Ne umplem șifonierele cu haine frumoase și colorate sperând că ele vor face să nu ne mai simțim PE DINĂUNTRU GOI.

Ne cumpărăm mașină și mergem mii de kilometri sperând că ea, cu inteligența ei artificială, va găsi înaintea noastră DRUMUL SPRE NOI.

Ne dotăm casa cu toate electrocasnicele ce au o reclamă bună, o marcă anume și ce par utile având impresia că așa ne vom simți ACASĂ.

Ne umplem burțile cu toate bunătățile, dar nu ne săturăm pentru că ne simțim SINGURI LA MASĂ. 

Ne aranjăm și ne asortăm cu grijă culori vii în garderobă, pe față și pe unghii, sperând că LUMEA NU VA MAI PĂREA AȘA DE  ÎNTUNECATĂ.

Vrem toți să găsim fericirea, împlinirea și belșugul crezând că asta înseamnă O VIAȚĂ MINUNATĂ.

Când suntem invitați undeva ne aranjăm bine machiajul, coafura, hainele, accesoriile, ne calculăm ce să spunem și apoi pășim MÂNDRU,

Deși nu știm că trăind cu un picior în viitor și cu altul în trecut nu vom putea avea niciodată un ECHILIBRU.

Citim mult, la nimereală, ce e la modă sau ce citesc și alții crezând că în felul acesta, când vom fi între oameni, nu ne vom mai simți PROST.

Alergăm de colo-colo, după promoții, după avere și bunăstare, după prieteni și like-uri fără să ne dăm seama că toate astea, atâta timp cât nu te ai pe tine, sunt lucruri FĂRĂ ROST.

Ne îngrijim copiii, casa, mașină, mobila, aparatele casnice, hainele și bijuteriile vrând parcă SĂ LE PĂSTRĂM MEREU NOI. 

Până într-o seară când, obosiți de cât am mâncat, alergat, trudit, așezat, citit,  îngrijit, asortat, cumpărat, aranjat, sperat și trăit, ne privim în oglindă… în sfârșit și ea NE ARATĂ-N TĂCERE CÂT SUNTEM DE GOI! 

Sursa foto: arhiva personală, undeva în România