Feedback constructiv – un pas înainte

Când am decis să mă apuc să scriu un roman autobiografic am fost foarte visătoare. Pusă pe fapte mari, în graba și în entuziasmul meu am subestimat puțin (sau puțin mai mult) ce presupune să scrii o carte.

Crezând că a scrie o carte e sinonim cu a scrie pe blog, m-am apucat să scriu și să tot scriu. Ba chiar am găsit și poza ce va apărea pe copertă. 🙂 Și am scris așa în singurătatea mea vreo 80 de pagini. 

Până într-o zi… când am realizat că n-ar strica să cer părerea unei persoane avizate. A unei persoane care citește mult, foarte mult și mănâncă pe pâine carte, cum se spune. Și, din fericire, ziua în care am descoperit blogul lui Em Sava a fost și ziua din care am început să progresez. Citindu-i mai întâi câteva articole de pe blog, mi-am dat seama că Em are un talent înnăscut la scris. Mi-a plăcut tot ce am citit. La ea cuvintele curg lin, iar expresivitatea figurilor de stil îl plasează pe cititor acolo, fix în mijlocul acțiunii. Frazele ei sunt clare și gândirea limpede ca izvoarele de munte. Pentru cine nu știe, Em Sava este autoarea romanelor Ana și Pași, apărute la editura Siono.

Em mi-a răspuns afirmativ și mi-a întins o mână de ajutor, așa de la depărtare de unde este. Și mâna ei a fost una fără mănuși adică directă și francă, dar în același timp a fost fină și delicată. După ce a citit capitolul principal al romanului la care muncesc, capitol ce va da și titlul, mi-a oferit cele mai prețioase sfaturi.

A contat foarte mult faptul că Em nu mă cunoștea dinainte, ceea ce a făcut ca feedback-ul ei să fie obiectiv, fără nici cea mai mică urmă de subiectivitate. 

Ce a urmat după feedback? Am luat o pauză de vreo 2 săptămâni în care nu am mai scris nimic. Nimic. M-am îndoit de mine că aș putea scrie vreodată un roman. Scrie bine, mă refer. Apoi m-am adunat și mi-am dat seama unde și de ce greșesc. Mi-am dat seama că este destul de încâlcită mintea mea. Plină de fapte, de cifre, toate de-a valma.

Problema la mine e că eu scriam ca un contabil. A nu se înțelege din asta că un contabil nu poate fi scriitor. Ce vreau să spun e că enumeram cumva faptele fără să pot transmite prea multă emoție. Și pierdeam tocmai esențialul pentru că un roman care nu transmite emoție nu are cum să fie un roman apreciat de cititori. Și cel mai dureros știți ce este? Că personajul nu are autenticitate. Asta-i cel mai grav. Pentru că omul ăla, devenit personaj principal de roman, cu trăirile lui, cu întâmplările și toate peripețiile, omul ăla… a simțit totul. O carte bine scrisă nu se uită niciodată. Ea te însoțește, devine o parte din tine.

Mi-am recâștigat încrederea și, recitind feedback-ul lui Em, am văzut partea plină a paharului: “subiectul este frumos, sensibil, ai potențial… , subiectul e bun”. Cuvintele ei m-au motivat să continui munca începută și „să fac exerciții cu povestiri scurte”.

Am început proiectul romanului, ca unul care nu a bătut un cui vreodată, dar care vrea să construiască o casă. De aceea, am apreciat enorm nu doar că mi-a dat un feedback prompt, ci mai ales faptul că a detaliat observațiile făcute, le-a scris luându-și din timpul și din energia ei. Cam așa arată modelele adevărate: sunt oamenii care pun suflet în ceea ce fac.

Articolul meu de azi este pentru a-i mulțumi lui Em că acum, datorită ei, am înțeles că nu poți deveni scriitor peste noapte. Chiar dacă “ai inspirație, trebuie și transpirație”.

Sfatul meu este să nu vă fie teamă să cereți feedback și mai ales de la persoane cu foarte multă experiență în domeniu, pentru că numai așa veți putea progresa. Chiar dacă cu toții ne dorim doar laude, e bine întotdeauna să avem parte și de critică constructivă. E important să avem puterea de a ne însuși feedback-ul cu toate părțile lui.

Nu mi-am fixat un termen strâns special ca să nu mă simt constrânsă a scrie pe repezeală așa că o voi lua încet, dar sigur, sper eu, de data asta.  🙂