De ce nu mi-am dus copiii la mall până la 2 ani?

Nu știu cum e la alte femei, dar eu, înainte să devin mamă nu pot spune că mi-am propus foarte multe lucruri, gen asta o să fac și asta nu, ci ele au venit de la sine după ce am născut. Vă spun sincer că în primele luni ale ambelor sarcini numai de ieșit din casă nu-mi ardea, dar trebuia s-o fac pentru a merge la doctor, ori pentru mine, ori pentru copii.

Atunci când a apărut primul copil și am văzut cât este de fragil un pui de om, am exclus din start orice fel de idee de a-mi însoți soțul la cumpărături și am evitat pe cât posibil locurile aglomerate.  Îi făceam o lista de fiecare dată și el cumpăra ce scria acolo plus ce mai considera necesar. Deși mi-ar fi plăcut de multe ori să merg și eu să mă mai relaxez privind diverse sortimente de ce-mi trebuia pe acasă ori poate-mi trebuiau haine la copil, mi-am asumat că cel mai bine e să nu expun copilul la agitația din mall și să ies doar singură atunci când soțul mă putea înlocui adică destul de rar.

Un mall e un mall, fie că este vorba de capitala țării sau de Brașov și într-un mall găsești fie că vrei sau nu:

  • oameni de toate categoriile sociale că doar toți oamenii au nevoie să-și facă niște cumpărături
  • zgomote destul de mari pentru bebeluși
  • mirosuri de toate felurile
  • microbi, virusuri, bacterii la tot pasul
  • o temperatură de cele mai multe ori complet neadecvată pentru bebeluși că eu singură am observat cum vara, aerul condiționat e mult prea rece, iar iarna, transpiri chiar de-ți dai geaca jos.

Așa am considerat eu că-și va întări copilul meu sistemul imunitar și mă bucur tare mult de hotărârea luată deși să știți că nu-i deloc ușor să-ți trimiți soțul cu lista după el să cumpere ce ai tu nevoie 🙁 .

Și dacă asta cu până la 2 ani am rezolvat-o să vedeți că nu-i treabă ușoară nici de la 2 ani încolo că, dacă fiică-mea stătea liniștită și nu avea nicio problemă când noi treceam pe la toate standurile posibile, cu băiețelul nu-i chiar așa de ușor. Deloc. El a învățat repede unde e magazinul lui de mașini sau de canioane cum îi place să spună și, dacă îndrăznim să nu intrăm în el, până aici ne-a fost. S-a întâmplat o dată, de două ori și când deja am văzut că era pornit să nu renunțe, am înțeles cum regula mea mai trebuie și ea să sufere modificări așa că am prelungit perioada de neintrat în mall până când va înțelege și el despre ce e vorba în magazinul ăla mare cu multe lumini și agitație.

Având în vedere că suntem în decembrie și tocmai a trecut Moș Nicolae, nici nu vreau să-mi imaginez măcar cât stres, agitație și nervi aș strânge la o singură sesiune de cumpărături, pardon, de alergătură prin mall. Cel mai bine și mai confortabil îmi e ca în perioada asta ori să meargă soțul meu singur, ori să merg eu în week-end dacă am nevoie de ceva ce numai eu pot să cumpăr.

Nu știu la voi cum e, dar mie tare îmi mai place liniștea mai ales înainte de Sărbătorile de Iarnă așa că am exclus mersul la mall cu copiii și am hotărât să mă bucur de cea mai frumoasă lună din an – luna decembrie fără bătăi de cap și stres inutile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.