Minciuna – prima parte

Când eram mică aveam o grădină în spatele blocului în care îmi plantasem trandafiri și pe care-i îngrijeam singură. Îmi aduc aminte cât de mult sufeream când se mai întâmpla ca un copil sau chiar adult să-mi rupă trandafirii. Probabil că această amintire m-a făcut să scriu povestea de mai jos…

Era o seara caldă din luna mai, iar grădina din fața Tribunalului Pădurii era plină de boboci de trandafir roșii, roz și, din loc în loc, mai apăreau și unii albi, ba chiar și galbeni erau. Toată grădina arăta foarte bine, era îngrijită de însăși Judecătoarea Bufniță căreia îi plăceau foarte mult florile, trandafirii fiind preferații ei.

Vouă vă plac trandafirii? Da, știu au țepi, trebuie să avem grijă cum îi culegem, însă sunt niște flori deosebit de frumoase, nu-i așa?

Judecătoarea Bufniță, alături de Polițistul Porumbel care a ajutat-o în grădină, admirau primii boboci de trandafir ce abia așteptau să înflorească.

– Ce bine este să te relaxezi privind florile, șopti Bufnița.

– Daaaa, este atât de plăcut mai ales că adie și puțin vântul care răspândește peste tot mirosul florilor de mai…

Afară se înserase de-a binelea, iar Judecătoarea Bufniță privea mulțumită spre grădină când, deodată, ce să vezi?

Cineva se strecura tiptil în grădina cu o foarfecă mare care lucea la lumina serii.

– Oare cine o fi și de ce a apărut așa, pe înserate?

– Șșt, îl atenționă Bufnița pe Polițistul Porumbel, cineva a intrat în grădină… Porumbelul sări ca ars și vru să zboare și să vadă cine este intrusul, dar Bufnița îl opri brusc.

– Stai… să privim mai întâi cu atenție!

Dintr-o dată, o coadă lungă, stufoasă și albă în vârf se ridică deasupra florilor. Cine putea să aibă o asemenea coadă?

– Oare cine o fi?

– Oare ce vrea, se întreba în sinea ei Bufnița și ce face cu foarfeca aia mare?

Bobocii de trandafir roșii și roz dispăreau unul câte unul, iar intrusul plecă la fel cum sosi, pe furiș.

Sunteți curioși ce se va întâmpla în continuare în Grădina Tribunalului Pădurii? Citiți partea a doua.