1. Când ești bolovan…
De-i seară, zi, toamnă sau este dimineață
Sunt doar niște detalii ce nu te-interesează.
Și parcă n-ai habar de unde ai venit,
Și nici care ți-e scopul tu nu ești lămurit.
2. Când ești bolovan…
Nu-ți pasă, nu suspini, de timpul ce-a trecut
Ești munte de tăcere și totu-ți pare mut.
Iar în pădurea deasă pe brazii ‘nalți nu-i vezi
Și vorbe de-ar șopti, tot n-ai vrea să le crezi.
3. Când ești bolovan…
Nici roua dimineții nu poate să te-atingă,
Tu nici n-o să observi dacă-ncepe să ningă
Nu vrei să râzi la soare și nici să plângi la nori,
Și n-ai nici bucurii, dar nu duci nici poveri.
4. Când ești bolovan…
N-ai doruri mari și nici nu știi a plânge
Nu te gândești la clipă, oare ce-ți va aduce?
Nu vrei să-nveți să zbori și nici să te înalți,
Și nici poteci de munte cu mintea nu străbați.
5. Când ești bolovan…
Nu vrei să vezi insectele, ce mișună prin iarbă
Și niciun pic nu-ți pasă de e pustiu sau zarvă
Ești doar o piatră plată ce nu simte iubirea
Și-atunci la ce folos că tu ai nemurirea?
6. Când ești bolovan…
Tu nu ai nici regrete și nu ai nici suspine
Și prea puțin contează de cine-i lângă tine,
În luna lui cuptor tu tot de gheață ești,
Și tot ce vrei în viață e-n gol să tot privești.
7. Când ești bolovan…
Te străduiești să uiți și ce-ai știut cândva,
Ca să poți să-ți îngheți cu totul inima.
Și să te minți că ești puternic ca o stâncă
Să nu permiți cuiva ca sufletul să-ți frângă
Și bolovan cum ești…
Degeaba te-amăgești c-ai inimă de piatră
Și chiar de negi atât, tot n-o să uiți vreodată,
De glasul cel lăuntric, care mereu te cheamă:
Privește-n urma ta cum plânge Stânca Mamă!
Poza este din arhiva personală, de la Cascada Urlătoarea.
Poezia ta mi-a amintit de mama. II placea sa cante si uneori ingana chiar unele cantece. Printre preferate ei era ceva popular, gen ”de-ar fi fost dupa mine /n-as fi pus inima-n tine/ si-as fi pus in piept o piatra/ca moartea sa nu razbata”. Mi-e draga mama, dar mai ales cantand. Imi pace poezia, iar finalul, in care: ”…. n-o să uiți vreodată, De glasul cel lăuntric, care mereu te cheamă: Privește-n urma ta cum plânge Stânca Mamă!” ma topeste, oricat de stanca m-as crede. 🙂 Potrivita si fotografia, dar mai ales ideea de cascasda_stanca plangatoare… Multumesc mult. O zi… Read more »
Eu iti multumesc ca vezi tu, eu nici nu ma gandisem la cascada din poza mea ca plange, eu doar alesesem o poza cu bolovani (si culmea, ma si cred uneori atenta la detalii, iata ca-mi scapa multe 🙂 ).
Of, da, mama, mereu mama, draga de ea, noi toti avem una, chiar si bolovanii astia… Ma bucur c-am incheiat asa poezia, asa mi s-a parut cel mai potrivit si am tot corectat la ea vreo 2 sapt. Sa ai o zi minunata! 🙂
[…] să scriu poezii mai mult decât în orice alt an și, după ce am dedicat o poezie lungă unui bolovan, a venit vremea (trebuia să vină) când să le dedic și lor niște versuri venite direct din […]
[…] ar fi, tot o pânză neînsuflețită rămâne, la fel cum nu lucrează nici cu pietrele, cu bolovanii care nu simt nimic, ei lucrează, cioplesc de fapt în sufletul copilului, ei modelează personalități, […]
[…] care a acceptat să recite două dinte poeziile mele. Este vorba despre Se ceartă frații și Când ești bolovan. Sunt două poezii inspirate din natură… din natura […]