Acum peste două decenii când eram și eu mică și mă jucam afară cu gașca de la bloc se mai întâmpla să ne certăm, deși în 80% din timp eram cu toții cei mai buni prieteni. Și atunci să te ții ce era la gura noastră și ce vocabular colorat aveam: începeam așa lejer cu „bă boule, prostule, idiotule, nesimțitule” și ajungeam treptat la cuvinte grele precum „băi, da tu chiar ești handicapat„?
Cei mai mari nervi pe care mi i-a făcut vreodată un amic de joacă i-am simțit atunci când vreo 2 băieți mi-au devastat într-o seară grădina. Și eu, la fel ca Bufnița din povestea cu Vulpița, eram foarte atașată de grădina mea din spatele blocului pe care o îngrijeam des și cu multă dedicare. Când mi-am văzut munca făcută praf știu sigur ca a urmat o ploaie de înjurături specifice vârstei de atunci adresate și mult timp în care n-am mai vorbit deloc cu amicii mei. Apoi am intrat la liceu, fiecare a luat-o pe drumul lui și eu nu-mi amintesc să mai fi înjurat pe cineva sau să mai fi folosit cuvântul handicapat.
În 2003 s-a revizuit Constituția României și atunci, printre modificările ce urmau să fie introduse, legiuitorul constituant a înlocuit și cuvântul „handicapat” cu sintagma „persoană cu handicap”.
În momentul de față, dacă ne uităm în DEX, cuvântul handicapat are multe sensuri și apare și ca un cuvânt învechit sau cu sens peiorativ, iar ca înțeles, atunci când este substantiv, înseamnă ce știm și noi, „(o persoană) care are o infirmitate”.
O altă definiție a cuvântului handicapat, tot din DEX luată, atunci când poate fi și substantiv, dar și adjectiv este „(cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiențe senzoriale sau motorii”.
Cert este că, deși cuvântul există în DEX și poate fi chiar folosit în contextul potrivit, existând chiar verbul „a handicapa”, în special în sport, este bine să realizăm importanța schimbării terminologice pe care însăși Legea Supremă a țării noastre a decis s-o facă din 2003, de când este în vigoare actuala Constituție și să folosim cu discernământ expresia persoană cu handicap, în loc de handicapat, -ă atunci când ne referim la un om care are o infirmitate fizică sau care are alte probleme de natură psihică.
În ce mă privește, mi-am însușit imediat sintagma „persoană cu handicap” și chiar am eliminat din vocabularul meu termenul handicapat/ -ă deși, în 2003 când s-a revizuit Constituția României eu habar n-aveam ce-i aia empatie și nici nu-mi aduc aminte să se fi vorbit atâta despre termenul ăsta. Mie pur și simplu mi s-a părut o modificare extrem de utilă, binevenită și care ține de civilizație, mai ales că, faptul că ne naștem întregi și avem garantat dreptul la viață, nu înseamnă că, pe parcursul vieții din cauza unei boli, a unui accident (rutier, de muncă etc.) nu putem ajunge (Doamne ferește) cu vreun handicap.
Și, ca să înțelegeți și mai bine cât de mare este diferența între termenul „handicapat” și sintagma „persoană cu handicap”, să ne imaginăm că suntem în parcarea unui centru comercial cu copilul/copiii și avem următorul dialog:
– Mami, ce desene sunt alea de pe stradă?
-Care, mami?
-Alea cu alb de acolo unde e un scaun.
-Aaaa, acelea sunt locurile de parcare pentru persoanele cu handicap, mami. (Și, când îi răspundem copilului, adaptăm și tonul, explicând cu sensibilitate și blândețe, nu doar aruncăm niște vorbe!)
Discuția probabil va continua cu întrebările copilului despre „ce e ăla un handicap” sau „ce înseamnă persoane cu handicap” și noi îi putem explica, în funcție de vârsta copilului, că sunt persoanele care merg în scaunele cu rotile pentru că le dor picioarele (am încercat o explicație care să nu-l afecteze emoțional pe copil) sau că unii oameni au anumite probleme medicale la mâini sau la picioare, tot pe înțelesul copilului (că doar n-o să-i spunem că există oameni care, în urma incendiilor își pierd vederea, sensiblitatea la degetele de la o mână sau pierd chiar mână la strung în uzine) și apoi încheiem prin a le explica faptul că e important să acordăm prioritate la urcarea în autobuz/la coadă la farmacie etc. atunci când vedem un om cu cârjă/care șchiopătează/care nu-și poate mișca brațele etc. La fel e și cu parcarea, persoanele cu handicap trebuie să parcheze cât mai aproape de magazin ca să le fie mai ușor să se deplaseze spre cumpărături.
Și acum imaginați-vă că i-ați răspunde copilului, fără pic de sensibilitate și empatie în tonul vocii:
-„Locurile alea sunt pentru handicapați, mamă!” , iar în spatele vostru, auzind cuvintele astea, ar fi chiar un om cu o infirmitate fizică 🙁 .
Ați vizualizat scena? Atunci sigur ați observat și diferența terminologică. Da, este mare, de aceea, în 2003 s-a modificat termenul în Legea Supremă a țării noastre, pentru ca noi toți, prin limbajul nostru, să nu lezăm cuiva dreptul la demnitate făcându-l să se simtă prost.
Pentru că sunt și mamă, iar copiii mei își petrec cu mine mai mult timp decât mi-aș fi imaginat eu vreodată și eu sunt primul lor exemplu, sunt foarte interesată să am un comportament etic și să le formez un caracter bun, moral, să-i învăț de mici ce înseamnă empatia, altruismul, respectul.
Empatia este o lecție care se poate învăța oricând și care trebuie predată copiilor noștri tot timpul pentru că sănătatea este ceva relativ și, oricât de dur ar părea, „ziua de mâine nu poate fi neapărat a noastră”, iar granița dintre un om sănătos și o persoană cu handicap poate fi extrem de subțire și de fină așa că să fim atenți tot timpul nu doar la acordarea priorității persoanelor cu handicap, dar și la termenii pe care-i folosim când vorbim despre acest subiect.
P.S.: inspirația pentru acest articol mi-a venit de la articolul meu legat de regulile de pe blogul propriu, când spuneam că țin foarte mult la limbajul de pe blog.
Voi ce părere aveți despre înlocuirea din vocabularul propriu și din Constituția revizuită în 2003 a cuvântului handicapat cu sintagma persoană cu handicap?
O da, mare diferenta intre a spune ca un om este handicapat si al numi persoana cu handicap sau cu dizabilitati. Din pacate, multi sunt cei care ii numesc handicapati in mod voit si cu cel mai rautacios ton posibil. Tot mai putini sunt cei care se gandesc „cum m-as simti eu daca as fi in postura acelui om”.
Da, Cristina, e important sa avem grija la limbaj pentru ca sunt cuvinte/expresii care pot face mult rau, asa cum trebuie sa avem grija si la tonul folosit, iar, cand putem si noi, sa ajutam chiar si printr-un gest cat de marunt oamenii care au nevoie de cateva secunde din viata noastra: https://florina.turuga.eu/opinii/ieri-am-donat-un-minut-unui-om-necunscut/ 🙂
In timpul copilariei mele, persoana cu handicap era o rusine. Inca era perioada in care acesti oameni erau marginalizati si chiar batjocoriti, sau mai rau, institutionalizati in conditii mizere. Sa spui cuiva „handicapat” era, cred, cea mai urata injuratura. Fiind copil, si eu am folosit injuratura cand cineva ma supara foarte tare. De unde invatasem? Din societate, din scoala… Chiar si acum mai sunt foarte multi oameni, din vechea generatie, care au ramas cu aceeasi ura si repulsie fata de persoanele care sunt diferite de ei (handicap, etnie, culoarea pieli, stare sociala…). Spun doar de cei din vechea generatie, fiindca… Read more »
Imi dau seama ca noi, cand eram mici, chiar nu aveam discernamantul necesar ca sa ne dam seama de greutatea vorbelor noastre 🙁 Acum, insa in 2019, sper sa fie tot mai putini aceia care nu au auzit de sintagma „persoana cu handicap”. Cred si eu ca esti iritata cand vezi ca degeaba trec anii peste unii dintre noi si apar firele albe daca nu vine si intelepciunea.
Prieten de vreme rea are o poză cu un citat la unul din articole, care ar putea fi răspunsul la ultimele teme abordate de tine. Sper să nu te superi că pun link.
http://prietendevremerea.ro/ce-i-viata-omului/
Multumesc, Amalia! 🙂
Sa stiti ca incep sa înțeleg de ce vedem lucrurile diferit. Pentru mine un handicapat nu e ceva peiorativ, de altfel o prietena buna a fost handicapata de curand pentru o vreme, ca si-a rupt piciorul si mergea in scaun rulant, zicea ea ca de obicei nu le dam atentie, dar ce fain ca exista locuri prevăzute pt handicapați. Doi: imi dau seama ca in clasele 5-8 prietena mea era o persoană cu handicap. Va asigur ca niciodata nu m-am gandit la ea ca la o handicapata si nici un coleg nu a râs vreodata de ea. Radeau de ochelaristi,… Read more »
Contează enorm limbajul folosit. Dar contează, poate mai mult decât asta, atitudinea noastră în viaţa de zi cu zi, indiferent dacă ne aud sau dacă ne văd copiii. Că degeaba folosim „persoană cu handicap” dacă parcăm fix pe locurile destinate lor că doar „e plină parcarea şi numai acolo era liber”. Şi exemplele pot continua. Trebuie să ne educăm să fim şi atenţi la nevoile lor, nu doar la limbajul folosit când vorbim despre ei. Eu şi toţi ceilalţi copii din cartier (am crescut într-un cartier de doar 10 blocuri deci eram un fel de familie extinsă) am avut un… Read more »
Da, ATITUDINEA, ea va face mereu diferenta! Si, sa stii, ca un limbaj adecavat vine atunci cand ai o constiinta curata si esti un om care tine la morala. Am si eu pacatele mele, doar n-o fi sfanta, mai ales ca pe blog tot scriu de greseli (chiar am categoria -Invat din greseli-) insa, la partea cu parcatul pe locul care nu-mi este destinat, aici chiar n-as avea cum s-o fac, m-ar urmari constiinta, prefer sa merg la alt magazin. Te poti autoeduca la orice varsta, ba chiar si „optimismul se invata”, cum spunea una dintre profesoarele mele de la… Read more »
Eu imi mențin totusi parerea ca sa zici asa in loc de altceva cand inseamna acelasi lucru, tine de corectitudinea politică și mi se pare ca s-a mers cu asta prea departe. Si ,cum ziceți si voi, tine de respectul pe care il ai indiferent de felul în care o numești. Nu vad de ce cand zici persoana handicapata nu poti fi la fel de empatic si porni discuția cu copilul din același punct ca atunci cand zici ch handicap. Dacă nu respecți, nu respecți indiferent de felul în care îi spui. In Franta se zice handicapat si nu vad… Read more »
Sunt foarte de acord cu tot ce ai spus, Elena. Practic, persoana cu handicap si handicapat inseamna fix acelasi lucru. 🙂
Daca stau sa ma gandesc, mi se pare complet deplasat sa te ocupi sa schimbi asa lucruri in constitutie. Constituția cica e o lege fundamentala, care se ocupa de organizarea si functionarea in general a unui stat. Nu vad ce are a face asta cu persoanele purtătoare de handicap. Si am facut ceva cautari legate de politically correct, care mi se pare ca se aplica diferenței de terminologie de care zici. Sunt multi sociologi sau istorici care critică asta si zic cam ce spun si eu 🙂 cum ca o minoritate f bine organizată isi impune ideile asupra unei majorități… Read more »
Articolul meu a fost scris doar din memorie, adica din ce-mi aduceam aminte eu de acum 16 ani (hm, asta chiar ma bucura extrem de mult, se pare ca stau bine, nu m-am ramolit), dar tu m-ai fortat sa caut legea si articolul la care ma refer si l-am gasit: e vorba despre fostul articol 46, adica art. 46 din Constitutia anterioara celei actuale (cea din 1991), articol care se numea „Protectia persoanelor handicapate” si in care aparea urmatoarea exprimare, printre altele, „(…) integrarea sociala a handicaptilor”, adica exact ce spuneam si voi repeta: ma bucur nespus de mult ca… Read more »
Foarte interesant articol. Dar eu zic că degeaba înlocuim termenul de „handicapat”, cu acela de „persoană cu handicap” (ca și cum n-ar însemna același lucru), dacă nu-i oferim acelei persoane, mai degrabă un cadru adecvat de creștere și existență. Este elocvent exemplul dat de Potecuța cu acea fetiță. Nu izolare îi trebuia ei, ci integrare. Am avut și eu un articol cu mirarea ce m-a cuprins văzând atâția oameni cu dizabilități pe stradă, în magazine, pretutindeni aici, în U.K. La început am concluzionat greșit că au mai mulți decât noi, dar nu. Realitatea este că aici sunt la lumina zilei,… Read more »
Multumesc! Adevarul este ca da, e nevoie de multe schimbari si nu doar de terminologie. Oamenii astia chiar au nevoie sa fie integrati si sa poata avea acces la tot ce avem si noi ăștia care avem mâini, picioare și cap. Știu că în alte tări lucruile stau altfel si nu pot decat sa sper ca va fi la noi mai bine… candva. Pana atunci am grija eu, ca simplu cetatean sa ajut cum pot cand pot, adica sa cedez locul in mijloacele de transport in comun, la magazine, ba chiar sa-i rog pe ceilalti oameni sa faca la fel… Read more »
[…] M-aș fi așteptat ca mama să-i ia deoparte pe copil, să salveze ce încă mai putea fi salvat chiar dacă mezinului ei îi scăpase deja porumbelul, să-l atenționeze cumva pe copil și să-i explice că oamenii se pot simți jigniți la auzul unor etichete de genul celei folosite de el, așa cum am scris eu mai demult articolul ăla despre diferențele terminologice. […]