„Cei mai mulți oameni de pe fața pământului nu sunt aventurieri. (…) Totuși, vor fi obligați să trăiască aventuri dramatice pe care nici scriitorii de romane senzaționale n-ar îndrăzni să le imagineze.”
„Ora 25” – C. Virgil Gheorghiu
Romanul „Ora 25” mi-a plăcut atât de mult, încât mi-au rămas încă proaspete toate acele citate, atât de încărcate de emoție. Este incredibil cât de mult te poate marca pe tine ca cititor, un roman scris atât de bine. Pentru că, în fond, asta-i calitatea romanului biografic: el este trăit înainte de a fi scris. Și apoi, cititorii, în funcție desigur de capacitatea lor de a empatiza cu personajele, ajung să simtă de parcă ar fi trăit ei înșiși viața personajelor.
Anul acesta va fi un an al romanelor biografice, așa-l declar pentru că asta am de gând să citesc. Asta-mi doresc. Vreau, până apuc eu să scriu propriul meu roman biografic, să citesc mult. Și o fac pentru că îmi place. Nu mă atrage ficțiunea, pur și simplu eu vreau povești de viață. Deși fiecare autor care-și scrie file din trecutul lui, are propriul mod de a așterne cuvintele. Nu contează câte figuri de stil folosește și cât de pompoase sunt. Ce e important și ce apreciez eu este curajul ăla de a se întinde așa ca om pe foaia de hârtie, autodezvăluirea asta care nu e deloc ușoară.
Unii oameni nici nu sunt scriitori de meserie, cum e Tibi Ușeriu, dar, din punctul meu de vedere, el a scris o carte extraordinar de bună. O carte demnă de un scriitor cu acte-n regulă.
Așa că eu, când am zis că vreau să scriu un roman, nu m-am gândit și dacă vreau să devin o scriitoare, eu vreau doar romanul, aia e dorința mea.
Cel mai trist, referitor la citatul de azi, al scriitorului C. Gheorghiu, este faptul că, așa e, unele povești ajung să fie îngropate odată cu posesorul lor. Că sunt oameni care trăiesc vieți absolut excepționale, dar care nu se apucă să le și scrie. Sau nu găsesc pe nimeni să o facă. Vă imaginați cum ar f fost ca o poveste ca a Anei să se piardă și să nu fie scrisă de Em Sava? Păi, ar fi fost o pierdere imensă pentru literatura română, iar noi nu am fi cunoscut o eroină pe care, toți cei ce am citit cartea, o îndrăgim de parcă ne-ar fi fost bunică.
Așa că anul acesta voi citi tot cărți biografice. De autori străini sau nu, contează mai puțin. Mă simt de fiecare dată extrem de îmbogățită citind frânturi de suflet. Am mereu de învățat lucruri folositoare și lecții de viață.
Apoi… într-o zi, peste niște ani, când voi fi pregătită, voi ține în mână, știu asta, propria mea carte, propria mea poveste. Și voi ști că, de îndată ce am să-i dau drumul, și ea, la rându-i va face pe cineva să plângă, să râdă, să empatizeze cu personajul meu, cu acea Florina de demult. N-am renunțat la a scrie un roman autobiografic, el se coace acolo în suflet și se scrie singur, chiar dacă eu n-am mai pus mâna pe taste de luni de zile ca să-i adaug nici măcar un paragraf. Un roman are nevoie de intimitatea lui, iar eu am nevoie să-mi îmbunătățesc cultura literară, să-mi așez gândurile și să-mi formez stilul. Toate la timpul lor! Eu o să învăț să-mi iau timp pentru mine.
E extrem de greu să scrii ficţiune care să atragă cititorii, mi se pare că trebuie talent cu camionul, nu doar cu carul. Nu oricine e-n stare de asta.
Aşa cum e extrem de greu să scrii despre fapte reale, mai ales dacă e vorba de propria viaţă. Şi aici trebuie talent şi mai trebuie dozarea perfectă a informaţiei, să nu pici în plasa subiectivităţii care nu are cum să lipsească. Deci da, e greu.
Spor mult, mult pentru când va fi să te reapuci de scris! Şi spor la citit! 😉
O da, așa e, să vezi ce mult m-am chinuit cu povestea publicată la SIONO. Ca să conturez cât de cât portretul personajelor principale că sunt mai multe, tu știi, detaliile, unele nu mi se potriveau, am mai corectat și vorba aia, sunt doar câteva pagini. îți dai seama cât e de muncă la un roman întreg ca să captivezi cititorul ăla… Asta va fi greu la mine, cu romanul ăsta pe care l-am început, să o conturez pe Florina aia de atunci, că asta de azi… e destul de diferită, e matură, aia era tânără, necoaptă, nici mamă nu… Read more »
Eu nu prea citesc biografii. Dar m-a impresionat f tare cea a Maiei Plisetskaia.
Încă o dată iti spun ca ma bucur ca, grație tie, am citit A 25-a ora.
Chiar acum citesc Quo Vadis, i-a venit vremea.
să știi că-ți mulțumesc pentru că mai facem schimb de idei și de cărți. O să caut și eu cartea.
E o vreme pentru orice, genială mi se va părea mereu Ora 25 și mereu actuală. „Sclavii ăia tehnici” sunt tot mai mulți parcă… 🙁
P.S.: Și când ne gândim că Ora 25 e semificțiune. Genial!
Am mai citit o recomandare a cuiva ce zicea ca e foarte actuala. Mie chiar si masurile astea aberante de acum care se iau si se schimba de la o zi la alta imi amintesc de carte: suntem priviți cu toții in functie de categorii si nicidecum in invidualitatea noastra. Si de societatea tehnică mi se pare ca suntem demult acolo…ba chiar o ducem pe noi culmi de progres …
Da, înțeleg ce spui, dar realizez că e și greu să adaptezi regulile după om…, e greu tot ce trebuie să trăim azi. Așa că să apreciem sănătatea, e cea mai importantă!
Îmi place mult citatul. Plin de înțelepciune. Iată că trăim din plin aventura pandemiei, într-un context de aventura dramatică. ?
Altfel mie îmi plac mult biografiile. Toți au trăit ceva diferit de noi și ne îmbogățesc cumva.
Sa speram că vom putea sa mai lăsăm niste însemnări că să rămână după. Eu chiar cred că-ți voi citi romanul.
Te îmbrățișez cu drag! ?❤️
Da, exact, la romanele biografice n-ai ce concurență să ai că acolo ori scrii bine, ori nu. Nu ai ce să copiezi, știi… E originalitatea aia dată de viața protagoniștilor, e unicitate…
Mulțumesc, când îl scriu, o să mă gândesc la tine… Până atunci, ești aici să vezi cum se conturează încet-încet 🙂
Și eu te îmbrățișez, virtual avem voie și nici mască nu ne trebuie! 🙂
Aşa este! Fiecare om are propriile poveşti de viață! Unele sunt atât de marcante că lasă urme adânci în cei din jur, iar dacă sunt aşternute pe hârtie, în cititori. Mă bucură foarte mult ideea ta de a scrie; de a scrie orice, chiar şi povestea vieții tale! Înțeleg foarte bine „coptul” romanului! El se plămădeşte încet şi sigur, iar când se va fi dospit, vei şti şi-l vei coace!
Şi da, a avut dreptate scriitorul, eu sigur sunt o „aventurieră”, dar în cel mai curat înțeles al cuvântului. Se zbenguie multe şi prin capul meu, dar…
?
Draga mea Aurora, permite-mi, te rog, să te corectez: eu nu vreau să scriu ORICE, iar povestea vieții mele nu e orice, este o poveste ce chiar merită scrisă (mă refer la persioada aleasă de mine, la subiectul ales, la trăirile personajului meu cu vârsta aia de atunci) pentru că este inspirațională și ar fi mulți oameni, tineri mai ales care ar avea de învățat. Nu mă pasionează acum să scriu ficțiune și nici nu forțez nimic, gen să scriu repede un roman doar ca să-l scriu, de aceea nu pun presiune și nu mă grăbesc. Se scrie încet-ncet singur… Read more »
Imi cer scuze! Cred că nu am fost suficient de coerentă în exprimare! Am vrut să spun aşa: până ți se coace romanul, scrie orice vrei despre orice vrei!
M-ai iertat!???
Aurora,te rog mult, stai liniștită, nu am ce să-ți iert, am vrut doar să subliniez, să nu se înțeleagă că-s vreo disperată ceva… 🙂 Deci stai linitștită, e ok! 🙂