Iarna asta m-am apucat de citit o carte care habar n-am cum a ajuns la mine în bibliotecă că eu nu am cumpărat-o sigur. Oi fi primit-o, poate. Cartea*  e scrisă de o doamnă – Florence Scovel Shinn (1871-1940), care a fost „o vizionară, artist, scriitor și profesor de metafizică” și „o susținătoare de marcă a puterii gândurilor”.

Când îmi cad în mână cărți care au legătură cu dezvoltarea personală (mă refer la modul general și nu la cartea  asta) sunt mai mult decât circumspectă pentru că am observat cât de mult s-a dezvoltat domeniul ăsta și știu și cât de multă manipulare există și că nu tot ce zboară se mănâncă așa că, pornind puțin sceptică la început am citit eu ce-am citit, cartea e plină de citate din Biblie, și am ajuns la un capitol legat de faptul că bolile noastre sunt de fapt consecințe ale modului cum ne trăim viața, sau cum spune însăși autoarea: „fiecare boală este cauzată de o minte neechilibrată”. Și de aici, de la propoziția asta o să încep discuția de azi pentru că eu consider că afirmația de mai sus este parțial adevărată și am căutat cu atenție să găsesc și argumentele cu care susțin ce spun că altfel degeaba vorbesc.

Astfel, acum mult-mult timp am tot citit cărți din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, un sfânt cu o personalitate imensă pot completa, care spune, în mai multe cărți faptul că mulți copii se nasc apăsați de păcatele părinților lor, astfel că un copil conceput la beție, de exemplu, se poate naște bolnav și cazurile continuă. Și există chiar un capitol într-o carte a Părintelui** care se numește chiar „Despre durerile oamenilor”, unde, legat de durerile trupești, aflăm că trupul se poate îmbolnăvi din 3 pricini:

  • „De otrăvuri din lipsa postului”.
  • „Din naștere” și aici e mult de dezbătut pentru că sunt chestiuni ce țin de genetică și de moștenirea de la părinții noștri (vă invit să citiți toată cartea, ca să înțelegeți mai bine)
  • „Din desfrânare, pentru că, întrecând măsura cuvenită îi doare spatele, slăbesc nervii etc…”

Însă, am văzut cu ochii mei cât de buni psihologi ne dăm unii dintre noi care, fără să studiem cu adevărat ceva și fără să tratăm interdisciplinar problema și să încercăm să intrăm în profunzime, ne și trezim cum ne dăm cu părerea și ne permitem să emitem judecăți de valoare c-am citit noi pe nu știu unde astfel că, dacă auzim că pe unul dintre apropiații noștri îi doare nu știu ce parte anatomică și suferă de o boală pe care o are de mult timp, căreia doctorii nu i-au găsit remediu, clar omul ăla cine știe ce păcate are, ce-o fi făcut la viața lui, ba mai zicem, în răutatea noastră, lasă că sigur și-o merită c-a făcut el ceva. Și aici am vrut să ajung, consider că afirmația autoarei acelei cărți și cele ale Părintelui Arsenie Boca trebuie completate cu o a treia ipoteză care să ne deschidă bine ochii și să nu judecăm când poate vedem pe stradă un copil născut cu cine știe ce malformații, adică să nu sărim repede și să aducem în sufletul nostru gnduri murdare de genul: cine știe ce păcate or fi avut părinții sau poate taică-său o fi fost beat când l-a conceput căci nu știm, noi nu știm geneza bolii din exemplul meu, ci doar Bunul Dumnezeu o știe și iată și exemplul cel mai elocvent:

În Biblie, La Sfânta Evanghelie după Ioan din Noul Testament***  am găsit un caz al unui orb din naștere cu care Iisus se întâlnește. Ce mi se pare extrem de interesant este că ucenicii Lui Îl întreabă:

„Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” deși mie mi-e cât se poate de clar că omul, neorbind pe parcurs, ci el născându-se orb, este total exclus să fie vina lui că n-avea timp când să comită vreun păcat. Replica Lui Iisus vine să explice exact ce mă interesa pe mine și ce m-a făcut pe mine să afirm că e parțial adevărat ce spunea autoarea acelei cărți și anume:

„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările Lui Dumnezeu”.

Și atunci, ca o concluzie, legat de durerile noastre fizice și psihice (nu mă leg de cele sufletești), ele pot avea mai multe cauze și NU doar cauza de la punctul 1:

  1. pot veni (într-adevăr) de la o minte neechilibrată, 
  2. „de la otrăvuri, din naștere sau din desfrânare”, dar, la fel de bine,
  3. pot veni că așa a orânduit Dumnezeu, cum spune Iisus.

Ca să ne ferim de orice ispite, în primul rând să nu judecăm când vedem câte un om în durere, adică să nu ne aruncăm repede să spunem, „de păcătos ce e, le trage”, sau, conform primei teorii, „de neechilibrat și negativist ce e, își atrage tot răul” pentru că iată, Biblia ne arată că se poate naște un om bolnav și pentru „ca să se arate în el lucrările Lui Dumnezeu”. 

Științele care lucrează cu omul nu vor fi niciodată științe exacte așa că, de aceea, e bine să nu judecăm pe nimeni, să nu ne dăm mari psihologi, ci să încercăm dacă putem și știm pe cineva foarte suferind să-i recomandăm ce-a mers la noi sau să-l îndrumăm să meargă la un preot bun și chiar preoții îndrumă de multe ori oamenii să meargă la psihologi. Să fim mai prezenți, să ajutăm, când putem, să cedăm locul când e cazul, să donăm un minut , o oră sau mai mult și să fim mai empatici că așa e normal și creștinește. Măcar un zâmbet să oferim celor în suferință. Un zâmbet nu ne costă nimic.

Important este să gândim interdisciplinar și să nu considerăm ca fiind adevărul absolut orice afirmație pe care o găsim prin cărți, indiferent de carte, ci să tăgăduim nu cu sensul de a fi cârcotași, ci cu sensul de a cerceta, de a nu rămâne ignoranți. În rest, prima carte despre care am vorbit are multe sfaturi și aspecte interesante legate de gândirea pozitivă și eu însămi sunt de acord că e bine să fim optimiști în viață și să nu lăsăm gândurile negre și deznădejdea să ne întunece minte, ci trebuie să ne gândim mereu că va fi bine.

Bibliografie:

* Jocul vieții și cum să-l jucăm, Florence Scovel Shinn, 2016.

** Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, 2013, p.106-107

*** Biblia, 2008, Sfânta Evanghelie după Ioan, „Vindecarea orbului din naștere în zi de sâmbătă”.

Sursa foto: Transfăgărășean 2019, arhiva personală