Cred că v-am mai spus că, de la o vreme, copiilor mei le place să le citesc povești atunci când vreau sa-i adorm la prânz, bineînțeles că cele din cartea Tribunalul Pădurii 🙂 . Știu deja personajele și se amuză teribil pe seama râmei (care râmă?, păi râma dintr-o poveste pe care încă n-am publicat-o, povestea lor preferată se pare 🙂 ).
Lucrurile se desfășoară cam așa: eu îi pun să doarmă și ei încep circul: hai mami, hai adu bubuluza, zice băiețelul, apoi continuă: uite, are un năstulaș lupt… Eu le arăt apoi buburuza aia care a văzut stele verzi când s-a ciocnit de Polițistul Papagal și apoi încep să le citesc povestea Accidentul.
După ce încep să le citesc se face liniște deplină și îi ia somnul, însă nu înainte de o ultimă intervenție a fetiței mele: încă o dată să mai vedem buburuza…
Și, după ce le arăt iar Buburuza, pe care am scos-o chiar și la imprimantă și le-am lipit-o lângă pat s-o poată admira în voie, vor Omida, omida nevoasă cum zice băiețelul meu care se și încruntă puțin atunci când vede poza așa că le-o arăt și pe aia, dar…
mai e povestea cu râma de care v-am tot zis unde apare și Veverița din nou așa că vor iar s-o vadă și pe ea, și coada Vulpiței și tot așa…
În fine, circul ar continua așa până mi-aș pierde răbdarea de tot, însă reușesc să le arăt și Omida, și Buburuza și Polițistul Papagal cu papionul lui colorat (voi încă nu-l știți, o să vi-l arăt și vouă) și gata, apoi le citesc una dintre povești și adorm liniștiți, iar eu mă pot duce în sfârșit la ale mele, adică să scriu articolul ăsta că poate vă fac să râdeți.
Uneori e stresant, alteori e amuzant, mai cer și pupici, nu doar buburuze și omide, dar, oricum ar fi, mă bucur să sunt doi și chiar mă distrează uneori să-i văd cum se aliază și complotează împotriva regulilor puse de părinți.
MORALA: chiar și mamele care le scriu povești copiilor se confruntă de cele mai multe ori cu opoziția copiilor de a adormi la prânz, la fel ca celelalte mame 🙂 deci nici eu nu dețin soluția de cum să-ți adormi mai repede copiii, însă perseverez…
La voi cum e?
[…] mai scris despre ce mare provocare o reprezintă somnul de prânz când trebuie să-mi adorm amândoi copiii, nu-i […]
Noi avem noroc, la pranz nu citim povesti, doar stam in pat. Seara citim povestile … asteptam sa i facem camera, intentionam sa o lasam singura la somn 🙂
Bine așa… 🙂