Prin facultate am învățat un principiu care mi-a rămas întipărit în memorie și care suna așa: „a majori ad minus”, adică cine poate mai mult, poate și mai puțin. El se referea la legi, dar eu am încercat să-i găsesc aplicarea în viața mea de zi cu zi și am și reușit… reușit nu să aplic regula, ci să fiu excepția 🙂 .

Revenind la principiul de mai sus, practic dacă eu pot mai mult, gen să rețin (memorez) date multe (numere, cifre, zile de naștere etc.), normal ar fi să pot și mai puțin adică să le pot și uita repede, nu? Pare simplu la prima vedere, nu și atunci când tocmai tu te-ai trezit să fii excepția.

În studenție, am avut o perioadă când îmi citeam zilnic zodiacul, știam toate prietenele în ce zi sunt născute, mă situam perfect în timp (încă o fac foarte bine) și nu ratam nicio dată importantă. Tot datorită zodiilor făceam analogii, astfel că mi-era ușor ca, reținând zodia cuiva, care era gemeni, să spunem, să deduc că omul e născut în mai sau iunie și așa rețineam și ziua.

Când am avut FaceBook, că tot am vorbit de rețele sociale de curând “boala” mi s-a agravat și, când domnul Facebook mă anunța că urmează ziua nu știu cui, eu îi învățam zodia și gata rețineam și data așa ca să nu uit anul viitor. Iată cum pierdem o grămadă de timp să le urez La mulți ani “prietenilor” plus că-mi încărcam inutil și memoria. Și, ce e și mai ciudat, este că de peste 12 ani de zile eu nu mi-am mai citit nici măcar o singură zi zodiacul. Totuși creierul meu a continuat să rețină date.

Tot cu gândul la zodii și la date, la unul dintre cursurile universitare, când aveam de pregătit fiecare câte un exercițiu de spart gheața, colegii mei s-au inspirat liniștiți de pe net, eu însă m-am gândit să fiu mai cu moț și să profit de partea aia cu zodiile așa că am inventat unul. Iată în ce consta: se lucra în diade, iar primul coleg îi spunea celuilalt luna în care e născut și acesta trebuia să ghicească zodia, desigur că merge și invers, unul spune zodia și celălalt ghicește luna. Dacă eu spun Capricorn, de exemplu, nu poate fi vorba decât de ianuarie sau decembrie. Rolul acestui exercițiu era să vedem cât de bine ne cunoaștem unii pe alții mai ales că eram deja în anul al doilea atunci. Desigur că eu reținusem zodiile a jumătate din sală cred. În fine, jocul se poate numi „Ghicește-mi zodia” și profesoara a rămas puțin uimită când a auzit că eu l-am inventat. Cel puțin eu așa cred că l-am inventat, că nu am căutat pe net să văd dacă există. 🙂

De vreo 2 ani însă mi-am dat seama că am o problemă cu datele, cu situarea în timp, cu faptul că prea mi-am încărcat memoria, iar zilele de naștere ale unora dintre oamenii, cu care chiar nu mai mai nicio treabă, din trecutul îndepărtat sau mai apropiat, ar putea fi uitate. Așa că am zis că vreau să aplic principiul mai sus enunțat și să dau delete la tot ce stocasem inutil în memoria mea. Așa se face că anul acesta am rămas eu însămi surprinsă când am văzut câte date de naștere am uitat. Și e super că mi-am eliberat memoria. Am făcut loc pentru informații cu adevărat importante.

Totul a fost să vreau și iată că s-a putut să aplic regula a majori ad minus.

Uneori e bine să fii excepția de la regulă în viață, alteori însă e așa de bine să te pierzi prin mulțime și să nu fii tu mai cu moț. Deși, sinceră să fiu, încă sunt excepția de la principiul ăsta, dar în alte domenii ale vieții mele unde, deși pot mai mult, mult mai mult, nu pot mai puțin pentru că mă împiedic în chestiunile mărunte. 

Și știți la ce mă ajută curățenia asta? Mă ajută să-mi mai aranjez și eu ideile din cap că prea am stocat atâtea chestiuni complet inutile, iar mintea mea s-a încâlcit de tot. De aia și scrisul meu la roman s-a împotmolit pe undeva și-l voi relua când îmi aranjez bine fișierele. E primăvară, să facem curățenie! 🙂

La voi cum e: simțiți că uneori puteți mai mult, dar nu puteți mai puțin?

Sursa foto: Cetatea din Făgăraș, arhiva personală