În zilele astea în care am stat mai mult cu noi înșine, decât am stat cu restul lumii am avut timp să ne gândim. La multe. Îmi aminteam de o frază din cartea fostei prime-doamne, Michelle Obama, care spunea:
„Așa a apărut în viața mea un obicei, care m-a însoțit tot restul vieții, de a avea mereu aproape un grup de prietene vesele – un sanctuar de înțelepciune feminină”.
Și mă gândeam apoi: de unde să iei azi acele prietene vesele de care vorbește doamna Obama? Și, tot răscolindu-mă, am început să mă simt prost că în ultimele decenii am pierdut toate prietenele pe care putea cineva să le piardă. Apoi sentimentul de vinovăție a pus stăpânire pe mine. Am vrut să aflu de ce, unde am greșit, ce n-am făcut bine. Și, într-un final în aceeași zi am realizat și mi-am făcut un exercițiu pe care vi-l recomand sincer. Poate fi de ajutor. Mi-am luat o foaie, voi puteți scrie și pe calculator sau pe telefon, și mi-am trecut așa frumos numele prietenelor mai dragi. Am încercat să le trec în ordinea cronologică. Fostelor prietene mă refer, ca să fiu și mai clară.
Și ce am descoperit m-a uimit chiar și pe mine. Nu, nu DOAR ele m-au părăsit pe mine, ci și eu am renunțat la multe relații de prietenie. Și atunci am ieșit din stadiul ăla de semidepresie și mi-am dat seama că mă victimizam aiurea. Deci, din 10-12 prietene vechi (unele relații erau și de peste un deceniu), exista clar delimitat și procentul celor la care și eu am renunțat. Și m-am uimit singură de cât de mare era de fapt acel procent. Deci nu doar ele au renunțat la mine, ci am renunțat și eu la ele. Și atunci, cum să mă numesc victimă?
Mi-am dat seama că, odată cu trecerea deceniilor, am rămas la fel de loială, deschisă, sinceră și altruistă, însă, în plus, acum sunt, din fericire pentru mine și foarte selectivă și de aceea nu mă pot lăuda cu un teanc de prietene. Îmi este oricum clar că prietenia:
- nu este despre cine pleacă primul
- nu este nici despre cât de mult rezistăm împreună că, degeaba numeri anii, dacă nu aduni și momentele frumoase, ci doar faci vechime,
- este întotdeauna despre 2 care se susțin și-n tristețe și-n bucurii,
- este despre a ști să împărți la 2,
- este una dintre cele mai frumoase relații care pot exista între oameni pe acest pământ și e păcat să uiți momentele alea minunate și să nu apreciezi că atât cât a fost, a fost bine.
Pe de altă parte, e normal să ne doară dacă o relație de prietenie ce dura de peste un deceniu, de exemplu, se termină așa brusc mai ales atunci când ai împărțit cu persoana aceea atâtea amintiri. Când ai avut o prietenă care ți-a fost și la bine și la rău alături, care ți-a știut evenimentele importante din viață, cu care ai mâncat la aceeași masă, ai văzut aceleași filme și ai dormit în același pat, e greu, insuportabil uneori să revezi poze și să știi că nu veți îmbătrâni împreună că s-a rupt relația ce părea ca de sânge. Așa sunt eu, consider prietenele ca pe niște surori. Însă, trebuie să fii cu capul pe umeri și să evaluezi bine situația. Eu acum nu mai sunt puștoaică, au mai trecut anii peste mine și am învățat să aplic deseori treaba aia din psihologie cu atitudinea e totul, așa că mi-e ușor să întorc problema pe toate părțile și să văd părți bune în orice rău. Să mă bucur de ce a fost. Atât cât a fost. Și să fiu recunoscătoare pentru cât am învățat din relația cu acea persoană.
Când devenim părinți, timpul oricum se scurtează și relațiile de prietenie se modifică și ele, în bine sau în rău. În plus, ideea pe care o promovează rețelele sociale unde toată lumea are sute de friends cred că a făcut să scadă simțitor calitatea relațiilor dintre oameni, chiar dacă, din punct de vedere cantitativ, e imposibil să ai un cont pe vreo rețea d-asta socială și să nu aduni acolo ceva lume.
Depinde doar de noi dacă preferăm să fim victime și să trăim în trecut sau mergem cu capul sus înainte, dornici să vedem ce ne mai rezervă viitorul.
În ce mă privește, voi prefera mereu calitatea și nu cantitatea.
La voi cum e?
eu m-am mutat, schimbat. Aparut noi principii morale, noi prietenii. In tinereturi (copilarii) tineam cu dintii de orice prietenie, frica de abandon… Am renuntat acolo unde aveam impresia ca doar ma trage in jos emotional. La cele care isi lovesc copiii. La cele lenese. La cele ramase in urma, in orasele pe care le-am parasit: m-am nascut in provincie, facui facultatea in Iasi, mutat in Bucuresti, etc – nu cred in relatiile la distanta. Am grupul meu de prietene vesele, inimoase. Nu am atata timp pt ele cat merita ele, si asta pt ca nici nu fac suficient efort, relatia… Read more »
Da, așa e, se mai pierd prieteni și când te muți. Mamă, da cum suna aia cu am renunțat la o prietenă că era „leneșă”. De asta chiar n-am mai auzit până acum. Tare faza. Și eu am renunțat la o tipă la care țineam enorm că era foarte foarte sensibilă, adică nu avea încredere în ea și orice aș fi făcut, o supăram și mă consuma enorm chestia asta deși țineam la ea, așa că am zis, gata, am și eu o viață. Eu cred în prieteniile la distanță la fel cum cred în până ce moartea ne va… Read more »
Calitate, nu cantitate…(spuse aia ce are foarte puține prietene). Luam ce avem mai bun la un moment dat de la o prietena si trecem mai departe. Si eu cred in prieteniile la distanta. Mai cred ca asa prietene ca in tinerete nu poti sa iti faci mai tarziu in viața (sau n-am putut eu?). Cum sunt o persoana introvertita, nu ma deranjează sa n-am grup de prietene. As putea spune ca am aici un mini-grup, dar nu-s chiar prietene in înțelesul ca cele din tinerețe, dar sunt mai mult decat cunoștințe. Francezii fac de fapt delimitarea intre asa ceva: amies… Read more »
Îți mulțumesc mult de comentariu. Eu m-am schimbat mult din tinerețe (20-30 de ani) și adolescență până acum așa că e normal ce se întâmplă. Am mai învățat pe parcurs și să ofer atât cât primesc, am renunțat să mai trag de o prietenie ca s-o lungesc ca pe elastic, am înțeles că eram plicitisitoare când doar eu vorbeam și probabil puțin intimidantă (ce să fac, am interese multiple, pasiuni la fel de multiple, cum am văzut că ai și tu, de altfel și sunt dornică să știu mereu mai mult așa că, da, vb mult ) și asta e,… Read more »
asa si la mine Eleno, tot ce e la distantza au ramas amice, nu prietene.
A, nu la mine astea de aici sunt amice ( uite ca este si in romaneste diferentierea: amica=copine ). Cele de departe sunt prietene. Dar sunt doar 2 🙂
Mai așteaptă câteva decenii… Dacă vei mai avea O prietenă, să te consideri fericită.
Da, da, așa zic și eu 🙂
[…] dar mie mi s-au părut că sunt exact esența unei prietenii. Mai ales că am tot vorbit despre prietenii pe care-i pierdem, cred că așa ar trebui să arate o prietenie adevărată. Oamenii ar trebui să construiască pe […]