Iarna care a trecut a fost pentru mine cea mai lungă iarnă de până acum, pur și simplu așa am simțit-o. Am așteptat cu atâta drag primăvara, anotimpul ăsta superb în care să mă bucur iar de verde, dar iată că primăvara a venit la pachet cu o pandemie că se pare că problema cu acel coronavirus e deja pandemie.

Am stat și m-am gândit că orice articol pe care l-aș mai scrie de acum înainte ar fi insignifiant pe lângă problemele cu care se confruntă azi omenirea că da, e vorba de oameni de pe mai multe țări și chiar continente, și, având în vedere că blogul nu e și nici nu va fi jurnalul meu, nu e genul meu să postez articole cu modul în care-mi petrec zilele astea grele și dominate de incertitudine.

Aș putea să dezbat și eu pe blog inconștiența unora care nu au rămas în izolare așa cum au fost avertizați și pe care, se pare, nici măcar amenzile absolut usturătoare și nici dosarul penal, nu i-au oprit, dar n-o fac pentru că nu am niciun fel de autoritate, la fel cum n-o să dau nici sfaturi de igienă sau altele asemenea pentru că, din nou, nu am competența necesară.

În ce mă privește ca mamă, am mai vorbit deja despre faptul că am încercat să-mi feresc copiii de virusuri și bacterii de mici su cel puțin să minimizez impactul, că sunt mai protectivă poate decât e cazul, că de aia nici nu mi-am dus copiii la mall până nu au împlinit 2 ani de zile. Atunci când am încălcat propriile reguli de igienă și de crescut copiii, am avut de tras și, mai rău, din inconștiența mea, au suferit și ei așa cum am scris în episodul cu piscina. 

Nu știu când se va termina cu stresul provocat de acest virus, îmi vine destul de greu să procesez că putem trăi asemenea clipe în zilele noastre, dar sper din suflet să se descopere cât mai repede antidotul pentru că deja mi se pare că au murit enorm de mulți oameni.

Nu v-am spus până acum, dar când era cazul Colectiv, eu eram însărcinată cu băiețelul meu și era o sarcină cu mari probleme așa că nu aveam voie să fac nimic. Totuși, cred că am plâns zilnic în zilele alea și m-am rugat continuu pentru tinerii aceia, iar cel mai mult m-a durut cât de singuri trebuie să se fi simțit în acele momente când autoritățile erau depășite de situație. Aș fi vrut să învățăm mai mult din acea tragedie și să fim mai uniți, să învățăm să respectăm regulile că nu sunt puse degeaba și să ne pese și de aproape, nu doar de noi.

Dacă sunt îngrijorată? Sunt mamă de copii mici, înainte de a fi orice altceva, așa că e normal să am temeri, dar încerc să-mi fac de lucru și sper ca totul să revină la normal în viitor.

Să dea Dumnezeu să ne regăsim sănătoși și întregi, pe unii dintre voi vă voi mai vizita, nu dispar chiar de tot, plec acum însă pentru a mă dedica în totalitate familie și, desigur, pentru a mă ruga pentru că știu că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile tutoror celor care credem în puterea lor. Sper să avem un Paște liniștit și viața să revină la cursul ei normal.

Sursa foto: arhiva personală, Sâmbăta de Jos.