De când sunt mamă merg destul de mult pe jos mai ales că în Brașov distanțele sunt mici. Într-una din zile, însă, am luat autobuzul, singură fiind și m-am așezat pe unul din cele două locuri din față, exact în spatele șoferului.

Nu obișnuiesc să butonez telefonul în autobuz, ci îmi place să privesc pe geam oamenii de pe stradă, mașinile, clădirile etc. și mă bucur că fac asta pentru că așa sunt destul de atentă la tot ce e în jurul meu.

La un moment dat, la una dintre stații am văzut două persoane nevăzătoare, aveau și bastoane și ochelari, erau doi bărbați foarte tineri ce păreau prieteni.

De cum i-am zărit că urcă exact pe la ușa din față, încă de pe scări i-am rugat să vină la locul meu, pe cele două locuri, ei au pipăit puțin geamul care închide cabina șoferului să se poată orienta și apoi s-au conformat și au continuat să discute probabil subiectul început încă dinainte de a urca în autobuz.

În timp ce mă bucuram în sinea mea că i-am scutit de umilința de a sta să caute loc, poate se ridică cineva să le cedeze, poate nu, știți și voi vechea problemă a scaunelor prioritare când, deși ai prioritate din oficiu, trebuie s-o și ceri că nu se simte nimeni, mă trezesc că se ridică un tânăr care stătea tot în față pe scunul acela care e pe dreapta și e doar unul uneori, să-mi cedeze locul. Reacția lui a fost foarte rapidă, la fel cum a fost a mea când le-am cedat locul celor doi tineri nevăzători. I-am mulțumit și verbal, zicându-i că voi coborî la prima stație (urma o stație lungă) dar și non-verbal printr-un zâmbet și bucuria mi s-a dublat văzând că nu era un tânăr cu ochii în telefon, ci tot cu o viteză mare de reacție și cum m-a văzut că sunt și femeie, s-a gândit să fie gentleman. Probabil că, dacă eu nu săream practic de pe scun de cum am văzut persoanele nevăzătoare, sigur urma să se ridice el.

Mă gândeam apoi cum stăteam eu în picioare ce bine ar fi dacă noi, românii, am fi mai uniți, să ne ajutăm mai mult, să-i observăm mai repede pe cei de lângă noi care se află poate în suferință, poate au o infirmitate, un handicap sau sunt vulnerabili cum este o mamă cu pruncul ei în brațe care, îm autobuz, la o primă frână se poate dezechilibra extrem de ușor.

Ziua aceea a fost o zi frumoasă pentru mine: m-am bucurat că am putut oferi un mic ajutor cuiva, I-am mulțumit Lui Dumnezeu că sunt sănătoasă și am privit cu încredere spre generația tânără care încă mai are maniere și este receptivă la nevoile semenilor.

Sper să pot împărtăși cu voi și alte momente frumoase petrecute în locurile publice și să conștientizăm cu toții cât este de important să nu fim indiferenți la nevoile celor din jur.