Anul ăsta am descoperit blogul Elenei care îmi place tot mai mult, iar articolul ei despre găini a avut un impact foarte mare asupra mea astfel că m-a transpus brusc în copilărie, direct în miezul acțiunii. A fost de ajuns să-i văd găinile că am și început să-mi reamintesc de vacanțele copilăriei și adolescenței mele când mergeam la bunica mea și mă ocupam de tot ce-mi făcea plăcere: măturam la găini, mâncam fructe semi-coapte, făceam gem din primele vișine apărute în cutii de nes la plita de afară, îi cârpeam gardul de la porci cu sârme, tăiam lemne cu toporișca mea specială și le sortam apoi pe categorii în funcție de cât erau de groase, băgam în foc și câte și mai câte.
Cert este că, privind în urmă cu nostalgie și emoție, știu că am avut o copilărie care mi-a permis foarte mult să mă bucur de natură: culegeam și mâncam singură căpșunile (nespălate, desigur) din vie încă de la 2 ani, știu bine cum arată și cum crește cimbrul pe care acum îl folosesc des când gătesc, nu voi uita vreodată gustul roșiilor mari, cărnoase, zemoase și dulci din verile petrecute la țară la fel cum îmi amintesc și cum adunam frunzele de salcâm, le amestecam cu mâna mea cu mălai și apă și apoi le puneam în castroanele speciale din ograda găinilor convinsă fiind că le-am gătit o masă pe cinste.
Ce am descris mai sus e doar o parte din ce-mi plăcea să fac, că doar și în București, orașul în care m-am născut, se întâmplau destule nebunii și aveam jocurile care mă făceau fericită plus gașca de la bloc cu care mi-am petrecut timpul până pe la 14 ani când am intrat la liceu.
Și, cum am văzut eu găinile Elenei de care vorbesc la început în articol, mi-am dat seama că astea sunt lucrurile pe care nu le voi putea oferi vreodată copiilor mei: jucatul în fața blocului și vacanțele lungi la bunici la țară, pentru că bunicii lor stau în orașe și locuiesc la bloc.
Copiii mei nu se vor putea bucura de liniștea unui vacanțe la țară cum stăteam eu pe vremuri, fără părinți și, de aceea, voi face tot posibilul să compensez cum pot: îi voi scoate în parcuri, vom vizita locuri înverzite, le voi arăta florile de primăvară și nu-i voi lăsa să rateze pomii înfloriți.
Primăvara asta nu mă mai interesează așa de mult teoria în ceea ce privește creșterea copiilor, ci mă interesează să aplic ceea ce mă făcea pe mine fericită când eram copil, iar eu eram fericită când mă jucam afară. Atât de simplu este.
Da, fericirea copiilor noștri chiar stă în lucrurile cele mai simple de care uneori, în alergătura noastră, uităm.
Oricât de mult m-aș gândi, pur si simplu nu am amintiri de când mă jucam în casă cu jucăriile pentru că eu, chiar și cu păpușile tot afară mă jucam. Ne strângem 2-3 fetițe, luam o păturică, ne aduceam păpușile și apoi ne jucam ori în spatele blocului, ori undeva pe iarbă. La fel și cu șahul: aveam un șah mare de lemn, foarte frumos lăcuit pe care îl scoteam afară cu grijă (mai ales că un adversar furios mi-a mușcat dintr-o piesă după o partidă pe care a pierdut-o) și jucam ori pe scară de se strângea o grămadă mare de privitori și gânditori tăcuți.
Irina Petrea, în cartea ei Și tu poți fi SUPERNANNY, vol. 1, are un subcapitol foarte interesant și care ar trebui citit de orice părinte – „Nevoia de joacă și de mișcare în aer liber…” în cadrul capitolului despre „Nevoile copilului” și atrage atenția asupra faptului că „joaca dezvoltă gândirea copilului, sprijină performanțele școlare și evoluția sa psihică normală” – p.107.
Copiii noștri nu au vreo vină că noi, părinții, nu știm să ne organizăm agenda astfel ca ei să petreacă mai mult timp afară și să se poată juca mai mult. Asta este o mare prioritate pentru mine anul ăsta: să-mi organizez treburile personale astfel încât să-i las mai mult pe ai mei copii în natură, iar ei peste ani și ani să poată povesti, așa cum povestesc eu azi, despre cât de fericiți erau să se zbenguie în voie.
Știu că nu mai trăim vremurile în care să ne permitem să-i creștem cu cheia la gât, dar nu ne împiedică nimeni ca, măcar atunci când îi scoatem în parc, să-i lăsăm mai liberi, să nu ne pese dacă se murdăresc, să-i lăsăm să se ridice singuri dacă au căzut și să-i observăm din urmbră fără a-i cicăli, doar zâmbindu-le ca ei să știe că suntem acolo…
Brașovul este pentru mine cel mai frumos oraș în care îmi puteam crește copiii. Este verde, are împrejurimi absolut uimitoare, are munții pe care-i zărești oriunde te-ai plimba și are și trotuare pe care să mergi liniștit când ieși la plimbare. El are însă și o problemă care are legătură cu vremea: plouă mai des ca-n București și ne putem bucura mai rar de ieșiri afară cu cei mici. Poate, că tot îmi place mie să fiu organizată, o să țin anul ăsta o agendă cu numărul zilelor ploioase din Brașov să văd căte zile din primăvara și vara asta ne-am putut bucura de vreme bună de ieșit afară. Pănă atunci însă… azi e soare așa că o să bucurăm de primăvară, așa cum mi-am propus când am scris primul meu articol de pe anul ăsta legat de timp.
Sursa foto: arhivă personală
P.S.1: dacă voi scrie mai rar pe blog este pentru că sunt ocupată… să mă joc mai mult pe afară 🙂
P.S.2: P.S.1 nu e o păcăleală de 1 aprilie 🙂
Multumesc de aprecieri, Florina!
Nu stiu ce sa zic, ca degeaba scoatem noi copiii afara, parca nu e tot aia. Noi ne jucam cu alti copii, liberi, adultii nu stateau sa ne supravegheze. Nu cred ca poti recrea artificial ceva ce nu mai este. Asta nu inseamna sa nu stai cat mai mult pe afara cu ei. Eu n-aveam bunici la tara, dar imi petreceam mare parte din vacante la bunicii mei din Timisoara, stateau chiar in centru , langa parc. Acolo ne cam supraveghea bunicul, dar de obicei tot intre copiii de la bloc ne placea.
Cu mare placere, ai un blog tare primitor 🙂 Da, ai dreptate, pai cum sa-i las eu pe copii afara de dimineata pana seara fara sa stiu ce fac asa cum am crescut eu? N-am cum. Insa mi s-a aprins un mare beculeț citindu-ti articolul la gandul ca nu-i scot la joaca atat cat mi-as dori si in directia asta fac deja ceva. Apoi sunt multe de vizitat, Brasovul are si parcuri puse pe dealuri, putem face plimbari lungi in natura, iarna putem merge in Poiana sa ne dam cu sania cand in Brasov nu-i zapada (cum a fost in… Read more »
Nu doar ca eram mai fericiti, dar cred ca eram si mai liberi si mai putin stresati. Puii mei, noi faceam bastonase si liniute in clasa I. Astia vor sa ii invete tabla inmultirii de la cresa. Nu facem atceva decat sa le furam copilaria si sa ii aruncam mai devreme decat este cazul in stresul vietii.
Da, observ si eu tendintele si tocmai de asta fac tot ce pot ca sa-i ajut pe copii sa se bucure de copilarie cat mai mult timp. Ma bucur ca am amintirile propriei mele copilarii, ma ajuta mult in rolul meu de mama 🙂
mai liberi, da. Zice bine Cristina. Ce amintiri mi-ai adus, mai Cristino!!! Si era mi mai putina presiune neurologica pe copii: nu venea nimeni cu fishe de lucru acasa de la 2 ani, cu nu stiu ce-uri de colorat la 3 ani sau ore de limba straina la 3 ani (really???), cu lectii de pian si recitat luceafarul la 4 ani, etc. intelegi tu. Acestea, daca nu vin dintr-o atractie fantastica nativa (cum s-a vazut la marii artisti, gen Enescu ce la 4 ani deja canta) , dar vin din dorinta parintelui (hai puiule sa citim asta, hai sa lucram… Read more »
Stai, c-am scris si despre ierni https://florina.turuga.eu/opinii/copii-si-parinti/iernile-copilariei-mele/ Da, trebuie lucrat mult si vazut exact ce-l face fericit pe copil, iar la faza cu incarcarea copilului: acolo depinde mult de cat e e de pasionat de una-alta, sunt copiii supradotati si copiii cu o dezvoltare normala pentru varsta lor. Eu ca parinte nu-mi incarc copilul cu 10000 de activitati, dar nici nu ma intereseaza ce face vecinul in ograda lui ca, daca al lui copil, are programul mai ceva ca al unui CEO, el stie mai bine ca el l-a facut. Pe mine lucrurile simple m-au crescut bine, zic eu, si… Read more »
P.S.: Imi place cum o cresti pe fiica ta, o inveti sa aprecieze lucrurile 🙂 A fost tare faza cu netul, cu jucariile stranse si cu hainutele, i-ai lasat mai putine optiuni 🙂 Eu insami am scapat de multe lucruri mancatoare de timp tocmai pentru a ma bucura mai mult de ceea ce conteaza cu adevarat.
un alt scenariu pe care l-am dezbatut cu Elena, pe email, este: bacteria mycobacteria vacae. De fapt un bacil, din familia tuberculozelor, multi ani considerat inofensiv dar care acum e folosit experimental in psihiatrie si arata o imbunatatire dramatica a starii mintale in multe cazuri. Doar ca bacteria asta este in pamant! si se suspecteaza ca de aceea gradinarii o duc bine mintal- de ce sa nu aplicam observatia asta si la copiii ce se joaca in pamant zi de zi? Traim intr-un mediu prea aseptic, prea feriti de contactul cu natura, firescul, si asta impacteaza in principal mintal. Da,… Read more »
Asa e si aici eu recunosc cinstit ca am incercat sa-i cam protejez de genul: ai grija pe unde calci ca e mizerie de caine, nu pune mana pe leagan ca tocmai s-a dat jos din el un copil care tusea urat, etc. Insa am invatat sa-i las mai liberi de la un timp, putin mai liber. Ma bucur ca si-au facut o oarecare imunitate si nu mai sunt bebelusi 🙂
mi-am mai adus aminte ceva, din copilarie. Noi ieseam pe orice vreme afara, si stateam pana aveam picioarele vinete de frig iarna. Acum abia abia las copilul sa iasa daca ploua, si aici ploua des (172 zile pe an, in medie, sunt cu ploaie) – pe cand vecinii isi lasa copiii oricand pe langa bloc (4 copii, fac ceva zgomot asa ca ii auzim).
De aia ma gandesc ca vina pt mai putina fericire a copiilor suntem noi, cu angoasele si fricile noastre, ce le incarcam viatza cu prea mult si incercam sa le rezolvam nerezolvabilele.
Da, asa e cu ploaia, putem sa-i scoatem. Noi, in Brasov (culmea, azi chiar a plouat) ii mai scoatem pe copii dupa ploaie ca sa vedem melcii (asa le spunem), deci solutii exista, trebuie doar sa avem mai multa disponibilitate 🙂
[…] părea cât de cât ok, am zis să-i scot pe copii în parc așa cum mi-am propus când am scris articolul despre fericirea copiilor noștri, așa că i-am îmbrăcat cât am putut de repede și am tâșnit pe ușă afară, copiii fiind în […]
[…] să mai ieșim în natură și să stăm cât mai mult timp afară adică exact cum povesteam în articolul despre ce-i face fericiți pe copii și alegerea de a vizita mănăstiri e una foarte bună pentru toată familia așa că azi vă […]