M-am gândit în vacanța asta de iarnă că n-ar strica să mai postez și articole din domeniul personalizării hainelor și am găsit poza asta cu mănușile mele într-o zi friguroasă mai ales că am și fost întrebată daca am mai cusut. Iată o idee inspirațională de personalizare a mănușilor deși eu, să nu râdeți, anul ăsta n-am prea purtat mănuși 🙂 Astfel de articole, când voi mai publica, le voi posta doar în ziua de luni, azi e excepția. Iată cum am decis eu să-mi personalizez niște mănuși cumpărate acum ceva vreme la reduceri:
Inițial funda aceea de mai jos era lipită așa că am dezlipit-o, apoi am cusut dantela și am decorat dantela cu paiete mici roz ca cele de aici.
În ultimul timp recunosc că nu prea mai găsesc loc și acestei pasiuni în programul meu, dar de uitat n-am uitat să cos și, găsind pozele prin calculator, m-am gândit să vi le arăt și vouă, sunt exact mănușile din poza mea de pe blog unde sunt îmbrăcată în negru și îmi plac că sunt din lână.
Mi le-am și strâmtat puțin sus, printr-un artificiu, adică le-am unit cu o mărgică mare ca cea folosită aici.
Vedeți, de aia nu mă plictisesc eu singură că am tot felul de pasiuni și toate cer timp, atenție la detalii, meticulozitate…
Voi purtați iarna mănuși?
P.s.: în viitor am în plan să-mi fac și eu o pereche din lână groasă și pufoasă ca cele ale fiicei mele tot roz pudrat.
nu port manusi – o dermatita accentuata pe maini nu tolereaza nimic pe maini (le bag in buzunare) dar asta nu inseamna ca nu mor de dragul decoratiei facute.
Minunat si inspirational!
Ce dulce esti cu comentariul tau cu tot! Of, ce rau imi pare, ca ma stiu si eu cazuri cu psoriazis si d-astea si imi imaginez cat de suparatoare sunt bolile de piele, fir-ar sa fie. Poate scapi pana la urma de ea. Te imbratisez si ma bucur ca ti-ai clatit ochii pe paietele mele mici 🙂
nu dispare, e din componenta bolilor auto-imune (ca si psoriazis). Dar pot sa o tin „adormita” – fara manusi pt tot restul vietii, fara lana, fara chimicoase, etc.
Aaa, acum am inteles. Imi pare rau 🙁 Bine c-ai gasit o solutie. Am tot auzit de sintagma asta cu boli autoimune, dar niciodata nu m-am interesat indeajuns. O s-o fac pe viitor.
Sunt pur şi simplu superbe! Foarte mult îmi plac!
Nu prea port, recunosc. Că-s ameţită şi le pierd. Stau cu mâinile-n buzunarele hainei şi se rezolvă 😀
Ce ma bucur! 🙂 Ha-ha, trebuie sa faci ceva in privinta asta ca e pacat!
O frumusețe!
Până nu demult, eram dependentă de mănuși, nu atât din cauza frigului, cât de frica microbilor :). Dar, fiindcă am pierdut două perechi de mănuși, preferatele mele, am renunțat să mai port. Sau poate că iarna asta nu a fost atât de friguroasă, încât să le simt lipsa.
Iti multumesc mult de tot 🙂
Tu ştii că eu ador tot ce pot face două mâini. Cu toate că nu-mi place culoarea roz, mănuşile tale chiar îmi plac! Mie mi-s tare dragi oamenii care fac ceva în timpul liber sau în puținul timp liber pe care îl au. Aştept noile „compoziții”!
Stiu, stiu cat esti de talentata, pentru mine esti pictorita, desi mi-ai mai spus ca nu, eu te-as aseza oricand la Luvru 🙂 Cu mare drag revin cu ideile mele amuzante 🙂