Povestea de azi este prima poveste din cartea de povești scrisă de mine special pentru copiii meiTribunalul Pădurii și m-am gândit s-o (re)postez (mai fusese postată acum 2 ani, dar am șters-o) pentru că, deși nu ne putem plimba (încă) liberi prin parcuri să admirăm copacii înfloriți, măcar să nu uităm că luna aprilie este luna lor, este o lună plină de culoare, anul ăsta cade și Paștele în aprilie, la fel ca sărbătoarea Floriilor pe care eu o ador (știți voi de ce 🙂 ). Să facem un exercițiu de imaginație și să megem la Serbarea Pomilor Înfloriți, vă invit pe toți! 🙂

Și, pentru că fiecare poveste a fost transformată și în versuri, azi o  să vă las prima strofă:

E prima luni a lui Aprilie,

Și toți acum sunt pregătiți

I-așteaptă azi cu veselie

Serbarea Pomilor Înfloriți!

………………………………….

Era luna Aprilie și în toată Pădurea se simțea mirosul florilor de primăvară. Astăzi toate animalele, păsările și insectele erau invitate la Serbarea Pomilor Înfloriți ce avea loc în prima zi de luni din aprilie. Cele două prietene bune, Buburuza și Albinuța, erau și ele invitate la serbare doar că, înainte, trebuiau să treacă pe la Arici, Croitorul Pădurii, pentru ultima probă a rochiței Buburuzei.

Probeaz-o! spuse Ariciul Croitor, sper să-ți vină bine.

Buburuza abia aștepta momentul așa că luă rochița, o îmbrăcă și apoi ieși tare fericită din cabina de probă.

Ce frumoasă ești! exclamă Albinuța.

– Da, este minunată, nici nu mă mai schimb, atât de mult îmi place. Vă mulțumesc, domnule Arici!

– Îți vine minunat! S-o porți cu plăcere și să vă distrați la Serbarea Pomilor Înfloriți, exclamă foarte mulțumit Ariciul Croitor.  

Albinuța și Buburuza plecară bucuroase spre serbarea ce urma să aibă loc chiar în această după-amiază. Rochița cea nouă a Buburuzei era făcută dintr-un material la fel de moale și de catifelat precum petalele unei panseluțe și arăta chiar mai bine când cele două prietene își luară zborul printre copaci. 

La Serbarea Pomilor Înfloriți urmau să vină toți locuitorii Pădurii. “Și toți îmi vor admira minunata rochie”, gândea Buburuza, apoi spuse cu voce tare:

– În sfârșit pot să port și eu altă culoare decât roșu cu buline negre. Sunt atât de fericită că am ales culoarea vișinie. Îmi vine bine, nu-i așa?

– Sigur, draga mea, o aprobă prietena ei. Sunt sigură că vei fi cea mai frumoasă. Hai să ne grăbim puțin că și eu trebuie să ajung să mă schimb. Să zburăm pe aici!

Buburuza nu mai apucă să zică ceva că Albinuța o trase repede și se pierdură în zare, printre copaci.

Brusc, căzură lovite la pământ!

În zborul lor, se ciocniseră tocmai de Polițistul Papagal care zbura și el prin zonă.

– Vaaai, se plângea Buburuza, rochița mea cea nouă, este murdară! Sunt plină de praf!

– Domnule Papagal, țipă și Albinuța, de ce nu vă uitați pe unde zburați?

Polițistul Papagal, după ce se dezmetici puțin, se uită uimit spre cele două prietene:

– Dar stați puțin că nici nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat, știu doar că zburam liniștit pe culoarul meu de zbor, când, dintr-o dată m-am trezit trântit la pământ.

– Rochița mea este distrusă! Și năsturașul mi s-a rupt… continuă să se vaite Buburuza.

– Cred că ar trebui în primul rând să-mi explicați ce căutați pe culoarul meu, spuse ferm Polițistul. Regulile de Circulație ale Pădurii sunt clare și toți locuitorii trebuie să le respecte.

– Este numai vina mea, încercă Albinuța să explice, eu am vrut să ajungem mai repede la mine în stup ca să mă pot schimba.

– Acesta este un caz pentru Tribunalul Pădurii, să mergem toți, se oferi Polițistul Papagal să le însoțească. Să vedem ce vor decide cele două judecătoare.

* * *

Cei trei porniră spre Tribunal, iar pe drum se întâlniră cu Ariciul Croitor și Polițistul Porumbel.

– Vai de mine, dar ce-ați pățit? întrebă uimit Polițistul Porumbel.

– A avut loc un accident, îl lămuri calm Papagalul, iar acum mergem cu toții la Tribunalul Pădurii.

– Noroc că nu este nimeni rănit grav, observă Polițistul Porumbel.

– Venim cu voi, zise și Ariciul.

– Dar nu puteți să ne iertați… interveni din nou Albinuța privind spre Papagal. Lăsați-ne să mergem azi la Serbarea Pomilor Înfloriți și noi promitem să fim mai atente data viitoare.

– Îmi pare foarte rău, îi răspunse prompt Porumbelul, ceea ce s-a întâmplat nu este de glumă, este un caz complicat așa că vom afla soluția la Tribunal.

– Să ne grăbim, judecătoarele n-au toată ziua la dispoziție.

* * *

Iată-i pe toți ajunși în fața judecătoarelor: Albinuța era puțin murdară pe o aripă, Papagalul încă avea praf și penele lui frumos colorate păreau acum mai închise la culoare, Buburuza avea rochița ei vișinie prăfuită, iar una dintre cele două bretele atârna pe jos, doar Porumbelul era curat și se pregătea să-și scoată șapca înainte de a intra în sala de Tribunal.

– Dragii mei, luă cuvântul Judecătoarea Ciocănitoare, vă ascult!

– Păi… să vedeți, vorbi foarte serios Polițistul Porumbel, se pare că Papagalul, colegul meu, a avut un accident: s-a ciocnit în zbor cu Buburuza și cu Albinuța.

– Oooo, interveni Judecătoarea Bufniță, sunteți bine cu toții?

– Credeam că sunt clare semnele de circulație pe care le-am pus în toată pădurea! completă Judecătoarea Ciocănitoare.

– Să vă spun…, începu Polițistul Papagal, în dimineața asta eram ocupat cu asigurarea liniștii și ordinii în pădure, mai ales că știam că urmează să fie și Serbarea Pomilor Înfloriți și, în timp ce zburam pe Culoarul de Zbor pentru Păsări, am fost lovit din senin și trântit la pământ de Albinuță și de Buburuză.

– Daaa…, se văicărea din nou Buburuza, și mi-am distrus rochița cea nouă, îmi vine să plâng de supărare, mi-a căzut  și un năsturaș.

– O să vedem ce putem face, o privi zâmbind Bufnița.

Dar Ciocănitoarea o întrerupse:

– Faptul că ți-ai rupt rochița cea nouă este cea mai mică problemă… ce are de spus Albinuța, că pare cam tăcută?

– Îmi recunosc vina, adevărul este că eu am greșit foarte tare. Buburuza nu este deloc de vină, ea nu a vrut să încălcăm Regulile de Circulație ale Pădurii, eu însă m-am grăbit, și…

– Și apoi?

– Și apoi cu domnul Papagal noi ne-am ciocnit.

– Din ce mi-ai spus se pare că realizezi că ai greșit. Cel mai grav este că ai convins-o și pe prietena ta să te urmeze. Vom vedea ce e de făcut, încheie pe un ton serios judecătoarea Ciocănitoare.

În timpul în care judecătoarele Ciocănitoare și Bufniță lipseau pentru a hotărî cum să fie evitate pe viitor astfel de accidente în Pădure, Buburuza nu se gândea decât că i s-a distrus rochița.

* * *

După o perioadă de liniște, Ciocănitoarea s-a ridicat în picioare, a bătut de 3 ori în masa și a spus:

– Tribunalul Pădurii a hotărât ca, pentru fapta de azi, Albinuța și Buburuza trebuie să ia o găleată cu vopsea și o pensulă și, sub supravegherea Polițistului Porumbel, să meargă și să vopsească din nou Semnele de Circulație de pe copacii din Pădure pentru ca toate animalele, păsările și insectele să le vadă mai bine.

***

-De mâine dis-de-dimineață vă apucați de vopsit, completă și Judecătoarea Bufniță.

– Of, am ratat cea mai importantă și mai frumoasă serbare a primăverii, oftă Buburuza.

– Doamnelor judecătoare, interveni încrezător Croitorul Arici, care fusese foarte tăcut până atunci, îmi permiteți să mă uit puțin la rochița Buburuzei?

– Sigur, răspunse Judecătoarea Bufniță.

– Ooo…, dar este vorba doar despre un năsturaș rupt și eu mai am încă doi de rezervă la mine în Atelier, sunt sigur c-o pot repara… Le dați totuși voie să participe azi la serbare? 

– Bine, puteți merge azi, dar de mâine veți respecta hotărârea dată de Tribunal, încheie pe un ton serios  Ciocănitoarea.

– Așa vom face, vă mulțumim! Să mergem, domnule Arici, să reparăm rochia cea nouă, sări în sus de bucurie Buburuza.

Ariciul Croitor, Buburuza și Albinuța plecară plini de veselie spre Atelierul de Croitorie, mulțumiți că judecătoarele le-au permis să meargă totuși la Serbarea Pomilor Înfloriți.

Iată încă un caz rezolvat cu succes de Tribunalul Pădurii! 🙂

P.S.: Pe blog mai găsiți și Povestea lunii Mai Minciuna, cu Vulpița ștrengărița, Povestea lunii IunieRisipa, cu Iepurașii cei jucăuși, și Povestea lunii IulieGreșeala, cu Omida cătrănită și Greierașul.