Am scris recent un articol despre cât de importantă este împachetarea mesajului când ne oferim feedback între noi, adulții și, cum comunicarea în general este una dintre pasiunile mele și unul dintre lucrurile pe care caut să le îmbunătățesc continuu, vreau să vă spun că sunt și mai interesată de comunicarea asertivă cu ai mei copii.
Ca mamă-educator a propriilor copii sunt atentă să nu-i critic (prea mult) știind cât de nocivă poate fi criticarea copilului, să le explic pe înțelesul lor diverse lucruri, să-i ajut să iubească să învețe, să fie curioși în a ști cât mai multe, să-și îmbogățească vocabularul etc.
Într-una din zilele când fiica mea învăța să scrie literele mi-am dat seama cum am găsit o aplicabilitate practică foarte bună a teoriei împachetării mesajului în relația cu copiii, când fetița mea, după ce-și termina tema pe care eu i-o trasasem, aștepta să vadă părerea mea, să vadă cât de mulțumită sunt de ce-a făcut ea.
Iată un dialog ideal cu fiica mea din perioadele când reușesc să-mi păstrez foarte bine calmul, să nu fiu impulsivă, să înțeleg că este la început și nu are de unde să le știe pe toate din prima, mai exact iată cum cred eu că ar trebui să fie oferit de către părinte feedback-ul într-un mod asertiv, propriului copil:
- Mami, e bine? întreabă fetița după ce a scris un rând cu „a” mic de mână, să spunem.
- Wow, mami, ce drăgălaș e primul a din rândul tău, uite ce frumușel este, te-ai încadrat foarte bine.
- Da, mami, chiar îți place? zice copilul nerăbdător și puțin surprins că nu i-am observat și pe ceilalți a mai strâmbi.
- Da, mami, îmi place mult, ai început foarte bine cu a-ul ăsta, te-ai mai grăbit văd pe la mijloc și ți-au ieșit niște a mai crăcănați așa, dar văd că ai înțeles de unde trebuie să pornești, îmi place și codița cum ai legat-o. Bravo. Mai lucrăm puțin și sunt sigură că la următorul rând o să-ți iasă foarte bine și nu o să-i mai faci așa de crăcănați de zici că joacă fotbal.
- Ha-ha, care joacă fotbal, mami?
- A-urile tale, uite astea 3, la ele mă refer, la literele tale :).
Cam așa au decurs multe dintre zilele noastre de caligrafie și nu numai, am încercat mereu să încep feedback-ul dat copilului cu ceva ce a făcut foarte bine, ceva ce mi-a plăcut (fără să mint copilul), apoi am pus la mijlocul frazei ce mai trebuia îmbunătățit și am încheiat mesajul tot în notă pozitivă. Și da, umorul poate ajuta mai ales la copiii mici că, până la urmă “ce-i mare filozofie să-ți fie frică de o literă”? (era un titlu dintr-o carte de vocabular).
Eu gândesc la modul că, dacă mie ca adult nu-mi place un feedback în care doar sunt criticată, în care interlocutorul meu nu găsește nimic bun de lăudat și de apreciat, și mă simt atât de prost, dar un copil, vă imaginați cum se simte? De aceea, teoria de care vorbesc în articol, mie mi se pare excelentă de aplicat în relațiile cu propriii noștri copii atunci când îi ajutăm la lecții, indiferent de vârsta lor. Ei au nevoie să învețe de la noi și noi să nu facem pe deștepții și pe atotștiutorii că, la cât de evoluați sunt ei, oricum nu vom putea face asta mult timp, ci să încercăm să-i ajutăm să înțeleagă cu calm, răbdare (da, știu că nu putem fi mereu calmi și senini, important e să ne străduim și să de dorim continuu să fim mai buni ca părinți).
O literă care nu-i iese unui copil din prima (gândiți-vă numai la „H” mare de mână) nu e o tragedie și e important ca cel mic să înțeleagă că, dacă va repeta o să-i iasă până la urmă, iar părintele este alături de el.
Comunicarea asertivă, tonul nostru, privirea și chiar umorul ne pot ajuta să fim cei mai buni prieteni ai copiilor noștri atunci când avem rolul de educatori, de primi educatori ai lor, de oameni care-i formează așa că sper să vă fie de folos ce-am scris și să nu uitați să împachetați frumos mesajul când copilul vă cere feedback adică să începeți mereu cu ceva ce v-a plăcut, la mijloc puneți ce mai trebuie îmbunătățit și încheiați tot într-o notă pozitivă, la fel ca la sandvich, salata pe margini că-i mai light așa și carnea la mijloc, că ea cade greu 🙂
Te inteleg perfect. Ma gandesc ca toti suntem nitel dependenti de o mangaiere. Asta-i feedbackul, o mangaiere, un adevar si o critica indulcita.
Adevarul e ca nu putem trai numai dupa ”invataturi”. Eu uneori le urasc, caci pe ici pe colo, e un soi de manipulare. Dar imi amintesc de mamaia care, din instinct zicea ca-n ”invataturile mele”: ”Daca nu ma crezi intreab-o pe Lucica ca si ea stie”, intarindu-si argumentele…
Deci e bine ca ne-ai spus … Daca suntem rationali si nu impulsivi, vom lua aminte. 🙂
O ziii buna!!!
Ce bine ai punctat tu Ina, asa e, e o alinare. Sa stii ca eu si pe propriul meu blog scriu mai rar si nu intru zilnic tocmai pentru ca nu-mi place si nu vreau sa fiu dependenta de online, asta pe de o parte. Pe de alta, din primavara m-am dezabonat de la ABSOLUT TOATE blogurile, ziarele, site-urile etc. tocmai pentru ca vreau sa intru si sa vizitez bloguri, site-uri doar cand am chef si dispozitie, vreau sa intru de placere, sa nu simt ca pe o obligatie, ceva. N-ai vazut ca mi-am scos pana si butonul de abonare… Read more »
De am putea fi tot timpul plin de răbdare si sa dam doar feedbackuri ca in exemplul tau…
Asa e, Elena, inteleg perfect ce spui mai ales ca tu esti si mama de 3, wow, sa-ti pastrezi calmul mereu chiar e o provocare. Stii ce-ma observat ca, daca imi place o teorie ceva din sfera COMUNICARII si o aplic, daca tot repet chestia asta, imi intra cumva in reflex in timp si asta-i super. Deci chiar e pe bune dictonul ala: „repetitio est mater studiorum” 🙂
Aseară cand ii verificăm temele fetei, numai de feedback pozitiv nu-mi ardea 🙂
Ma frustreaza f tare sa vad ca ai mei nu inteleg lucruri care mi se par mie elementare.
Ha-ha! 🙂 Mama, si temele fiicei tale mai sunt si-n franceza… Uite ce cred eu ca te poate ajuta pe viitor la partea de frustrari (la mine functioneaza): imagineaza-ti pentru o clipa, doar inceraca… sa te pui in locul unui parinte, al unei mame, care are un copil bolnav, o boala ce nu-i permite copilului sa invete la fel de repede ca ceilalti copii de varsta lui, imagineaza-ti numai cat de greu trebuie sa-i fie acelei mame, care poate e si intelectuala ca doar nu e exclus ca un parinte intelectual sa aiba copil cu un intelect scazut (din pricina… Read more »
Da, stiu, ma gandesc la astea…
Nu putem avea toti copii perfecți. Uneori ma enervez cu ai mei vazandu-le doar defectele si apoi incep sa le vad calitățile si imi dau seama ca am noroc cu ei.
Nici noi insene nu suntem perfecte 🙂 Plus ca „perfect” asta e asa de relativ… si e un cuvant pe care-l folosesc rar in casa, mai ales cadn fac lectii cu copiii, am mai scris aici, doar stii 🙂 https://florina.turuga.eu/opinii/copii-si-parinti/3-cuvinte-expresii-pe-care-le-am-inlocuit-cu-altele-de-cand-sunt-mama/
Buna concluzia ta. Si eu invatai din carti si experienta, ca de acasa…mai rar. Am mare noroc ca fiica mea isi face temele repede si doar imi explica mie, nu am de repetat/corectat ci eu de invatzat de la ea (okok, fac pe fraiera si ea se crede deshteapta casei :D, ea imi face mie dictari si ma corecteaza, nu eu ei 😀 ) Am evitat extra temele acasa pt ca am vazut copii stresati si imbolnaviti fix de presiunea parintilor, am decis ca imi plac din copiii din parc ce erau de nota 9 la scoala si genul „je… Read more »
Da, te inteleg perfect, ei, ai nostri parinti au trait alte vremuri, noi insa avem multa informatie la dispozitie asa ca e bine sa profitam de ce avem nevoie 🙂
Ce tare e faza la tine acasa cu fiica ta. La mine e diferit pentru ca ai mei copii au invatat alfabetul de la mine si cu mine, iar fiica mea a invatat si inca invata sa scrie si sa citeasca tot de la mine si tot cu mine, deci am incercat sa gestionez cumva responsabilitatea asta ca sa ma asigur ca-i va placea cartea copilului 🙂
Da, si eu am parte de „teste”, mai ales la germana si latina 🙂 unde e buna. La altele verific si la altele ajut. La mate mai ales, dar mi-e greu, ca ei n-au noțiunile pe care le aveam noi. De ex aici nu se fac niciodata cazurile de congruenta ale triunghiurilor (alea cu ULU…) deci descurca-te sa ii demonstrezi altfel. Nici demonstratiile nu se fac in acelasi stil cum le faceam noi. Dar cred ca nervii la lecții, cel putin in cazul meu, vin din frustrarea pe care o ai cand vezi ca al tau copil nu ajunge sa… Read more »
Iti multumesc pentru comentariu. Inca de la inceputul lui am sesizat ca fetitei tale ii plac limbile straine si atunci din start comparatia ta cu faptul ca tu erai buna si mergeai la olimpiade pe stiintele reale, e gresita, ea e orientata spre uman, se pare asa ca n-are cum sa inteleaga matematica, fizica asa cum iti placea tie. In leg. cu metoda Montessori de a-i invata pe copii sa citeasa pana la 6 ani, la mine nu se aplica, nu am asemenea asteptari absolut deloc asa ca nu e cazul meu, nostru, insa atunci cand fetita mea la nici… Read more »
N-am zis ca tu insisti, doar am explicat de ce nu am făcut-o eu. Aici sunt multi copii care daca invata sa citească inainte de vreme, sar peste clasă intai direct in a doua. Unii părinți zic ca sunt pe picioarele lor cu un an mai devreme, deci ii întrețin mai putin (și ei vorbesc serios, pe mine m-a socat ideea) sau altii au o clasă de rezerva, astfel ca la liceu pot sa repete o clasa fara a fi mai mari decat colegii. Cred ca am mai zis-o: repetatul nu e o rusine: repeta doar cine are șanse de… Read more »