În viață lucrurile sunt cum vrea Dumnezeu, nu cum vrea omul!

Virgil Gheorghiu-Ora 25

Johann Moritz, unul dintre personajele principale ale romanului Ora 25 rostește această frază extrem de sensibilă și de profundă și, mai ales de potrivită pentru tot ce are bietul om de îndurat.

Așa scurt cum e citatul de azi, e extrem de cuprinzător și el răspunde la multe dintre întrebrile pe care ni le punem. De ce acum? De ce mie? De ce mai târziu?

Nu înțelegem de multe ori de ce ni se întâmplă lucrurile cu o anumită întârziere în viață sau de ce nu primim imediat, așa cum ne-am dori, ceea ce am cerut. Trebuie să treacă ceva vreme ca să realizăm că fiecare experiență are rolul ei, fie ea și negativă. Ca să evoluăm și să ajungem în poienița noastră unde cântă păsărelele și zboară fluturașii, trebuie uneori să trecem prin mlaștină, prin nisipuri mișcătoare, prin ciulini, spini sau chiar prin junglă. Urbană sau nu, nici nu mai contează.

Cred că cel mai greu pentru unii dintre noi este să avem răbdare. O, da, răbdarea e ceva ce a trebuit să învăț să am. Când eram mică, nu înțelegeam efectiv copiii de la bloc care, odată ieșiți afară, preferau să stea pironiți într-un loc. Eu îmi vedeam pe vremea aia picioarele, așa paie cum erau de subțiri, doar bune de alergare. Așa îmi plăcea mie să mă joc: fotbal, pe post de atacant și niciodată portar, bicicletă până transpiram toate hainele, leapșa, sărit garduri sau tenis de picior, ping-pong, nici nu mai contează. Aveam un singur moment de respiro în care stăteam locului și acela era când îmi scoteam păpușile cu fetele de la bloc și mă puneam pe croit. Sau când jucam șah. Adevărul este că ultimele două plăceri ale copilăriei mă țineau și pe mine ocupată într-un singur loc și concentrată. Puteam sta ore întregi să joc partide de șah, să cer revanșe când pierdeam sau să admir cum joacă alții.

Ce e cu adevărat și ce înseamnă răbdarea am învățat mult, mult mai târziu. Și am înțeles că nu am cum să grăbesc uneori ceea ce nu e scris să se întâmple, ci trebuie să aștept, să suport, să-mi duc crucea. Iar la final, când în sfârșit am obținut ce-mi doream, să realizez că atunci trebuia să fie.

Pare-se că înțelepciunea vine odată cu vârsta și mă amuz așa uneori de cât de diferită sunt de Florina de la 20 de ani sau de cea de la 30 de ani. Atâtea experiențe am strâns și sper să le pot grupa în cele două romane la care scriu. La care scriu… uneori. Doar uneori scriu pentru că trebuie să am răbdare cu ele, să-mi pot îndeplini mai întâi alte obligații și alte îndatoriri. Va veni cândva și vremea scrisului mai ales că acum simt că mi-am descoperit și stilul, știu asta. Și mai știu că într-adevăr nu poți grăbi lucrurile, ele „vin când vrea Dumnezeu și nu când vrea omul”.

5 1 vote
Article Rating