„Inima nu face riduri” – volum colectiv de proză și cum e să știi că vei deveni autor publicat

Azi e de povestit. Mai țineți minte cănd am anunțat pe blog că m-am înscris la un concurs de proză de pe blogul scriitoarei Em Sava?

Întâmplător am văzut articolul în care Em anunța acest concurs, să nu mai spun că am devenit cititoarea blogului ei abia de anul acesta, și am crezut inițial că nu am cum să onorez o asemenea provocare. Am blogul din decembrie 2015 și în tot acest timp n-am scris nici măcar un singur aticol de ficțiune. Niciunul. Inclusiv pe alte bloguri tot din experință am scris. Dar anul acesta am zis încă de la început că eu vreau să-mi scriu romanul autobiografic și am văzut în provocarea celor de la SIONO, o șansă de a mă testa, de a-mi testa capacitatea de a scrie… bine că nu poți să scrii prost și să câștigi concursuri de proză, nu? Unde mai pui că printre numele câștigătoare se numără și cele ale unor scriitori ce au publicat deja mai multe cărți sau bloggeri cu o experiență vastă în scris.

Eu… eu am cusut paiete vreo 3 ani așa 🙂 , dar se pare că paietele alea m-au ajutat să-mi ordonez gândurile, să-mi pregătesc ideile și iată că azi mă dedic mult scrisului, exact așa cum îmi doresc.

Dar n-am spus ce era mai important. Emoțiile. Despre ele n-am vorbit.

M-am apucat de conturat povestea extrem de repede pentru că am realizat că pot să scriu și ficțiune și că trebuie să pot, doar am o experiență de viață în spate, am și pasiunea de a scrie, așa că trebuie să iasă bine.

Dar apoi, după ce-am trimis-o? Știe cineva cum am stat eu până să aflu dacă a trecut sau nu povestea? Dacă a luat sau nu notă bună?

Mai ceva ca la un examen (că tot mi-era mie dor de niște examene) am recitit-o după ce-am trimis-o de nu știu câte ori. Și, sincer, aveam emoții așa de mari că, recitind-o am găsit litere lipsă, dar și alte erori… nu mari, dar au fost. Și aici îți dai seama ca cititor ce muncă se află în spatele unei cărți. Cât de mult suflet pun cei ce fac acest lucru cu pasiune pentru ca ele, cărțile, să arate atât de bine, iar noi abia să așteptăm să le simțim mirosul. Așa că mulțumesc echipei SIONO pentru tot aranjamentul făcut, corectură, o comunicare extrem de bună și profesionalism.

Dar să revin la emoții: și, pe cât de mult reciteam eu, mă tot gândeam, dar oare le-o fi plăcut ideea? Oare s-o încadra în tema generală? Oi fi construit bine personajele alea? N-o fi povestea mea prea scoasă din tipar, că eu știu că am un stil așa mai special, ca noi toți de altfel și mă temeam că nu va fi pe placul juriului.

Și cam cu astfel de întrebări am stat eu vara asta.

Până în seara ce urma unei mari sărbători când, în timp ce mă uitam la un film cu soțul meu, mi-am verificat telefonul, și am văzut un mail care începea cu „FELICITĂRI…” Păi și când mail-ul începe cu „felicitări…”, ce faci? Țopăi de bucurie, ce altceva să faci?

Și vreau să vă mai spun un secret: am momente când îmi mai obosesesc soțul și-i dau așa fragmente să-mi citescă și să-mi dea feedback-ul lui, să văd cum i se pare.

De data asta n-am făcut așa, am trimis povestea crezând eu 100% în ea, fără NICIUN FEL DE FEEDBCK DIN EXTERIOR. N-am citit nimănui povestea, am scris-o, corectat-o și trimis-o, iar soțul meu a aflat de ea de curând și… i-a plăcut, desigur 🙂

În încheiere, vreau să felicit echipa SIONO pentru ideea acestui concurs, pentru că astfel promovează nu doar alți scriitori, ci și bloggeri talentați și persoane pasionate de scris care în acest mod și-au făcut debutul literar.

Încă ceva că uitasem, când am citit aseară articolul lui Em în care anunța titlurile și numele cum sunt repartizate, dar ne arăta și pozele coperților, după primele paragrafe am zis în gândul meu, Dă Doamne să cad în volumul ăla care se numește Inima nu face riduri pentru că ăla am simțit eu că mi s-ar potrivi mai bineși apoi m-am dus direct să caut printre numele care vor apărea în acest volum, pentru că vor fi două volume, și bucurie mare, eram acolo. Acolo unde mi-am dorit, alături de persoane cunoscute din online, pe care le apreciez și le citesc cu drag.

Ambele titluri mi se par extrem de bine alese (mai bine de atât nu se putea) și abia aștept să citesc cele două volume. De asemenea desenele pictoriței Mirela Pete mi se par extrem de sugestive pentru conținutul volumelor pentru că e ușor să deduci cât de diferite vor fi poveștile dacă sunt 25 de autori diferiți într-un volum (în cel în care apar eu – Inima nu face riduri) și 27 în alt volum (cel ce se numește Nuanțe de piper și ciocolată).

În încheiere, mai dedic acest succes al meu, succes ce înseamnă debutul meu literar, copiilor mei și tuturor oamenilor dragi. Povestea o dedic în mod special fiicei mele și vouă, doamnelor, că e o poveste scrisă pentru femeile din lumea întreagă care sper să poată fi pansament, la nevoie.

Mulțumesc Editurii SIONO și scriitoarei Em Sava că au crezut în mine și vă mulțumesc vouă, tuturor celor de pe blog, care m-ați susținut și încurajat să particip.

Voi reveni desigur într-una articol viitor cu recenzia acestor volume (exclusiv povestea mea că nu pot să-mi fac singură recenzia, nu?).