Cred că nu există om care, înainte și chiar în timpul în care a scris o carte autobiografică să nu se fi gândit măcar o dată: de ce fac asta?De ce o scriu? De ce-mi aștern viața pe hârtie nesilit de nimeni?
Eram extrem de tânără când primul roman autobiografic mi s-a lipit de suflet. Încă-l port în inima mea. Nu știam pe atunci că eu îmi trăisem deja perioada despre care voi scrie cândva. Ea era deja încheiată și, chiar dacă eram extrem de tânără, aș fi putut-o scrie de atunci. Doar că de atunci și până azi au trecut mulți-mulți ani și s-a adăugat experiența aia de viață care mă face să văd altfel lucrurile. Să înțeleg că toate au un scop și un rost pe lumea asta și că așa a fost să fie atunci. În plus, așa aș vrea să-mi văd copiii adolescenți citind povestea mamei lor. Și apoi să le aud părerea.
Scriu deci un roman autobiografic pentru mine, pentru că eu cred că sunt povești cărora trebuie să le dai drumul în lume, chiar dacă tu din secunda aia, prin autodezvăluirea ta, te lași descoperit în fața lumii întregi și fiecare va privi cele întâmplate după ce le trece prin prisma propriei judecăți, experiențe, educații…
Stephen R. Covey, în cartea sa – A 8-a treaptă a înțelepciunii spune despre scris că „are o putere chiar mai mare decât vizualizarea” și că este „puntea care leagă conștientul uman de subconștient„. Iată un motiv suficient pentru care oamenii scriu: acela de a se cunoaște mai bine, de a-și elibera subconștientul. Am citit o carte foarte interesantă anul acesta despre acest domeniu, sper să găsesc timpul și energia să vorbesc despre ea și în carte și am înțeles cât de important este să ajungi ca om să te cunoști cu totul, nu doar partea conștientă. Un roman autobiografic asta face: îți permite să te analizezi, să te diseci liniștit și, dacă-ți iei suficient timp, sigur nu vei mai fi același om după ce isprăvești. Răspunsul la de ce m-am apucat de un roman autobiografic acesta este: ca să mă cunosc mai bine și să-mi accept mai bine trecutul și, sper eu, să-i și iert definitiv pe cei ale căror intenții nu le-am înțeles atunci.
Nu mi-am dat limită de timp, nu vreau un roman scris pe grabă și nici nu am pretenția că schimb lumea scriind o carte. Ce știu sigur e că am pornit pe un drum al autocunoașterii și, când voi ajunge la destinație, sigur Florina va fi alta, o variantă mai bună sper eu.
Să te regăseşti cu bine la capătul acestui drum început! Şi să fie uşoară parcurgerea lui prin cuvânt!
Îți mulțumesc din suflet, așa să fie! 🙂
Mult spor la scris romanul si sa te ajute sa te cunosti si mai bine!
Mulțumesc mult, recunosc că zilele astea mai mult citesc decât scriu, dar vine ea și vremea când o să mă cufund în scris. 🙂
Florina, oricand te vei aseza la scris, eu am rabdare. 🙂 Ai dreptate, cand spui ca te vei devoala si cei ce te citesc te vor privi din prisma experientelor lor. Stii cum ti se intampla sa nu-ti placa un nume, doar pentru motivul ca-l poarta o persoana ce n-o agreeezi.
E un risc asumat cand te apuci de scris. Dar cred ca si ce primesti pozitiv inclina balanta. 🙂 Spor si zi buna! 🙂
Ina, zilele astea fac o recenzie a unei cărți ce-mi este mai mult decât dragă, o carte de o încărcătură emoțională ce mă consumă și pe care am citit-o de 2 ori ca să-mi pot nota ce am eu nevoie. Și cartea asta, veți înțelege curând despre ce vorbesc, este un roman biografic. Și eu sunt cu adevărat fascinată de genul ăsta de scriere, atât de fascinată încât îmi doresc să-l pot scrie și eu pe al meu cândva. Să-l scriu bine, nu doar să-l scriu. Că, decât să-l scriu prost, mai bine nu-l mai scriu. Înțelegi tu ce vreau… Read more »
spor la scris! Si bucura-te la fiecare pagina, la fiecare fila , la fiecare depanat amintiri si pus in cuvinte.
Despre varsta cand se poate scrie autobiografia – nu e nimic batut in cuie. Pur si simplu e vorba de momentul maturitatii si impacarii de sine.
Mulțumes cmult! Da, asta fac, răscolesc, șterg de praf amintiri și apoi le așez frumos pe foaie 🙂 Ai dreptate, cu cât mai târziu cu atât mai bine.
Succes! 🙂
Mulțumesc mult!