Tribunalul Pădurii în versuri – Povestea Minciuna

E luna Mai și-i cald afară,
Iar totu-i luminat de flori
Bufnița azi se duce iară
La ea-n grădina de culori.

Marțea mai pe înserat,
Vremea-i de grădinărit,
Bufnița cu Porumbelul,
Bucuroși s-au întâlnit.

Toate florile-au udat,
Buruieni au adunat,
Au greblat și au săpat,
Totu-arată minunat!

Și acum c-au terminat
Pe-o creangă se-odihnesc
Florile privesc cu drag
Dar pe cine mai zăresc?

Ce-i strălucitor în iarbă?
Pare-o foarfecă tăioasă
Un intrus se furișează
Cu codiță lui stufoasă.

Codița misterioasă
Se duce la trandafiri,
Și culege fără teamă
Tot ce vede, fir cu fir.

– Mă lăsați să intervin?
Polițistul zice-n șoaptă
Trebuie să îl oprim…
– Încă nu, te rog așteaptă!

Trandafirii roșii, roz…
Hoțul toți i-a adunat
Și tiptil, cum a venit,
Intrusul a și plecat.

Bufnița avea un plan
Ea știa ce vrea să facă,
Însă Porumbelul trist
Privea fără să-nțeleagă.

-Du-te acum, la treaba ta
Mai admir a mea grădină
Mâine, noi vom rezolva
Pe curând și noapte bună!

…..

În Pădure-i dimineață,
Bufnița domol pornește
A venit și Porumbelul
Și el vesel o-nsoțește.

– Împreună azi vom merge,
Am un plan și nu e greu
Sigur hoțul îl vom prinde,
N-avea grijă, dragul meu!

Iată-i deci, la casa Vulpii
Cum la ușă ciocănesc:
– Vai de mine, ce onoare
În casa mea să vă poftesc!

Vulpea îi invită-n casă
Le aduce de băut…
Câte flori are în vază…
Zice Polițistu-n gând

– Trandafirii-s minunați,
Sunt abia îmbobociți,
– I-ați cules de undeva?
Sau în dar au fost primiți?

– Ieri, cadou de ziua mea,
I-am primit de la Vulpiță,
I-a adus de prin pădure
Că ea-i tare hărnicuță!

– Ce păcat că a mințit,
Zise Bufnița-nțeleaptă
– Știm precis, i-am îngrijit!
Sări Polițistu-ndată.

– Cum așa? se miră Vulpea
Deci Vulpița m-a mințit?
Ce s-o fi-ntâmplat cu ea?
Nu știu ce i-o fi venit!

– Nu-i nimic, vom rezolva,
Vorbi Bufnița mai blând
– Noi cu ea vom discuta,
Să vedem ce-avea în gând.

Și cum toți erau la masă,
Trandafirii admirând
Roz și roșii, puși în vază
Pe cine aud intrând?

E Vulpița, ștrengărița
Intră-ncet, tiptil pășește
Se așează rușinată
Și la Vulpe-abia privește

– Noi pe tine te-așteptam,
Zise Mama Vulpe tristă
– N-am crezut că voi afla
Fata mea atât să mintă…

– Doar o floare aș fi vrut
Culeasă de prin Pădure
Eu frumos am învățat-o
Să nu mintă, să nu fure…

Judecătoarea cea liniștită
O dojeni cu înțelepciune:
– Tu erai, deci, ștrengărița,
Ți-am recunoscut codița!

În Grădină, marți să vii
Zise Bufnița înțeleaptă
Să-n grijim iar trandafirii
Ca să uităm a ta faptă!

– O minciună cât de mică
Completă și Polițistul
Tot va fi descoperită,
Și pedepsit mincinosul.

– Munca trebuie-respectată
Nu e timp nici de regrete
Iară pentru orice faptă
Vinovatul tot plătește.

– Cazul aici se încheie
Spuse calmă Bufnița
La Grădina am nevoie
Să m-ajute și Vulpița.

– Voi munci, eu vin cu drag
Trandafirii să-ngrijesc
Un buchet eu o să fac
Mamei să i-l dăruiesc.

Vulpea fiicei îi zâmbește,
Și decide să o ierte,
Iar Vulpița le promite
Greșeala să nu repete.

Cazul este rezolvat,
Adevărul s-a aflat,
Tribunalul a decis,
Nu mai e nimic de zis!

Deși a trecut luna florilor și a venit Iunie, trandafirii încă sunt prin grădini și vor mai fi mult timp de acum înainte. De aceea, m-am gândit azi să postez Povestea lunii Mai – Minciuna, cu Vulpița ștregărița și în versuri. Sper să vă distreze rimele mele.

Pe blog, a doua poveste din cartea mea, Tribunaul Pădurii, există și în varianta Piesă de teatru cu Lego Duplo. Copiii mei preferă mai mult versurile decât poveștile în proză.