Suntem unici și ar trebui să apreciem asta

Acum vreun an de zile, am intrat pe unul dintre blogurile pe care le urmăream și am văzut un comentariu care mi-a atras atenția. Comentatoarea era cumva indignată cum de o femeia cu „defecte” ca ale bloggeriței respective are tupeul să aibă un blog de fashion. Am citit de două ori mesajul acela căruia bloggerița i-a și răspuns și apoi m-am uitat mai cu atenție să văd și eu „defectul” ăla fizic care oripila cititorii. Și nu l-am găsit. Singurul lucru pe care l-am găsit a fost un semn distinctiv la nivelul feței care nu doar că nu-i răpea deloc farmecul, dar o facea să fie și mai atrăgătoare. Ca să înțelegeți: ați văzut gura lui Stallone, are ceva… altfel decât a altor actori, sau alunița lui De Niro, sau cicatricea lui Harrison Ford. Dacă le-am greșit numele, să-mi spuneți că le-am scris din memorie.

Și-ar putea imagina cineva dintre fanii acelor 3 mari actori enumerați de mine mai sus cum ar fi să le lipsească acele semne distinctive? N-am cum să spun defecte că ele nu sunt defecte. Nu, nu ne putem imagina pentru că tocmai acele lucruri îi fac să fie unici așa cum unii se nasc roșcați, alții au ochii verzi și alții au pielea foarte deschisă la culoare. Fiecare e unic în felul său.

Din păcate, bloggerița de mai sus a și aprobat acel comentariu și, vizibil afectată, i-a și dat replica în 2 mesaje. Pierdere de vreme, consum de energie, zic eu. Femeia era frumoasă așa cum o lăsase Dumnezeu, trebuia să-și vadă de drum, mai ales că nu avea operații estetice, deci era ceva la nivelul feței de care se legase comentatoarea ei, din invidie, cel mai sigur.

Și apoi mă gândeam la mine, la copilărie și adolescență cum sufeream deseori la replicile malițioase legate de kilogramele mele și cum mi-aș dori acum să dau timpul ăla înapoi, să mă pot bucura de unicitatea mea, de faptul că picioarele mele erau cele mai slabe din clasele 1-12, de mine așa cu bune și rele.

Aș fi fost departe azi dacă aș fi învățat că e un avantaj să fii unic. Bine măcar că mi-a venit mintea la cap până la urmă și azi, dacă m-am îngrășat, că am luat ceva kilograme de nu-mi mai vin niște haine preferate, știu să mă adaptez din mers și să trăiesc cu asta.

Cel mai important este să le dau copiilor încrederea că sunt frumoși așa cum sunt și că trebuie să fie împăcați cu ei înșiși. Sănătatea este și va fi mereu cea mai importantă și trebuie să înveți să apreciezi ce ai de mic. Altfel îți vei mânca poate ani buni din viață încercând să-i mulțumești pe alții.