Se întâmplă lucruri interesante de la o vreme care mă fac să realizez alte lucruri și mai interesante. Și printre ele, este acesta că sunt momente în care sunt singură cu mine și nimeni nu are nevoie de persoana mea. Îmi aud gândurile și pot privi fără să fiu întreruptă, cerul. Și acum încep să înțeleg foarte bine vârsta pe care o am, parcă a venit cu ceva mai multă înțelepciune.

Când eram foarte tânără, eram așa de dornică de oameni, mă simțeam singură, adoram să fiu în grupuri gălăgioase, fără să-mi pese prea mult de cei din jur. Odată, pe vremea când eram studentă, chiar îmi amintesc de o întâmplare: eram cu prietena mea cea mai bună în metrou și ea murea de râs, amândouă de fapt. Așa tare râdea că la un moment dat era să cadă de pe scaun. Eu, la fel, cred că eram cu gura până la urechi. Probabil vreo întâmplare hazlie de la vreun curs ne trezise reacția aia. Și, de undeva de lângă noi, o doamnă la vreo 50 de ani, ne privește așa cu afecțiune și înțelepciune și zice: „Râdeți, mamă, râdeți mult că așa trebuie să fie tinerețea. După aia apar grijile, copiii și n-o să mai râdeți cu aceeași poftă”. Și avea atâta dreptate femeia aia, rar mi s-a mai întâmplat de atunci să râd așa în hohote ca un om atât de tânăr și fără griji. Și nu pentru că aș fi avut o viață tristă până acum că, atâta timp cât sunt sănătoasă nu am dreptul să mă plâng. Doar că e alergătura asta cotidiană și ziua e mereu plină că doar nu-și imaginează cineva că viața mea se rezumă la ce fac pe blogul ăsta. Am mai spus-o: blogul e doar una dintre pasiuni și el ocupă o mică parte a vieții mele, atât cât simt eu că pot să împărtășesc public.

Și apoi, de puține luni, am observat treaba asta de care vorbeam mai sus, că am momente de liniște deplină: îmi verific mesajele, apelurile, nu e nimic, în casă nimeni nu mă caută, fiecare e cu ale lui și eu îmi aud gândurile. Și-mi place treaba asta, nu mă deprimă, nu caut să fug de ele, cum scria în cartea Sufletul meu, temnița mea. E momentul meu în care pot să sorb ultima gură de cafea, pot să-mi planific ce cărți mi-aș mai dori pe acest an (am o listă lungă), pot să-mi tricotez la fusta începută în februarie, să-mi mai modific din ce mai am de aranjat în garderobă că doar a venit primăvara, să citesc cartea începută sau să fac orice altceva. Încerc să elimin timpii morți din producție și să fiu eficientă. Știți de ce? Pentru că anul ăsta e unul special pentru mine că așa am decis eu: că va fi un an altfel, unul în care voi încerca din răspunteri să nu pierd timpul nici al meu și nici al cunoscuților mei. Și mă țin de plan. Dacă-mi iese, văd pe 31 dec. Până atunci, să ne bucurăm de primăvară și de ghioceii de afară!

Sursa foto: arhiva personală

5 2 votes
Article Rating