Ori de câte ori îmi privesc unghiile parcă îmi răsună în minte vorbele pline de înțelepciune ale profesoarei mele de Anatomie pe care am adorat-o. În clasele 5-8 am avut mereu 10 la materiile acelei doamne care ne-a spus într-o zi că sub unghii se pot ascunde o grămadă de microbi și să avem mare grijă la acest aspect. De atunci, deși au trecut decenii întregi, unghiile mele tot scurte sunt astfel încât să pot eu să le văd dedesubturile. În plus, de când sunt și mamă, îmi e și mai de ajutor să am unghiile mici, curate și fără ojă.
Deși mă apropii de al 4-lea deceniu al vieții mele nu pot spune neapărat că am un stil vestimentar foarte bine definit. Și adevărul este că în acest an am fost parcă total pe lângă subiect. Aș fi putut acorda mai multă importanță vestimentației acum dacă mă gândesc mai bine. Sau să fiu și eu așa puțin mai excentrică. Nici paiete n-am purtat cine știe ce deși mi-am decorat și o tunică albă, dar și o bluză neagră.
Și, legat de excentricități ale stilului vestimentar, mi-am amintit de profesoara preferată din liceu care era o de o finețe desăvârșită. Parcă văd bijuteriile ei de chihlimbar mari și nuanțele de maro pe care le purta toamna. Se îmbrăca mereu extrem de feminin, doar fuste și cămăși fine sau deux-pieces-uri foarte bine asortate. Dar cel mai mult îmi plăcea și mă intriga în același timp faptul că era singura profesoară pe care-am văzut-o în viața mea asortând dresuri roz sau verde fosforescent (culorile neon cum se numesc azi) la eșarfe de exact aceleași nuanțe și uni, fără alt imprimeu. Și stilul ăsta curajos mă făcea s-o privesc cu multă admirație. Era o femeie înaltă, eu așa o percepeam cel puțin, nu slabă, ci bine proporționată, iar vocea ei, expresiile folosite, totul emana rafinament. Și mi-am dat seama că pasiunea pentru culori probabil de atunci am început să o cultiv mai bine.
Într-o altă iarnă, după ce am devenit și a doua oară mamă, m-am privit și eram îmbrăcată în genul profesoarei preferate din generală. Femeia asta era parcă un manechin coborât de pe podium sau una dintre concurentele unui concurs de Miss. Avea o frumusețe aparte și eu nu-mi puteam lua ochii de la ea. Deși materia ei nu mă atrăgea, îmi plăcea stilul cu totul. Era tânără, roșcată cu bucle mari și dese care cădeau lejer peste umeri și își lăsa mereu părul desfăcut. Cred că avea undeva la 180 cm. Înaltă, slabă, extrem de bine pregătită profesional, integră și frumoasă-foc. Avea stilul de a se îmbrăca în fuste mai lungi de genunchi și pulovere mai lungi de fund, pe corp, tricotate de ea însăși. Știu asta că am făcut meditații și am văzut-o cu andrelele-n mână. Era efectiv eleganța în persoană. Nu-mi aduc aminte bijuteriile, însă îmi amintesc puloverele alea superbe în cele mai frumoase nuanțe de verde și vișiniu. Și iată-mă pe mine într-o iarnă cu cizme-n picioare din piele întoarsă maro, fustă verde peste genunchi cloș și un pulover pe gât, gros, tot verde ce cădea bine pe corp și trecea de fund acoperind ceva din fustă. Eram exact pe stilul profesoarei, diferența mare era, desigur, dată de înălțime.
Mai târziu, în timpul studiilor universitare și postuniversitare, la fel am observat și admirat simțul estetic desăvârșit al profesoarelor mele care-și asortau mereu bijuteriile de minune. Unele dintre doamne, trecute de 50 de ani, erau și extrem de frumoase fără să posede nici măcar o urmă de machiaj. Și fără să fie vopsite la păr.
Într-adevăr frumusețea naturală poate să atragă privirile celor din jur dacă femeile descoperă ce haine le avantajează, care model și care lungime de fustă, ce bijuterii merg asortate și așa mai departe.
Cred că pentru orice copil, elev, licean, student este plăcut ca femeia de la catedră să aibă grijă de ea și să prezinte într-o formă cât mai agreabilă și mai elegantă posibil.
Ce știu sigur este că n-am văzut niciodată o profesoară în blugi sau mai rău, în blugii ăștia la modă acum tăiați, jupuiți, sfâșiați, deșirați de-a dreptul sau, mai rău, în colanți. Deci, doamnelor, știu că-i frig, dar eu zic să scoatem fustele groase de la naftalină și să sfidăm toamna și iarna ce vine. 🙂
Pe voi ce profesoare v-au influențat?
Ciudat, niciodata nu m-am uitat la o profesoară ca la un model de eleganta. Stiu câteva profesoare de-ale mele si frumoase si elegante, dar atât, nu m-am gandit sa le iau de exemplu. La mine in casa si bunica si mama se îmbrăcau f elegant. Uneori in studenție le luam rochii si fuste la purtat.
Eu săptămâna asta am purtat doar rochii. Ma mai apuca sa pun o rochie si asa de mult imi place ca o vreme continui tot asa.
Eu da, m-au uitat mereu la doamnele de la catedră cu admirație atât pentru cât erau ele de bune ca vorbitori în public, dar și pentur ținuta pe care o aveau. Le-am privit în ansamblu și detaliat în același timp. Iar faptul că am ajuns să port unele ținute pe care mi le-am compus asemănător cu ele a fost așa inconștient, știi… fără să realizez sau să zic azi port fusta așa la fel ca profa mea… 🙂 Te felicit că porți rochii, și eu trebuie să reîncep, de aia am și scriu, să mă autosugestionez 🙂 Le dai un… Read more »
Nu cred că am avut parte de vreo profesoară care să mă influențeze, dar sper că eu am atras atenția asupra modului în care ne îmbrăcăm. Dar am avut parte şi de critici în egală măsură cu admirația! Am purtat mereu ciorapi colorați, mărgele, dar nu aur sau argint. Mai degrabă mărgele din hârtie confecționate de mine. Mi-aduc aminte că într-o zi, am purtat acelaşi şirag de mărgele ca în ziua precedentă. Un băiețel mi-a atras atenția…sau „eu vreau în clasa doamnei cu mărgele”. Cred că a ne îmbrăca, în primul rând cum ne place, este important. Dacă tu te… Read more »
Eu am avut din clasa a 5-a până la master și mă bucur că este așa. Ce simpatică ești când îmi spui de mărgele, așa e, o bijuterie poate schimba o ținută. Tu ești oricum o artistă, Aura așa că n-ai cum să fii decât cu un simț estetic foarte bine dezvoltat. Poate pui cândva o poză pe blogul tău cu mărgelele alea că m-ai făcut tare curioasă… 🙂
Sper să găsesc o poză cu ele! Nu ştiu dacă le am aici, dar o să caut în cutie! Multe au rămas în România! Hai să-ți spun ceva nostim! Eveniment deosebit! Ținute ca la carte! Toate doamnele cocoşate de lanțuri şi medalioane de aur! Eu, Aura, rochie elegantă, pantofi aşişderea şi, ai ghicit!, la gât mărgele din hârtie de reclame!?Dar se asortau cu ținuta! Erau deosebite, adică altceva şi au început întrebările tipic femeieşti!? Fă un exercițiu de imaginație să vezi ce era pe fețişoarele lor când au aflat că sunt din hârtie reciclată! M-am simțit extraordinar! ?? This is… Read more »
Ha-ha, da, tare exercițiul de imaginație, îmi imaginez cum te-au privit. Nici eu nu port aur, doar ai văzut că port brățările mele din paiete și mărgele, chiar sper să mai apuc să-mi fac, am fost ocupată cu altele. Argintul însă e ușor de purtat și nici nu ieși în evidență. Sunt sigură că mărgelele tale se potriveau perfect ținutei. În plus, știi tu: suntem bogați pentru cei pe care-i avem lângă noi, nu pentur bunurile materiale pe care le avem. Uite mie nu mi-ar plăcea să țipe firmele pe mine, pe hainele, gențile, pantofii și așa mai departe. Nu… Read more »