„Ana știa că mai jos de pământ nu poate să pice”.
Ana, de Em Sava
Atunci când am făcut recenzia romanului Ana, de Em Sava, mi-am dorit să scriu și despre acest citat, care mie mi se pare extrem de profund, numai că n-am mai reușit să-l găsesc prin teancurile de notițe.
Ana, personajul principal al romanului cu același nume, rostește replica aceasta când încă nu era căsătorită. Și, cel mai interesant e că ea nu o rostește la supărare sau la nervi, ea o rostește în râs, în glumă și se referă la sensul propriu al ei.
Finalul romanului însă îl face pe cititor să realizeze că, de fapt, replica asta care merită să i se confere calitate de citat, e o replică mult mai profundă, dacă o analizăm la sensul figurat al cuvintelor lui Em.
Căci viața o trântește de atâtea ori pe Ana la pământ și o și țintuiește uneori mai mult, căci după unele tragedii și pierderi nu-ți revii peste noapte, dar ea e mereu conștientă că „mai jos de pământ nu va cădea”. Așa că acceptă smerită ce primește de la viață, acele lucruri pe care nu are puterea să le schimbe, și își păstrează speranța și credința în Dumnezeu că lucrurile se vor îndrepta și va ieși soarele și pe strada ei.
Este extrem de interesant jocul acesta extraordinar pe care scriitoarea îl face cu această replică: rostită la propriu cu mândrie de către tânără Ana și aplicată o viață întreagă la sensul figurat cu smerenie de Ana matură, mamă, femeie.
De aceea, azi că tot e miercuri, m-am gândit că e un citat potrivit care cred că pune pe oricine pe gânduri.
Într-adevăr, nimic fără Dumnezeu!
Așa este! 🙂