„Cei mai mulți oameni de pe fața pământului nu sunt aventurieri. (…) Totuși, vor fi obligați să trăiască aventuri dramatice pe care nici scriitorii de romane senzaționale n-ar îndrăzni să le imagineze.”

„Ora 25” – C. Virgil Gheorghiu

Romanul „Ora 25” mi-a plăcut atât de mult, încât mi-au rămas încă proaspete toate acele citate, atât de încărcate de emoție. Este incredibil cât de mult te poate marca pe tine ca cititor, un roman scris atât de bine. Pentru că, în fond, asta-i calitatea romanului biografic: el este trăit înainte de a fi scris. Și apoi, cititorii, în funcție desigur de capacitatea lor de a empatiza cu personajele, ajung să simtă de parcă ar fi trăit ei înșiși viața personajelor.

Anul acesta va fi un an al romanelor biografice, așa-l declar pentru că asta am de gând să citesc. Asta-mi doresc. Vreau, până apuc eu să scriu propriul meu roman biografic, să citesc mult. Și o fac pentru că îmi place. Nu mă atrage ficțiunea, pur și simplu eu vreau povești de viață. Deși fiecare autor care-și scrie file din trecutul lui, are propriul mod de a așterne cuvintele. Nu contează câte figuri de stil folosește și cât de pompoase sunt. Ce e important și ce apreciez eu este curajul ăla de a se întinde așa ca om pe foaia de hârtie, autodezvăluirea asta care nu e deloc ușoară.

Unii oameni nici nu sunt scriitori de meserie, cum e Tibi Ușeriu, dar, din punctul meu de vedere, el a scris o carte extraordinar de bună. O carte demnă de un scriitor cu acte-n regulă.

Așa că eu, când am zis că vreau să scriu un roman, nu m-am gândit și dacă vreau să devin o scriitoare, eu vreau doar romanul, aia e dorința mea.

Cel mai trist, referitor la citatul de azi, al scriitorului C. Gheorghiu, este faptul că, așa e, unele povești ajung să fie îngropate odată cu posesorul lor. Că sunt oameni care trăiesc vieți absolut excepționale, dar care nu se apucă să le și scrie. Sau nu găsesc pe nimeni să o facă. Vă imaginați cum ar f fost ca o poveste ca a Anei să se piardă și să nu fie scrisă de Em Sava? Păi, ar fi fost o pierdere imensă pentru literatura română, iar noi nu am fi cunoscut o eroină pe care, toți cei ce am citit cartea, o îndrăgim de parcă ne-ar fi fost bunică.

Așa că anul acesta voi citi tot cărți biografice. De autori străini sau nu, contează mai puțin. Mă simt de fiecare dată extrem de îmbogățită citind frânturi de suflet. Am mereu de învățat lucruri folositoare și lecții de viață.

Apoi… într-o zi, peste niște ani, când voi fi pregătită, voi ține în mână, știu asta, propria mea carte, propria mea poveste. Și voi ști că, de îndată ce am să-i dau drumul, și ea, la rându-i va face pe cineva să plângă, să râdă, să empatizeze cu personajul meu, cu acea Florina de demult. N-am renunțat la a scrie un roman autobiografic, el se coace acolo în suflet și se scrie singur, chiar dacă eu n-am mai pus mâna pe taste de luni de zile ca să-i adaug nici măcar un paragraf. Un roman are nevoie de intimitatea lui, iar eu am nevoie să-mi îmbunătățesc cultura literară, să-mi așez gândurile și să-mi formez stilul. Toate la timpul lor! Eu o să învăț să-mi iau timp pentru mine.

5 2 votes
Article Rating