Dragoste la prima vedere

Era una dintre zilele acelea plictisitoare din timpul liceului. Eu n-aveam chef deloc de școală mai ales că în orar erau trecute și matematică și dirigenție și știam că urmează de fapt 2 ore obositoare de integrale și derivate și ce-om mai fi făcut noi prin anii terminali de liceu. Un supliciu, ce mai.

Și totuși, în pauză am zis să văd ce mai fac colegele mele din celălalt capăt de clasă. Eu stăteam în prima bancă de la geam, ele, amândouă prietene, în ultima bancă de la perete.

Când am ajuns veselă la banca, ceva mi-a sărit în ochi: era gri, voluminos, cu greutate, în adevăratul sens al cuvântului. Acel „ceva” părea că ascunde taine la care au acces cei mai erudiți dintre muritori.

Nu-mi venea să cred că pot să ating minunea din fața mea. Nu am cerut voie, nici dacă mi-am salutat colegele nu mai știu. Tot ce-mi amintesc este că am înșfăcat prima minune gri din fața mea și apoi, privind spre proprietara ei, am întrebat din ochi dacă îmi dă voie să o cercetez. Eram absorbită de toată informația pe care urma s-o descopăr. Mă simțeam de parcă tocmai urma să aflu taine ce-mi fuseseră inaccesibile până atunci. Nu mai aveam răbdare. Am luat primul volum al Gramaticii Academiei Române, am văzut anul, cred că era 1969, și apoi am sărit la cuprins. Eram atât de curioasă să văd câte secrete ascunde limba noastră în 2 volume ce păreau atât de grele că, probabil, m-ar fi cocoșat dacă ar fi trebuit să le car în ghiozdan. Am văzut apoi din Cuprins că numai „Substantivul” are la vreo 50 de pagini. „Ce poate fi atât de interesant la partea asta de vorbire încât să-i dedice cineva 50 de pagini”, gândeam atunci. Am răsfoit pe grabă foile că doar nu eram proprietara de drept, ci doar o posesoare.

Colega mea, săraca, se uita nedumerită. Nici cealaltă nu părea mai lămurită. Și asta pentru că ele erau obișnuite cu o Florina vorbăreață, pusă pe glume, pe șotii. Iar Florina din fața lor era absolut fascinată de o carte cu coperțile gri, cartonate ce părea destul de veche.

Continuam să stau în lumea părților de vorbire fără să-mi pese de ce simțeau colegele mele. „Substantive mobile, substantive epicene”, „ce-or fi alea”, gândeam, „că parcă în școala generală nu am auzit de ele”. Școala generală… Brusc visul parcă m-a aruncat în realitatea cruntă din fața mea. Trecuseră ani întregi în care nu avusesem nicio treabă cu Gramatica limbii române. Absolut nicio treabă. Și acum… acum aveam în față 2 volume gri, cartonate, care împreună păreau mai groase decât Biblia.

Nu m-am putut abține și i le-am cerut împrumut colegei mele să le pot studia acasă, în taină. Și ea mi le-a dat.

N-a mai contat nimic în ziua aia, nici matematica, nici glumele proaste ale dirigintelui, nici vremea de afară. Atunci a contat că am descoperit o lume nouă pe care am iubit-o din ce în ce mai mult.

Așa se face că, imediat ce mi-am câștigat primii bani, prin munca mea cinstită, i-am investit în acele două cărți magice. Și ele mi-au fost prietene ani de-a rândul.

Într-o zi, însă, a trebuit să fac loc altor cărți, altor tratate și cele două volume ale Gramaticii Academiei au fost depozitate într-un loc unde au mucegăit (în boxa din subsolul blocului). Singure, uitate acolo, au devenit inutilizabile. Bune de aruncat la gunoi. Norocul meu este că am încă teancurile de conspecte care-mi vor aminti mereu de acele cărți magice de care nu am avut grijă așa cum ar fi meritat. Sau poate așa e viața uneori… mai miroase și a mucegai, nu doar a flori proaspete, a lemne arse-n sobă sau a cetină de brad.

Aș fi vrut să fie cu happy-end povestea, dar nu este. Decât dacă, nu cumva, îmi promit mie însămi azi, că le voi cumpăra din nou. Să le am cu mine, să le mai răsfoiesc din când în când și să-mi amintesc ce frumoasă este limba română cu gramatica ei grea cu tot. Va veni și ziua aceea…

Gramatica Academiei a fost o bază pe care am clădit atât de mult de atunci, iar pasiunea pentru lima română este atât de adânc înrădăcinată încât sunt sigură că am transmis-o și copiilor mei cărora le-am vorbit de mici despre substantive și verbe, articole sau genuri. În trecut, am mai împărtășit și pe blog câteva din secretele limbii române.

Povestea mai continuă, dar voi lăsa restul pentru Primul meu roman, al cărui timp va veni cândva. Acum el se coace în sufletul meu.

Sursa foto: arhiva personală, din jucăriile copiilor