment dat, când am ajuns la capitolul „Nu citim de două ori aceeași carte”, mi-am zis, „Florina, să vezi că aici greșești, că uite tu citești și ai citit și de 3-4 ori aceeași carte, sigur ai o problemă”. Norocoasa de mine, aveam să decopăr că se întâmplă și la case mai mari și că nu e chiar un defect să repeți lecturarea unei cărți, exemplul despre autorul celebrului „Contract social” fiind edificator în acest sens.

Legat de empatia și optimismul pe care scriitorul reușește să le transmită cititorlui, vă mărturisesc faptul că, pe mine, această carte nu doar că m-a ajutat să-mi îmbogățesc cultura, dar m-a și binedispus și mi-a dat încredere că încă am timp să citesc cărțile pe care mi le doresc și pe care n-am apucat pentru că nu am urmat o Facultate de Litere sau măcar un liceu umanist. În plus, citind cu atenție fiecare capitol mai tehnic m-am familiarizat cu anumiti termeni din domeniul literar sau cu alții livrești. Acest lucru e un ajutor enorm în demersul meu de a scrie în viitor un roman. 

În plus, cartea „Bucuriile și capcanele lecturii” a reușit să-mi răspundă la două întrebări pe care mi le-am pus des. Prima este dacă fac bine când scriu „recenzii” de cărți. Am pus ghilimelele pentru că eu nu sunt nici scriitoare, nici critic literar, nici jurnalistă, nici profesoară de limba română, eu sunt doar un om extrem de pasionat de citit și de scris, care are un blog. Răspunsul l-am descoperit printre rânduri și a fost unul cât se poate de clar, fără echivoc. A doua întrebare care mă bântuia era ce cărți ar recomanda un om ca domnul Mircea Gheorghe, cu expertiză în domeniu? Ce cărți merită citite într-o viață? La ambele întrebări mi-a răspuns domnia sa printre rânduri și îi sunt recunoscătoare pentru că a scris această valoroasă carte. Este un câștig enorm pentru mine și mi-aș dori ca această carte să se găsească la loc de cinste în biblioteca fiecărui român.

Închei recenzia mea cu recomandarea caldă să citiți cartea „Bucuriile și capcanele lecturii” care, sunt ferm convinsă, și-a câștigat încă de când a văzut lumina tiparului acel drept de a merita a fi citită într-o viață de om. Vă veți simți, la finalul ultimei file, precum copiii ce au câștigat un joc. Eu așa m-am simțit: am stat concentrată pentru că nu e o lectură pe care s-o frunzărești, e o carte densă, foarte calitativă și care reușește să mențină atenția și interesul cititorului de la început și până la final. Sunt norocoasa și recunoscătoare pentru că o am in biblioteca mea și știu sigur că mă va însoți de-a lungul vieții mele și voi simți curând nevoia să o răsfoiesc, așa cum îmi este obiceiul.

Cartea se poate găsi de cumpărat pe site-urile: elefant.ro, libris.ro, cărturești.ro.