Ce am învățat în 36 de ani de viață…

Azi închei un frumos an care mi-a dăruit multe bucurii, satisfacții și împliniri pe mai multe planuri, dar la fel de bine am avut parte și de presiune, stres, agitație și deznădejde.

Nu-mi fac un bilanț despre ce am făcut în anul 36 al existenței mele, ci fac mai mult o autoevaluare a cee ce am învățat, dar și a ceea ce mai am de învățat că drumul e lung.

Astfel, am învățat în 36 de ani:

1. că nu sunt niciodată singură atâta timp cât am credința în Dumnezeu și acest lucru m-a ajutat în cele mai grele momente ale vieții mele.
2. că, atunci când sunt obosită, chiar e cazul să mă odihnesc și să mă opresc pentru o clipă din ceea ce fac.
3. că e bine să fiu mai tolerantă cu propria persoană, să mă compar doar cu mine cea de acum 2 ani, 5 ani, 7 ani în toate rolurile mele: de mamă, soție, fiică etc și nu cu alte femei sau alte mame pentru că fiecare femeie are propria ei poveste și nicio femeie străină nu poate juca rolul principal în povestea copiilor mei, doar eu pot.
4. să nu mă mint pe mine, de mințit pe alții oricum nu obișnuiam pentru că nu-mi place minciuna în general, dar pe mine mă mai păcăleam așa.
5. să fiu deschisă și vorbăreață doar cu oamenii care simt eu că sunt interesați să mă asculte.
6. să cumpăr doar hainele, pantofii și accesoriile pe care nu le port doar un an.
7. că, într-o prietenie, la fel ca în iubire, e nevoie de 2, și, indiferent cât se va strădui una dintre părți, dacă cealaltă nu depune eforturi, relația va fi una fără viitor.
8. că duminica e doar pentru familie și oamenii dragi.
9. că, atunci când urc pe scara evoluției mele ca om (că eu așa simt, că am tot evoluat în ultimii ani) e important să mă opresc pe fiecare treaptă și să privesc bine peisajul ca să rețin pe unde am trecut.
10. că, la fiecare cădere și eșec, atunci când sunt jos și plouă, să ignor puțin durerea mea mea și să observ bucuria firelor de iarbă când stropii reci le ating, să zăbovesc puțin până mă ridic, iar, când mă ridic, să fiu în echilibru.
11. să mă plac pe mine naturală, nemachiată (așa cum sunt 99 % din timp), cu cearcăne (am scris anul trecut despre oboseală), fără unghii lungi și fără ojă (nu-mi place să am unghiile făcute și nici lungi din motive practice că m-ar încurca la toate activitățile mele).
12. că-mi place la nebunie să învăț, să citesc, să descopăr și să mă (re)descopăr (am mai scris și în trecut despre învățarea continuă).

Ce teme îmi dau de mâine încolo (că e de aprofundat) 🙂 :

1. să fac mai des râsul ăla grăsuț care-i place fiicei mele atât de mult și de care îmi tot reamintește
2. să nu mă mai plâng atât de mult și la oricine de faptul că ai mei copii sunt prea posesivi și vor mereu doar cu mami, în fond tot ce trbuie să fac în acest sens e să recitesc articolul legat de mamele care nu pot să-și audă copiii 🙁
3. să-mi iubesc din nou hainele și să mă îmbrac mai cu pasiune că am cam uitat cum e
4. să mă obișnuiesc din nou să am părul lung și să-i acord atenția meritată că-n ultimii 2 ani l-am tot avut până puțin după urechi
5. să dau (unora dintre oameni) atât cât primesc
6. să ascult mai mult și mai activ și să vorbesc mai puțin
7. să vorbesc mai puțin și să scriu mai mult
8. să-mi prioritizez mai bine activitățile zilnice
9. să cred mai mult în mine
10. să am mai multă răbdare cu mine și cu cei dragi, mult mai multă mai ales că, până acum, mi s-a îndeplinit tot ce am visat și am primit tot ce am cerut, ba chiar mai mult doar că puțin mai târziu 🙂
11. să nu mai pun atât de mult suflet în absolut tot ce fac
12. să nu uit să-I mulțumesc zilnic Lui Dumnezeu pentru tot ce am și ce sunt.

Poți să vii 37, mă simt pregătită pentru noile tale provocări!

Închei cu un citat al Părintelui Arsenie Boca: „timpul nu fuge de noi, el curge înspre noi”.