Când aveam vreo 4 anișori mama m-a lăsat singurică în fața bocului până a aruncat ea gunoiul. Vecinele mele mai în vârstă ca mama și care aveau și copiii mai mari decât mine, cu zâmbetul până la urechi, s-au gândit să mă abordeze așa finuț și delicat, cum le stă bine mămicilor ce văd un pui mic și neajutorat:
Continuarea articolului o găsiți pe Catchy.ro.
P.S.: Articolul din revista Catchy vine ca o completare la articolul meu mai vechi despre altruismul ridicat.
Sursa foto: am împrumutat unul dintre desenele fiicei mele 🙂
Cand zic si eu ca tine ca m-am invatat, viata imi arata ca doar cred ca am invatat…. Raman poate 10% din timpul meu fara masca… Faza cu ousorul imi aduce aminte ca toata copilăria si adolescenta mea a trebuit sa suport replicile” tie nu-ți dă maică-ta de mancare ?” si ” tu ce mănânci: cuie de opinci?”. Dar doua chestii m-au marcat: o profesoară de mate din liceu, care pe lângă cuiele de la opinci mi-a servit in fatza clasei o întreagă teorie despre cat sunt de slabă cred ca a inceput cu: „tu te vezi ce brațe subtiri… Read more »
Tu știi că eu am scris un articol lung de cât de complexată că sunt slabă eram… 🙁 Of, ce mi-ar mai plăcea acum să fiu gazelă așa cu picioarele extrem de slabe… Da, tot ce spune mama pică greu 🙁 a dar am eu o întrebare: mama ta nu cumva era la fel de slbă? Că asta nu înțeleg eu, de ce mamele slabe le spun fiicelor că sunt slabe, că doar cu ele seamănă, nu? 🙂 P.s.: profesoara ta de mate avea o problemă gravă, iar gestul ei n-avea cum să nu te marcheze, îmi pare rău, așa… Read more »
Mama nu era slaba, dar nu e nici locul nici momentul sa povestesc tot ce mi-am auzit de la ea si traumele declanșate care le-am reparat cu greu (si nu de tot) in ani lungi de psihoterapie. Tot de slabiciune legat: la 20 de ani, cand a venit pentru prima dată viitorul sot sa ma ia de acasa pentru ca mergeam undeva impreuna, l-a întâmpinat cu ” cu aschimodia asta ti-ai gasit sa iesi, tu nu vezi cat e de slabă?”. Mama era profesoara.
wow, Doamne ferește! 🙁 Îmi pare rău, nu, nu trebuie să povestești, dar îmi pot imagina din ce-mi scrii, e cu atât mai trist să văd un om intelectual cu gândirea așa și cred că n-o zicea în glumă… în fine, bine c-ai trecut peste… Repet: regret ce-mi spui 🙁
A, nu, deloc nu era gluma. Si nu era nici cel mai grav lucru ce mi le-a zis. Da, treci peste, dar rămân in cel mai bun caz niste cicatrici, câteodată niste cruste care se mai desprind uneori…
🙁 Înțeleg situația pentru că și eu mă lupt cu sechelele mele, ca noi toți. Nimeni nu e întreg. Dacă-mi permiți: tratează problema asta și spiritual, nu doar psihologic și găsește-ți un duhovnic bun în paralel cu psihologul. Vei vedea singură rezultatele.
Terapia, în opinia mea umilă, nu e suficientă în problemele legate de iertare…
Chestia cu duhovnicul functioneaza doar daca esti crestin. Practicant.
Da, așa este, îți mulțumesc mult că aduci un plus discuției. Ai dreptate, Elena este creștină și eu de aia mi-am permis să-i recomand asta. Mulțumesc de vizită! 🙂
Multumesc, Florina.
Am observat acum cum multi afirmă cu o oarecare superioritate ca ei sunt atei. Ieri am citit un articol f interesant care zicea ca societatea a devenit credincioasă in alt fel, o credinta in ” biserica medicala”. Medicina a devenit cea care promite nemurirea (clonaj si altele),.doctorul a luat rolul preotului, botezul inițiatic a fost substituit de vaccin… Chiar si in perioada asta nu ni se zice nicaieri cum am putea sa ne creștem imunitatea, ci asteptam intervenția „divina”, exterioară: tratament, eventual vaccin.
Nu ar trebui ca cineva să se simtă și creadă superior altcuiva, nici creștinii ateilor și nici invers. E treaba fiecăruia ce face și cum va răspunde când va fi cazul. Dar, dacă vrei s-apuci pe calea asta, atunci e bine să știi, să citești cărți sfinte cum e, de exemplu Cărarea Împărăției a Părintelui Arsenie Boca, iar el e un sfânt. Nu pot obiga însă un ateu să creadă asta, de ce-aș face-o? Dacă el e convins și e împăcat așa, eu n-am de ce să-i spun altceva. Ție ți-am recomandat cu drag o idee pentru că am văzut… Read more »
P.s.: extrem de important: faptul că ești creștin (ortodox sau catolic) nu te face automat și sfânt, deci fără de păcat, să nu uităm asta. Sunt oameni păcătoși care au părăsit păcatul și s-au sfințit și oameni ce s-au dat credincioși și nu s-au mântuit. Deci n-avem nici ce compara, nici ce judeca. Nu noi…
Felicitări pentru articol, Florina! Mi-a trezit amintiri multe şi frumoase. Exceptând vecinele băgăcioase.
Felicitări şi micuţei pentru desen, e tare frumos!
Îți mulțumesc mult, Potecuță! 🙂 Mă bucur nespus. De vecini băgăcioși nu e nimeni iertat… Dar uite c-am făcut un articol cu răutatea lor 🙂
Îi spun că ți-a plăcut!
Da, Da, f fain desenul.
Din amara sau mult prea amara mea experiență de viață: „sinceritatea a fost unicul și cel mai mare dușman al meu!” Asta nu înseamnă că nu știu să nu spun chiar tot…
Știu ce spui, trebuie limitată această calitate-defect 🙂