1. Când ești bolovan…

De-i seară, zi, toamnă sau este dimineață

Sunt doar niște detalii ce nu te-interesează.

Și parcă n-ai habar de unde ai venit,

Și nici care ți-e scopul tu nu ești lămurit.

 

2. Când ești bolovan…

Nu-ți pasă, nu suspini, de timpul ce-a trecut

Ești munte de tăcere și totu-ți pare mut.

Iar în pădurea deasă pe brazii ‘nalți nu-i vezi

Și vorbe de-ar șopti, tot n-ai vrea să le crezi.

 

3. Când ești bolovan…

Nici roua dimineții nu poate să te-atingă,

Tu nici n-o să observi dacă-ncepe să ningă

Nu vrei să râzi la soare și nici să plângi la nori,

Și n-ai nici bucurii, dar nu duci nici poveri.

 

4. Când ești bolovan…

N-ai doruri mari și nici nu știi a plânge

Nu te gândești la clipă, oare ce-ți va aduce?

Nu vrei să-nveți să zbori și nici să te înalți,

Și nici poteci de munte cu mintea nu străbați.

 

5. Când ești bolovan…

Nu vrei să vezi insectele, ce mișună prin iarbă

Și niciun pic nu-ți pasă de e pustiu sau zarvă

Ești doar o piatră plată ce nu simte iubirea

Și-atunci la ce folos că tu ai nemurirea?

 

6. Când ești bolovan…

Tu nu ai nici regrete și nu ai nici suspine

Și prea puțin contează de cine-i lângă tine,

În luna lui cuptor tu tot de gheață ești,

Și tot ce vrei în viață e-n gol să  tot privești.

 

7. Când ești bolovan…

Te străduiești să uiți și ce-ai știut cândva,

Ca să poți să-ți îngheți cu totul inima.

Și să te minți că ești puternic ca o stâncă

Să nu permiți cuiva ca sufletul să-ți frângă

 

Și bolovan cum ești…

Degeaba te-amăgești c-ai inimă de piatră

Și chiar de negi atât, tot n-o să uiți vreodată,

De glasul cel lăuntric, care mereu te cheamă:

Privește-n urma ta cum plânge Stânca Mamă!

Poza este din arhiva personală, de la Cascada Urlătoarea.