Întâmplarea de care vorbesc azi s-a petrecut când fiica mea avea vreo 5 ani și a fost una care merită povestită (zic eu). Într-o zi, în timp ce eram în cameră cu ea și butonam ceva la telefon (obicei prost la care am tot lucrat de atunci și de care mai am puțin și scap), copilul, foarte pasionat, îmi tot povestea ceva legat de jucăriile ei.
Eu, neatentă și superficială (recunosc) doar dădeam din cap sau mai răspundeam așa monosilabic din când în când sau chiar printr-o interjecție de genul aha, mmm etc, fiind 90% absorbită de telefonul meu. 🙁
Stă micuța mea ce stă și bătăioasă cum e o și văd că vine la mine și zice pe un ton dur privindu-mă fix:
– Auzi mami, tu nu mă asculți deloc.
Hm, mi s-a părut atât de imperativ tonul ei că am lăsat și telefon și gânduri și tot si m-am întors foarte serioasă (a se citi – interesată, concentrată, prezentă) spre ea și i-am răspuns:
– De ce mami, de ce crezi tu că eu nu te ascult?
– Păi cum să mă asculți dacă nu mă întrebi nimic, nu mă privești și doar ești concentrată la telefonul ăla…
Wow, a fost ca un duș rece recunosc, mi-am dat seama cum micuța mea, deși n-a auzit probabil în viața ei de termenul ascultare activă, știe exact ce presupune lucrul ăsta. Știe că ascultarea activă presupune nu doar să ciulesc urechile spre ea, ci să mai pun și eu 2-3 întrebări de clarificare, să mai și parafrazez pe ici-colo și chiar să-i dau un feedback atunci când e nevoie. Iar eu… eu era total absentă, lipseam cu totul, lipseam mai ales afectiv din viața propriului meu copil… 🙁
Totul e bine însă când se termină cu bine, așa că mi-am recunoscut vina imediat și chiar i-am ținut o mică prelegere (pe înțelesul ei, desigur) despre ce presupune o ascultare activă, am felicitat-o că a recunoscut un om care nu ascultă așa cum trebuie, cred că nici de auzit nu auzeam bine ce-mi spunea și, nu în ultimul rând, mi-am cerut sincer iertare de la copilul meu.
Întâmplarea asta m-a făcut să fiu mai atentă la nevoile puilor ăstora mici, să mă străduiesc mai mult să fiu mai ales prezentă spiritual și după aia prezentă fizic și aștept cu plăcere vârsta potrivită să discut din nou cu ea despre conceptul de ascultare activă.
Sursa foto: arhiva personală
La voi cum e cu ascultarea activă? Ați pățit vreodată ce am pățit eu sau reușiți mereu să fiți atenți când vorbiți cu ei?
Si pe mine fiica mea ma prinde ca nu o ascult mereu.
Am o scuza, uneori turuie asa de multe in 2 limbi incat nici nu pricep ce a zis/facut colega ei si ce a zis celalalt, si de ce nu trebuia sau trebuia sa faca altfel (asta o sa fie o femeie adevarata!!!! ) , tot ce fac e sa ii zic da,da,da 🙂 🙂 .
Mie-mi place cand si cum isi cer ele drepturile, e ceva ce trebuie incurajat. Copiii stiu ca noi TREBUIE sa-i iubim, sa le dam atentie, afectiune etc si, preferabil ar fi sa nu ne faca atenti cum mi-a facut mie fetita, ci sa fim noi prezenti MEREU, insa nici noi nu suntem perfecti, ci invatam din mers, ne adaptam, invatam de la ei 🙂 . Ha-ha, imi si imaginez cum se cearta bilingv când o face.
A mea nu se opreste din turuit. De multe ori ii zic ca sa ma mai lase si singura cu gandurile mele, zici ca am un radio in permanență langa mine. Turuie in românește, doar plaseaza uneori cate un cuvant francez, cand face asta e cam greu sa intelegi ce zice. Sotul imi cam reprosa ca nu o ascult, dar cu el nu face de-astea. Ca sa fiu cu inima impacata am întrebat-o pe psiholoaga mea daca am dreptate ca imi mai iau pauza, ca eu simt vorbaria asta aproape ca pe o agresiune. Ea mi-a dat dreptate si mi-a… Read more »
Da, exact, stiu cum e, o nebunie totala, cred ca noi femeile chiar vorbim mult in general, asta e explicatia ca baietelul nu turuie asa, el vine doar cand fac de mancare ca poate-i mai pica ceva 🙂 🙂 . La pensie, atunci imi iau pauza, fii atenta, citeste articolul asta cand ai timp, o sa razi cu lacrimi, garantat, cand mi-ai trimis comentariul, asta faceam si radeam singura cu gandul la zilele alea… https://florina.turuga.eu/opinii/30-de-ani-mai-tarziu/
[…] plăcut mai ales că se potrivește perfect tocmai la ce scriam eu ieri despre faptul că ar trebui să ne ascultăm activ copiii ori de câte au ceva să ne comunice pentru că “nu știm pe cine putem întâlni în […]
E foarte interesant cum ei percep lucrurile la nivel senzorial. Cum simt şi înţeleg concepte care se studiază intens de către adulţi. Poate nu ar fi rău să putem învăţa de la ei toate astea. Să vedem lumea mai mult afectiv .
Da, exact asta m-a uimit is pe mine si, de aceea, m-am oprit imediat „din ceea ce nu faceam” si am ascultat-o, am intrebat-o sa vad de ce spune ca nu o ascult. Cand ma gandesc cat de tarziu am aflat eu de ascultarea activa…