„Ori de câte ori vă închideți sau limitați viața emoțională la slăbiciunile altei persoane, renunțați automat la libertatea dumneavoastră emoțională și o dați persoanei respective, dându-i totodată premisiunea să continue să vă amărască viața.”
STEPHEN R. COVEY – A 8-a treaptă a înțelepciunii
Cred cu tărie că oamenii care au înțeles primii ce înseamnă de fapt aplicarea acestui principiu sunt oamenii cei mai echilibrați emoțional. Eu n-am făcut parte în trecut, din păcate pentru mine, din categoria oamenilor extrem de echilibrați emoțional și chiar au fost multe momente când „mi-am limitat viața emoțională la slăbiciunile altei persoane” și asta s-a soldat cu pierderea timpului. Și acela era TIMPUL MEU.
Timpul, resursa asta atât de prețioasă, „curge înspre noi și nu fuge de noi” așa cum minunat spunea Părintele Arsenie Boca și e de datoria noastră să-i facem cursul lin, fără deviații, întortocheri, și mai ales, să nu permitem ca în râul ăsta al nostru să fie aruncate gunoaiele altora (din viața emoțională a altora).
Este important să avem grijă la vorbele care ne pot face rău, la fel să avem grijă la oamenii pe care ni-i ținem aproape, la influența lor și să învățăm să nu ne lăsăm afectați de lucruri care nu sunt ale noastre.
Pe de altă parte, trebuie avută grijă și la victimele închipuite. Ei sunt oamenii care-ți cer ajutorul și te fac să te implici, să vrei să le rezolvi problemele. Din păcate, după ce ți-au mâncat timp și energie, tot cum îi duce capul procedează. Uneori, când încerci să salvezi emoțional oameni care nu vor să fie salvați, deși aparent ei îți cer ajutorul, nu faci decât ce scrie în citatul lui Covey de mai sus. Apoi vine bătrânețea peste tine și te întrebi: oare unde s-a dus timpul meu, tinerețea mea? Iată unde, în problemele și dezechilibrele altora și în slăbiciunea ta de a nu putea renunța din timp la ce anume îți făcea rău.
Sper să vă dea de gândit citatul de azi. Îl puteți rumega împreună cu citatul despre iertare.
Te pune intr-adevar pe gânduri ce ai scris…
Cred ca sunt multi cei ce ne vampirizeaza emoțional.
Da, știu, am găsit citatul lui și m-am pus și pe mine pe jar cu unele chestii din trecut.
Adevărul nu este 100% la îndemâna noastră, însă din experiență știm cu toții că unii n-o fac intenționt, alții însă da, probabil sunt conștienți și le place să se complacă și să-i tragă și pe altii după ei.
E comlicată traeaba asta cu psihicul uman, important e să știm noi când nu mai putem suporta durerile altora. Că nu zic să-i scoatem din viața noastră, dar trebuie avută grijă. Doar Dumnezeu îi poate ajuta pe unii dintre ei…
Mai trist e cand e vorba de părinți care fac asta cu proprii copii. Exista cazuri de oameni care și-au sacrificat viata pentru nevoile emotionale ale părinților. Mame care (cu buna știința?) au distrus viata copiilor.
Vai, da, Elena, fii atentă că mi-am amintit, era un exemplu în cartea Irinei Petrea (Super nanny) și femeiea zicea, povestea de un tip ajuns pictor, ceva om de artă care la o galerie d-ale lui prezentase niste chestii, opere, în fine, cu niște bețe de chibrit arse, multe bețe și acolo era de fapt viața lui. Ajuns orfan de tată, mama lui îl împovărase cu ideea cât a făcut ea pentru el, cât de greu i-a fost și el, săracul, îi dedicase ei tot timpul, nu se căsătorise, nu făcuse copii, etc. deci era exemplul ăsta de o tristețe… Read more »
Cred…Ce e trist e cand vezi exemple din astea in jurul tau si nu poti sa faci nimic, decat sa constati…
Poți face ceva: să te rogi, rugăciunea ajută mai mult decât credem noi, să recomanzi o carte, un preot bun etc….
Îți recomand cu drag un super film, (Guess Who s coming to dinner 1967), foarte bine cotat, legat de părinți, copii și treaba asta cu datoria copiilor față de părinți, care-i limita, l-am văzut acum mult timp, sper să-l revăd când voi avea timp: https://www.imdb.com/title/tt0061735/?ref_=nm_flmg_act_24
e cu Sydney Poitier și Katharine Hepburn, garantat o să-ți placă 🙂
Nu, nu te poti baga cand nu esti prieten cu persoanele.
Pai e un film renumit. Ia sa il mai vad o data. Pana una alta am împrumutat de la biblioteca Pe aripile vântului, sa il vada si fata, ca nu se stie cand va fi interzis de tot.
Da, e mai greu, ai dreptate. Poți să spui în gând atunci câteva vorbe bune și poate-l schimbă Dumnezeu pe omul ăla și-i arată calea cea bună deși cu forța nu mântuiește pe nimeni, știu asta, trebuie să vrea și el, omul.
Ce tare că facem schimb de filme, da, și eu aș revedea Pe aripile vântului, ceva timp să am…
Din păcate, fiecare dintre noi a avut de-a face cu oameni din categoriile descrise de tine. Pe cei cu dezechilibre emoționale îi las în seama specialiştilor. N-ai cum să-i ajuti. M-am învățat minte! Cu victimele închipuite e altă problemă. Îşi oferă sprijinul, apoi încet- încet încep să-ți ceară ajutorul. Dacă nu-i poți ajuta, că uneori nu poți, te aduc în situația de a-ți fi ruşine ție că nu poți. Şi-ți macină încet şi sigur respectul de sine, încrederea în propriile puteri, considerându-se victimele tuturor, ei, discriminații lumii….
Da, sigur au fost și sigur sunt astfel de oameni într-o viață la fel cum și noi poate ne-am plâns un pic mai mult sau am avut tendința să ni se pară problemele noastre mai mari decât ale altora și să dezbatem mult timp pe marginea lor, consumând energia prietenilor. Ideea e că, din păcate categoria aia a victimelor de crieră ca să mă exprim așa e tare periculoasă și, daca stai mult in prezenta lor, o iei razna de-a binelea. Există oameni pe care-i doare trupul, dar nu merg la doctor, pe care-i doare sufeltul și nu merg nici… Read more »