Am avut o perioadă în care nu doar că am pierdut timpul, dar era să mă pierd și pe mine. Eram atât de ocupată să trăiesc viața altor persoane încât aproape că uitasem s-o trăiesc pe a mea și asta se întâmpla pe vremea când aveam FaceBook.
Când ești om cu blog, poți cădea în multe capcane și chiar poți ajunge să pierzi controlul propriei vieți fără să-ți dai seama, pur și simplu îți scapă printre degete. M-am gândit să scriu mai jos câteva dintre capcanele pe care le-am observat eu de când am blog, atât ale mele cât și ale celor din jur (bloggeri) sau doar simpli oameni ce au un cont personal de FaceBook, capcane privite atât din rolul de scriitor cât și de cititor de articole:
- capcana miilor/ zecilor de mii de LIKE-uri: asta cred că este de la depărtare una dintre cele mai periculoase, că, dacă ești un om cu mii/ zeci de mii de LIKE-uri pe contul tău personal de FaceBook sau la pagina blogului, poți să ajungi să te crezi omniscient și omnipotent, și, dacă tot le ai pe cele două, de ce n-ai deveni și omniprezent, cum să-ți permiți tu ca influencer de succes să nu publici ceva într-o zi? Dar ce vorbesc eu de zile, când ai mii de fani și ești asaltat de comentarii, TREBUIE să postezi de mai multe ori pe zi. Oare? Chiar trebuie? Îți pierzi fanii dacă o zi ești în spital (că se mai întâmplă și d-astea) și n-ai postat nimic?
- capcana presiunii de a posta/scrie mult, despre orice și asta se leagă direct de prima astfel că, având atâția oameni care te urmăresc și care ajung să-ți și urmeze oarecum stilul de viață, sub presiunea de a scrie/posta ceva, ajungi să încarci poze cu orice/să scrii despre orice, și să te abați de la ce ți-ai propus inițial și calitatea postărilor poate scădea, dar tu nu realizezi faptul că, dacă oamenii dau oricum LIKE și la un articol documentat și muncit, dar și la ciorba din vacanță, de exemplu, nu înseamnă că ești neapărat pe drumul cel bun.
- capcana LIKE-urilor… lipsă: dacă ești blogger și ai și pagină de FaceBook a blogului, dar n-ai LIKE-uri, tot degeaba, e clar, scrii prost. Ești la început de drum, ai un blog, scrii, dar tu nu realizezi că mai sunt mulți alții cu blog și nu înțelegi pe moment de ce nu-ți dă lumea LIKE, ești atât de prins de acest microb că nu analizezi nimic, nu ții cont de niciun detaliu și nu înțelegi cum funcționează lumea asta, nu pricepi nici măcar că informația ta nu ajunge la toți cei care au dat inițial LIKE paginii, ci la mult mai puțini, iar depresia pune stăpânire pe tine și stima de sine îți este clar afectată că nu ai decât o idee în cap și aceea e: n-ai LIKE-uri, e clar, înseamnă că nu scrii bine. Cum să n-ai LIKE-uri în 2019?
- capcana de a judeca un blog/un articol după numărul de LIKE-uri. Nu vi se pare ciudat că există bloguri care au mii de LIKE-uri la pagină, dar pe a căror pagină nu găsiți comentarii și articolele abia au câteva LIKE-uri, adică extrem de puțin raportat la numărul de oameni care (teoretic) au dat LIKE paginii? De ce oamenii merg ca oile și aleg să-și piardă timpul citind articole și considerându-le excepționale doar pentru că văd acel număr de LIKE-uri? Eu am pățit să merg cu turma, recunosc și să consider un blog celebru și de succes judecând doar după numărul de LIKE-uri și trecând peste micile detalii care fac diferența între produs de calitate și produs de duzină, dar m-am trezit într-un târziu și mi-am resetat standardele.
- Capcana de a te inspira/ de a copia de la colegi: e grea treaba asta cu originalitatea, știu, și e și mai greu să ai ideile tale când tu de fapt trăiești viața altora… și atunci ce faci? Păi, ce sens are într-o lume cu mii de blogguri să mai creezi și tu conținut nou? Conținut cu care să te identifici? Să simți că e AL TĂU? Nu… mai bine te inspiri de la colegii mai vechi din breaslă, care muncesc de ani de zile, unii sunt chiar jurnaliști de profesie, scriu des articole muncite și documentate pentru care au trebuit să citească până le cresc dioptriile, articole, pe care, înainte de publicare le și corectează de cel puțin 3-4 ori (și asta ia timp), se străduiesc să și editeze și posteze poze din arhiva personală când au, când n-au, nu uită de principiile etice și dau sursa, ba se mai stresează și cu diacriticele. Nuuu, de ce să faci ca ei, durează prea mult rețeta lor, e greu să ajungi blogger cunoscut în 5-10 ani, n-ai timp, tu vrei ACUM, așa că furi, furi munca altuia, fără să fii măcar capabil să spui articolul/sursa, sa dai linkul la articolul care te-a inspirat sa-l scrii pe al tău, folosești vorbe care nu-ți aparțin, 3 de aici, 5 de acolo, ba te mai inspiri și din comentarii, nu doar din articole că doar și ele sunt bune și apoi poluezi internetul cu „ce-ai creat tu”.
- și, cu toate capcanele de mai sus, ajungi treptat să… trăiești viața altcuiva. La asta se poate ajunge ori, dacă din dorința ta de a face bine ce faci și neavând experiență în domeniu, te trezești (cum eram eu într-un timp): absorbit de domeniu și abonat la nu știu câte bloguri de ai în cap numai articole și poze, evenimente etc. și te bucuri de succesele altora sau plângi cu ei de parcă ți-ar fi frați și surori, și amâni să-ți rezolvi problemele din propria-ți viață, ori ajungi, mai rău, ca, după ce ai tot copiat și nu ai luptat să-ți descoperi un stil propriu, nu te-ai străduit să ai niște categorii clare pe blog, nu te-a interesat să fii original și, mai ales, nu ți-ai oferit timp ca să crești, să n-ai identitate. Ai vrut să fii blogger de succes din prima, dacă se poate înainte de a fi scris primele 1000 de articole, peste noapte, că doar e epoca super vitezei și totul se mișcă amețitor, nu-i așa?
Dacă îți pierzi identitatea, direcția și ajungi să nu mai știi ce vrei cu adevărat, atunci fii sigur că, degeaba ai obținut miile/ zecile de mii de LIKE-uri și de urmăritori dacă tu habar n-ai unde te îndrepți, iar oamenii care te urmează ca pe un veritabil lider, cu atât mai mult, nu știu de ce și cu ce-și pierd timpul și unde-i va duce asta.
Sursa foto: arhiva personală, e vorba de garofița albă de stâncă, pozată în luna iunie a acestui an, în Brașov, într-una din drumeții 🙂
În articolul viitor, voi scrie despre cum mi-am găsit stilul ca blogger și ce fac să nu cad în capcanele online-ului, ce fac eu să am o identitate clară și să mă regăsesc pe blogul meu.
da’ pe mine ma doare in c** de greselile de gramatica pe care le fac si de like-uri si de alte cele :))))
Ha-ha :)))) Am ras cu lacrimi, pai la tine tocmai asta ii confera autenticitate blogului, faptul ca scrii cu tz in loc de ț, cine mai e ca tine? Eu ma amuz mereu, insa nu doar ma amuz, ci mai ales respect faptul că dai linku de pe unde te inspiri, esti altruista si mai ales… esti ecologista 🙂 „Tzine-o” tot așa, femeie 🙂
La mine a inceput ca avem sss -iti in familie (ok, fata a facut logopedie si o corectat, mult timp ea manca pissssa si nu pizza, desena un sarpe si nu șarpe, canta la sambal si nu țambal etc, mai am verisoara care inca e usor ssss -ita, si de cate ori o aud la tv mor de dragul ei, TZ -ul folosit sugereaza fix modul de vorbit familial, din copilarie, de alintatura). Pana la urma blogul meu e un fel de jurnal, unul public, cu remarci si constatari, vorbesc cum vorbesc acasa, plin de alintari, ssaieli, baby talking :))
Ce dragalas mi se pare cum vorbesc copiii, fiecare cu particularitatile, e o scumpa fiica ta 🙂 Da, blogurile asta sunt, sunt o parte din noi, mai mică sau mai mare, iar al tau are un aer familial si familiar pentru mine, ma simt confortabil cand te citesc si asta e tot ce conteaza plus ca ai autenticitate si categorii foarte clare 🙂
P.S.: si da, logic ca nu-ti pasa de like-uri din moment ce poposesti pe un blog fara like-uri, iar in privinta greselilor, din toate comentariile tale eu nu am gasit deloc greseli nici de gramatica, nici de nimic. Cand insa intru pe bloguri unde vad „v-a merge la…” sau „i-mi place de…” atunci consider ca e neglijenta si ma mai gandesc daca intru si a doua oara. In rest… mananc si eu litere la greu si mai am si eu greseli plus ca la puctuatie am niste minusuri 🙂 La tine vin cu drag ca tz si sh in loc… Read more »
asa. Acum, vorbind serios, daca vei gasi vreodata vreo greseala de gramatica la mine as vrea sa imi scrii. Nu de alta dar aici greseala celor care gresesc: nici nu imi dau seama! . Uneori mai recitesc ce am scris si am remarcat ca am greseli de genul: fac o enumerare de situatii si verbul il pun la singular; sau schimb topica adjectivelor si adverbelor si sensul poate fi interpretat (de fapt asa si vorbesc deseori in dublu sens 😀 ). Eu scriu asa cum gandesc si uneori amestec ideile in aceeasi propozitie, sau mai grav, sotul imi zice ca… Read more »
O sa-ti semnalez (in particular) daca voi gasi ceva ce trebuie corectat, pana acum nu mi-a sarit nimic in ochi dar o s-o fac doar pentru ca mi-ai cerut 🙂 . Eu chiar sunt indragostita de limba romana, de aceea insist cu treaba asta.
O femeie, acum daca tot zici, pe mine ma deranjeaza ca zici plover, dar n-am indraznit sa îți spun pana acum.
Da bine ma voi va certati pe blogul meu? Ha-ha, ce m-a amuzat asta, stai ca nu gasesc butonul de LIKE :))))))
E păcat că unii dintre cei care au talent şi ar putea scrie şi aduna în jur mulţi cititori văd în blog o sursă de venit şi atunci nu se gândesc decât la cum să atragă trafic. Şi se pierd pe parcurs din motivele enumerate de tine.
Sigur, depinde mult şi de genul blogului. Cele care se adresează unui anumit segment, cele nişate, nu pot fi comparate cu blogurile pe care se scrie la liber, din inspiraţie, pe care nu se scriu articole care „vând”.
Foarte interesant subiectul!
Îți multumesc mult, draga Potecuta! 🙂 Adevarul e ca noi toti putem „aluneca” cum am patit-o si eu ca doar vorbesc si despre greselile mele in articol, insa, intr-adevar, cum spui si tu, cand oamenii alearga dupa trafic (ca sa nu spun bani) cu orice pret, incalcand orice principii etice, atunci lucrurile stau rau si am vazut, culmea, „bloggeri” care chiar au copiat texte intregi 🙁 . Despre cei care fac reclama pe blogul lor la diverse, chiar nu e treaba mea.
Sunt foarte bune sfaturile și eu ma gândesc uneori când au atâta timp oamenii care postează de mai multe ori pe zi și când reușesc sa își îndeplinească și aspecte din viata personala
Culmea e ca sigur am gasi timp si eu si tu sa postam zilnic. Intrebarea e: ce ne aduce noua asta, la fel si cititorilor, poti pastra calitatea articolelor daca postezi toata ziua? Ca resursele, ai dreptate, sunt totusi limitate…
Eu chiar mi-am impus sa scriu mai rar si nici sa nu mai intru zilnic pe blogul personal sau pe alte bloguri si asta tine de stilul pe care mi-l fac. 🙂
Eu mai nou is pesimistă si imi zic ca lumea e tot mai mediocră si blogurile nu fac decât să reflecte această mediocritate. Iar multi acum sunt blogeri de succes, când de fapt scriu mediocritati. Putine sunt articolele dupa care rămâi cu ceva odata ce le-ai citit. Si putini sunt oamenii care acceptă criticile si ale caror articole reprezintă un punct de plecare pentru o dezbatere interesanta, tot de like-uri sunt motivați. Eu nu-s blogger, nu imi pasa cati vin sa imi citească blogul, deși spunând asta imi dau seama ca nu-s chiar sincera: daca n-ar citi nimeni, as mai… Read more »
Da, mediocritatea e la ea acasa pe bloguri cand vezi ca unul lanseaza o idee si apoi alti 10 o copiaza intr-o forma sau alta si era doar un exemplu. Oricine are dreptul sa aiba blog, asta-i clar dar ideea e ca blogger sa vii cu ideile tale. Uite, eu am vazut la un moment dat pe un blog, un ghid de interviu copiat ad litteram de pe altul, or asa ceva e cu adevarat aberant. Eu insami am facut invitatia la vreo 2 tipe cu blog (de cateva luni le-am zis) sa le iau un interviu pe blogul meu,… Read more »
[…] trecută am scris un articol despre blogging și azi vin să fac niște completări despre mine și activitatea mea ca femeie cu blog, mai […]