Acum ceva vreme m-am gandit sa-mi fac niște schimbări la păr. Azi voi povesti mai in detaliu despre acea vizita la un salon de coafura din cartierul unde locuiesc.
Intr-o seară, in timp ce ma plimbam cu familia prin cartier, am intrat în primul salon pe care l-am găsit. Cu scopul de a ma tunde. Desi nu aveam programare, m-a preluat repede o tipă tânără, cu cel puțin vreo 10 ani mai mică decât mine. Si femeia s-a apucat să tundă. M-am asezat linistita pe scaun, i-am explicat ce vreau si apoi ea s-a apucat de treaba. In acest timp n-am schimbat nicio vorbă cu ea, că ea era deja angrenată într-o altă discuție cu proprietara salonului din ce am dedus (știți cum sunt discuțiile din saloanele de coafură). La final, coafeza îmi dă oglinda să-mi văd spatele și zice:
– Gata, am terminat, vă puteți uita.
Eu mă uit, mă mai uit o dată cu atenție și primul lucru pe care-l observ (sau poate doar mi se pare) este că e o diferență mare între părul lăsat la baza capului meu și ultima scară făcută. E drept că eu îi cerusem să am părul așa filat în vreo 3 scări. Și atunci ii zic :
– Dar… la spate aici… nu e cam lung față de cum este ultima scară că mie așa mi se pare?
Și ea, enervată (pe bună dreptate) zice pe un ton agresiv: eu știu să tund foarte bine și e foarte bine așa.
– Și totuși nu puteți să mai tundeți puțin, aș vrea să mai scurtați puțin din păr că mie nu-mi place simetria, am continuat eu.
Și ea se enervează de-a binelea și zice: îmi pare rău că nu ți-am făcut o poză să vezi cum arăta capul tău înainte…(pe dinafară știa bine femeia cum arăta capul meu, mai grav e că o comisesem rău de tot și capul meu se pare că nu arăta prea bine nici pe dinăuntru, din moment ce mă trezisem într-o altercație de toată frumusețea). Of, și când mă gândesc că eu voiam doar un tuns…
Și apoi zic eu în capul meu, „hai că-o dau pe umor și poate mai salvez ceva” și-i spun și ei:
– Domnișoară, dacă tot ne certăm, haideți măcar să știm o treabă, ne certăm politicos sau la persoana a doua singular? Atunci când am intrat în salon, ne-am vorbit cu dumneavoastră. Acum, dupa 20 de minute, deja îmi spui că nu mai țin minte cum arăta capul meu când am apelat la serviciile tale (era clar că și eu eram nervoasă).
Discuția n-a mai continuat mult. Văzând că ea o ține pe a ei, am renunțat, cerandu-i să-mi zică prețul. I-am lăsat apoi bacșiș (măcar atât să fac și eu) și am ieșit nervoasă. Si astfel mi-am stricat seara, neînțelegând pe moment ce s-a întâmplat.
Să vedeți ce-a urmat: a doua zi era o zi de miercuri, îmi amintesc perfect, iar eu aveam un seminar de Comunicare organizațională. Care credeți că era tema? Da, Feedback-ul în comunicare, ăsta era subiectul !!! Lectia era exact despre cât de important este să știm să împachetăm mesajul. Adică ce NU făcusem eu cu o zi in urma, când nemulțumită fiind, dădusem glas primului impuls.
Să vă mai explic ce mică m-am făcut în bancă? Eu, care cu o seară în urmă, nu fusesem capabilă să dau un feedback civilizat și frumos împachetat acelei domnișoare. Tocmai eu îi stricasem acelei femei ziua. Bine că nu știa că mai sunt și masternadă la Psihologie… La fel cum nu știau nici colegii de master de isprava mea, dar mă laud acum… Si mai grav e că mai eram și-n anul 2. Ce să mai, atrageam toate circumstanțele agravante posibile.
Ce e și mai frustrant e că eu știam de teoria asta a mesajelor care trebuie împachetate frumos de mult timp, chiar de foarte mult timp.
Și, mai grav, studiasem și-n anul 1 despre „mesajele de tip EU” care iarăși mi-ar fi salvat seara și mie și bietei coafeze.
Ca om pățit ce n-a mai repetat greșeala de atunci, vă pot da niște sfaturi:
– orice om merită un feedback împachetat indiferent de meseria pe care o are, de educație, de clasă socială etc.
– să împachetați întotdeuna mesajul chiar și atunci când scoateți aburi pe nări ca o locomotivă și, mai ales
– să nu vă certați niciodată cu o femeie mai tânără care mai are și un foarfece în mână ? .
Acum, desigur, întâmplarea mi se pare hilară. La fel mă amuz numai la ideea cât o să râdeți voi cei care citiți cu cata franchețea îmi fac autocritica. Adevărul este că acea coafeză chiar n-a greșit cu nimic, săraca femeie (cu excepția tunsorii, acolo îmi păstrez părerea că nu m-a tuns bine, doar nu credeți că mă las așa ușor). Ce bine se aplica proverbul romanesc „când semănăm vânt, e clar că vom culege furtună”.
Cum ar fi sunat mesajul meu dacă-l împachetam așa, de exemplu:
– Ce bucuroasă sunt că am venit la dumneavoastră azi. Ca m-ați scăpat de firele tocite. Știți ce putem face? Putem chiar să mai scurtăm din păr că ș-așa e toamnă și-mi va fi mai ușor să-l usuc. Chiar vă mulțumesc mult pentru tunsoare și sper să nu vă supărați că vă mai răpesc puțin timp să mai scurtăm puțin. În fine, ceva de genul ăsta. Și femeia sigur ar mai fi tuns puțin, nu ne mai certam și aveam amândouă o seară ok.
Când nu împachetezi un mesaj și-i trântești omului prima propoziție neapreciind ca el s-a chinuit acolo (cum a putut) să-și facă meseria, nu ai de ce să te mai plângi că ți-a vorbit urât. In fond, mereu trebuie să-ți iei în calcul faptul că unii au temperament coleric, sunt impulsivi sau poate au avut o zi mai proasta. Dacă mai vii și tu cu probleme și carențe în comunicare, se poate termina prost totul, mai ales că văd o tendinta de a fi tot mai stresați noi, românii. Ne e tot mai greu să lăsăm de la noi, să ne asumăm vina și să recunoaștem c-am greșit.
Ca sfat final acum că mi-am învățat lecția încât mi-a intrat oarecum în reflex chestia asta cu împachetatul mesajului :
- dacă vi se cere un feedback , fie el și de la omul de serviciu de pe scară, nu uitați, vorbindu-i civilizat, vă respectați pe voi în primul rând așa că, dacă nu vă place cum a făcut curățenie și trebui să-i răspundeți, împachetați-i mesajul. Iată mai jos un exemplu de răspuns:
– Da, lucrați bine și e important că avem om de servicu pe scară, altfel am căra tot nisipul și mizeria de pe pantofi în casă. Știți ce vă rog însă? Puteți să spălați mai des scara? Mai ales vara. V-aș fi recunoascătoare. Doar dacă se poate. (Sau îi sugerați altfel să spele geamurile, eu știu ce vi se pare că nu face foarte bine, dar mereu la mijloc sugestia și nemulțumirea) și apoi încheiați lăsând loc de Bună-ziua: Să știți că eu apreciez foarte mult munca dumneavoastră și chiar am grijă să mă șterg pe picioare pe preșul de la intrare ori de câte ori intru.
Și nu uitați să zâmbiți când oferiți feedback. Zâmbetul nu costă nimic!
Sursa foto: arhiva personală.
Foarte interesant articolul tău şi avem multe de învăţat de aici. E foarte important să ne cântărim cuvintele şi mai ales tonul atunci când vrem să transmitem ceva. Că un mesaj poate supăra, poate descuraja sau poate chiar răni pe cineva, dacă nu e, cum ai spus tu, împachetat frumos. Totuşi, mie nu mi s-a părut nimic greşit în prima ta replică. Chiar nimic. Adică tu nu i-ai spus că a tuns prost. Mie ea mi s-a părut că a reacţionat greşit şi prea impulsiv. Şi era normală reacţia ta la reacţia ei, ca să spun aşa. Deci citind, nu… Read more »
Era intr-adevar tanara si… nelinistita, dar asta nu scuza faptul ca eu am inceput fraza cu ce nu-mi place, deci chiar imi asum, trebuia sa-i impachetez mesajul, sa incep cu ce mi-a placut ca era si sefa ei de fata, deci pricep exact cum s-a simtit.
Si mie mi se pare normal ce ai zis, iar ea a reacționat disproporționat si obraznic. A inceput cu nepolitetea de a nu te considera o persoana, ca doar vorbea cu colega ca si cand n-ai exista. Iar bacșișul nu e o obligatie, ci ceva care se da daca esti multumit de un serviciu. Am observat ca in Romania se dau automat 10%. Aici nu e automat si e mult mai putin. Deci bacșiș zero in cazul asta. Adică împachetat e una, dar eu daca as zice ce exemplifici tu mi s-ar parea ipocrizie. Vin sa fiu tunsă punct. Imi… Read more »
Sa stii ca am anlizat bine anul ala si doar cu ea m-am certat si cu o alta colega careia, la fel i-am transmis ceva aiurea. Si chiar conteaza cum spui ce nu ti-a convenit: ea era tanara, genul impulsiv, si-a dat interesul, doar ca mie mi se parea ceva asimetric si, pentru ca nu am stiut sa-i impachetez ce-am vrut, la ea s-a avtivat faza cu orgoliul, s-a simtit jignita si, de aici, consecintele. Eu ma studiez des pe mine si, de atunci, chiar impachetez mesajele, uite o sa scriu un articol legat de asta de cat de importanta… Read more »
Legat de articol, am un exemplu perfect: eram la un curs, era un joc de rol intre doua colege, eu si o alta. Eu, foarte speriata si incomplet pregatita pentru ca eram pe terenul ei, al colegei mele care avea experienta in domeniul respectiv de ani de zile, am fost timorata pe tot parcursul simularii noastre. La final feedback: 3 colege mi-au dat feedback negativ, direct, n-au impachetat nimic ci au trantit si au accentuat NUMAI ce am gresit, deci 3 feedbak-uri negative consecutiv transmise. Eu, foarte constienta de mine, stiam exact ce am gresit si stiam si de ce.… Read more »
Nu zic sa fii tăios, ci doar ca cele 2 exemple din articol nu prea au nevoie de împachetat. Iar asta cu profesorul n-are nimic de a face cu exemplele anterioare. Eu inca nu m-am certat cu colegii si ii vad pe unii cum izbucnesc din te miri ce. Uneori vin in contact cu publicul si nici acolo nu ma cert in ciuda faptului ca unii pornesc cearta. Le răspund calm, de multe ori zâmbind. De aia am remarcat faza cu coafeza care te coafa ca pe un obiect, ca ma enervau cei care vorbesc la telefon când sunt la… Read more »
Imi pare rau ca nu am fost foarte clara cu exemplele din articol. In ce priveste exemplul meu din comentariu, acela e foarte bine venit si completeaza articolul pentru ca am trecut din rolul de cel ce da feedback in rolul celui ce primeste si am vazut pe pielea mea cat de prost te poti simti cand cel ce-ti ofera feedback, nu-si impacheteaza mesajul, nu are nimic bun de zis, ci e concentrat doar pe ce n-a fost bine. Deci am testat ambele roluri si, de atunci, chiar aplic teoria asta si aplic impachetarea mesajului si in relatia cu propriii… Read more »
[…] scris recent un articol despre cât de importantă este împachetarea mesajului când ne oferim feedback între noi, adulții și, cum comunicarea în general este una dintre pasiunile mele și unul dintre lucrurile […]